De cum s-a oprit furtuna, a ieșit la o plimbare pe alee.
Cât s-a bucurat nepoțica mea, văzându-l cum se strecoară moșnegește dintre ierburi și crenguțe!
Chiar că este fericit!
Întâi de toate, nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița casei si gata! prânzul.
Ce poftește!
Casa ?
De cum se naște.
Pe măsură, fără proiecte, spaime sau griji. Nici prea mică, nici prea mare.
Cât să-ncapă.
În spinare!
Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot...
Dar așa, este în siguranță.
Nu vrea sa fie deranjat, trage zăvorul. Și trage un pui de somn.
Nu vrea zgomot, se închide pe dinăuntru.
Îl deranjează căldura?
Trage storurile
Lumea? Cu ale ei.
Drumul lui?
Un poem în dâre albe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.