”Nu dați cele sfinte câinilor,

  nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” ( Matei 7, 6)

Nicolae Steinhardt, „ Jurnalul fericirii”,pagina 234.

Din prima zi a Săptămânii Patimilor, aștept, cu un fel de emoție deloc ușor de  explicat, Vinerea Mare.

Frânturi de certitudini îmi vin în minte, oglinzi transparente, detalii intime, modulate, așezate cuminți într-un decor primitor.

În copilăria mea, oricât de modestă i-ar fi fost 
familia,de Paști,fiecare copil primea hăinuțe noi.

Le îmbrăca pentru prima oară,în seara  când se dădea pe sub masa din mijlocul bisericii, încărcată cu flori.
 Se adunau în fața Crucii Mântuitorului  toate  culorile și aromele: tămâie, ceară, zambile, cercelusi,  leuștean proaspăt...corole  de verde și roz.

Mi-e dor de  ulița satului scăldată în  larmă și  duioșie, revăd  copila sfioasă din suflet,mergând acasă, pe  când îmi  trăiau sănătoși părinții,  mai apoi  doar cu flori și lumină,ador sentimentul de așteptare și emoție,eu, mama  cu inima încărcată  de  bucuria  revederii  cu  copiii mei, studenți, bărbați  cu familiile lor mai apoi.

Am păstrat - și mereu o să-i țin un loc  pur în suflet- acel ceva  nou de Paști, ca o speranță că Învierea  chiar există! 

Prea  multe griji trec acum  peste omenire, lumea aleargă încoace și încolo, tot  masa  de sărbători rămâne  preocuparea esențială, omul  se vrea îndestulat.

Aș zice, fără pic de ipocrizie, că  locul ei ar trebui să fie mai la coada preocupărilor.

”Poate că nu putem scăpa de sentimente, schimbând faptele rele pe fapte bune și așteptându-ne să redevenim întregi...e posibil să te vindeci și fără să te simți întreg.”

Monica Hesse, ”Fata cu palton albastru”