sperietoarea

Nu seamănă  cu livada  din piesa rusească..

S-au adunat , laolaltă, ei , doar ei știu după ce criterii- vișini, zarzări, duzi, un nuc, câțiva tei și mulți ulmi.

 Săptămâna trecută, din senin, s-a iscat furtună.

 Într-o clipă!

Stropi reci, mărunți, aspri loveau din toate părțile.

S-au adunat în pietricele dușmănoase,  mai mari, tot mai mari.

Neputincioși, vișinii și-au acoperit cerceii sub frunze, unii , îmbujorați, alții timizi, apărându-și ciorchinii de rafalele dușmănoase..

După un ceas, în iarbă, fructe roșii,  verzi  și gălbui își plângeau somnul  din urmă.

Tot cum a venit, furtuna  s-a oprit. 
Cerul  și-a luminat cărările.
De undeva, ascuns printre vălătuci de nori, soarele și-a scos câte un deget.

Amiaza a râs în toată  splendoarea ei  de femeie împlinită, cochetând  printre frunze, ramuri și flori.

Tremur ușor, în adieri blânde!

Și  când  bobițele roșii clipeau  în lumina roșiatică de asfințit, un stol neobosit de păsări hămesite, apărut din locuri tainice, s-a oprit pe crengile bogate.

Lipsiți de apărare, vișinii își frânguiau amarnic năsturașii  abia pârguiți , în calea  ciocurilor  hămesite.//

 O mai știi?

 Poate că de multe ori, în copilărie,  ți-a trimis pașii înapoi, din livada trosnind de rod a vreunui vecin…voiai să știi gustul cireșelor. Sau să te bucuri de aroma merelor crețești...

Momâia! haine vechi, culori incerte, o lume rătăcită în seri cu parfum copilăresc..//

De pe cea mai înaltă creangă, privește în toate părțile.

Are ceva hidos în căutătură..paradoxal,  este protectoare!

Vișinii sunt în siguranță!!
p.s. îți amintești  imaginea ei    dominând grădinile?

”crede și nu cerceta!„

Cineva spune  că a te gândi prea mult la faptul că unul face rău  înseamnă, de fapt, a gândi, până la urmă, ca el. 
Te poți debarasa, implicându-te într-un proiect pozitiv, că degeaba îl judeci, dacă  el nu se schimbă, judecata ta nu schimbă judecata lui.

O fi așa, nu zic nu, dar nu pot să nu-mi pun întrebări, Dumnezeu nu vrea ființe  teleghidate, vrea spirite libere, nu?

Credința este ceva special, personal. Rareori îmi permit să discut subiectul.//

Nu-i prea poți ghici vârsta, poate că nici nu contează,  cântă extraordinar!
Îi asculți nu doar cuvintele și modulațiile vocii,  simți vibrația  aceea lăuntrică, pe care doar în stări deosebite o trăiești.

De asta am ales, ca în ultimii trei ani să  ascult prohodul și slujba din Vinerea Mare în biserica pe care o păstorește.

Nepotul meu, polițist în oraș, mă ascultă, nu mă contrazice, dar...

A doua zi, lumea vine la spovedanie,toate vârstele, de la tineri cu freze țepoase și domnișoare fardate strident la primul ceas al dimineții, până la domni venerabili, sprijinindu-și anii în baston.

Omul se așază în genunchi, i se pune patrafirul în cap, răspunde la cele patru-cinci întrebări și, la sfârșit, lasă, recunoscător,  pe masa  încăpătoare de alături, bancnota.

Grămăjoara de  cinci  și zece lei tot crește.  Ușa bisericii rămâne deschisă până la orele unsprezece, lumea vine, prea multe păcate..//

Mi-am serbat onomastica, așa cum  stă scris  la carte,ieri, la țară, iarbă verde, flori, păsări, olecuță de vânt, dar și mult soare, aer curat, departe de lumea dezlănțuită a orașului,  rude, câțiva cunoscuți.

Pentru că ne vedem rar, cât se pregătește grătarul, povestim.

Vecinul nostru, până ieri- alaltăieri director de școală, persoană  respectată în comunitate, membru în comitetul bisericii, a asistat la slujba închinată Sfântului Gheorghe.

La sfârșit, preotul a anunțat că va ciocni câte un ou roșu cu fiecare  enoriaș,  cam vreo șaizeci la număr.
În spatele dumnealui venea un băiat cu un coș împletit.

Minune mare!

Oul popii a fost cel mai tare, i-a bătut pe toți!

Un sătean,  nemulțumit că a pierdut, deși avea un ou de bibilică, a cerut să vadă și el oul norocos.

Încercarea o știe fiecare, așa-i?  l-a  atins de un dinte.

Ați ghicit?

Și eu.

Da, oul era de lemn..și nu s-a sfiit, deloc, Sfinția Sa.
Părintele de la Rohia, Nicolae Steinhardt spunea:

 Credința  este încrederea în Domnul, deși lumea este rea,  în ciuda nedreptății, în pofida josniciei, cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.

 p.s tu ce zici?

primăvară

 într-o dimineață de iarnă.
Nu este o farsă.
Doamna  cu cojoc și ghete grele  și-a amintit de tinerețe. Și de bluza ei cu mărgele albăstrii. Râde în soarele dimineții, dezvelindu-și, cochetă , umerii.

 Am ajuns , întâmplător, într-un loc extraordinar!
La   doi pași de oraș.

   De la oarecare distanță, văzusem lacul . Și barajul.

Astăzi l-am văzut de aproape. Regret că n-am avut aparatul de fotografiat cu mine.
Telefonul n-a putut prinde mirajul  vieții pe apă , decât parțial.( fotografiile se pot mări)

În mijlocul apei, departe de zgomotul orașului, sute de păsări viețuiesc laolaltă pe un petec de gheață..
Două colonii, față în față, împărțind  frățește- ele știu cum reușesc- un colț din suprafața  lacului.

Lebedele, una lângă alta, vizează căldura verii.

 Zglobii, pescărușii   își întind aripile la soare, vin la mal, iau provizii și se întorc în  patul lor rece .

 Un du-te vino, în zboruri albe!
 Civilizație cu legi proprii, o lume de necuvântătoare, sieși stăpână!
Între gheață și cer!
Puncte rotitoare în  alb și albastru!

 După ce criterii se vor fi atașând păsările unele de altele?