Albastrul sfârșitului de an

Ceva, ca o medie veselă, între ceea ce este și ceea ce ai vrea să fie.

primăvară

 într-o dimineață de iarnă.
Nu este o farsă.
Doamna  cu cojoc și ghete grele  și-a amintit de tinerețe. Și de bluza ei cu mărgele albăstrii. Râde în soarele dimineții, dezvelindu-și, cochetă , umerii.

 Am ajuns , întâmplător, într-un loc extraordinar!
La   doi pași de oraș.

   De la oarecare distanță, văzusem lacul . Și barajul.

Astăzi l-am văzut de aproape. Regret că n-am avut aparatul de fotografiat cu mine.
Telefonul n-a putut prinde mirajul  vieții pe apă , decât parțial.( fotografiile se pot mări)

În mijlocul apei, departe de zgomotul orașului, sute de păsări viețuiesc laolaltă pe un petec de gheață..
Două colonii, față în față, împărțind  frățește- ele știu cum reușesc- un colț din suprafața  lacului.

Lebedele, una lângă alta, vizează căldura verii.

 Zglobii, pescărușii   își întind aripile la soare, vin la mal, iau provizii și se întorc în  patul lor rece .

 Un du-te vino, în zboruri albe!
 Civilizație cu legi proprii, o lume de necuvântătoare, sieși stăpână!
Între gheață și cer!
Puncte rotitoare în  alb și albastru!

 După ce criterii se vor fi atașând păsările unele de altele?