cat din noi

este zbor?

Sunt dimineti in care parca ploua cu fire lungi de lumina, oprite, in treacat, pe frunze. Porumbei grijulii, stingheri sau in grupuri mici, isi incetinesc zborul la cate o fereastra. Ciugulesc la repezeala boabele de grau lasate pentru ei, si pleaca. Fara sa se uite inapoi.

Alteori, ploua cu stropi mari, grei si reci. Pasarile nu tin seama de asta. In zborul lor nu se simte frica.

Sunt libere.

Cerul le apartine!

dilema cu musafiri

O stiu demult.
Unii o cunosteau cu mult inaintea mea, de pe vremea cand isi cauta loc de casa.
Mai de-aproape, am vazut-o anul trecut, este simpatica, in haina ei tarcata, cu coada. Eleganta, ai putea zice.
Fara sa intrebe, s-a mutat la noi in curte.
Si nu oriunde, taman in ulmu’al mai frumos.
Lumea n-o agreeaza. Pentru ca este neserioasa. Chiar mai rau.
Fura. Si nu orice. Ii plac bijuteriile, furculitele, linguritele, uitate seara pe masa din curte.Trece intr-o vizita scurta, inhata ce ai lasat din intamplare, ia si pleca.
Se multumeste si cu alte mici obiecte feroase- cuie, sarmulite.
Este strangatoare. Isi face casa .
Cineva zice ca poarta ghinion . Toti vecinii i-au stricat locuinta .
Au alungat-o. Cu pietre. Ca le fura puii.
Am luat o scara, m-am urcat in ulm si , cu un bat lung , ascutit la capat, i-am dat jos cosmelia. N-a fost prea usor, sarmulitele se impleteau , ca o plasa, pamantul- bine lipit. Priceput constructor!
Nu s-a lasat. A venit din nou. Si iar si-a facut casa. Chiar am zarit-o de vreo doua ori, tare grabita.N-am reusit sa-i fac nici macar o fotografie, asa de iute dispare. Cred ca stiti despre cine vorbesc. O cunoasteti, sunt sigura.
Nu stiam ca are un pui. Saracutul a cazut sau chiar a vrut sa se dea jos, sa se plimbe . Incerca disperat sa se urce pe gard. N-a reusit.
A aparut ea. Avea hrana in cioc. I-a dat lui totul. Apoi l-a prins -tot cu ciocul- si l-a dus”acasa”.
Asa m-a convins s-o primesc. Tot in ulm. Se intampla in urma cu un an.

Intre timp, au aparut mai multe cuiburi. Pestrita si-a adus tot neamul.
O vecina este suparata foc. Are curtea plina de puisori. Amenintati de chiriasele mele clandestine. Zice ca daca nu le alung eu, vine ea si praf le face.
Nu stiu ce sa fac..

'mandria

celor tineri este legata de putere si frumusete, mandria celor batrani este legata de discretie'.

Priviri luminoase, figuri blande, maini obosite, odihnind pe crestetul cate unui nepotel. La ora cand ma intorceam de la scoala, pentru ca invatam dupa amiaza, terminasera treburile prin gospodarie. Se odihneau pe bancuta de langa portita..In grupuri de cate doi-trei. Sau cu ‘ baba’ alaturi , mereu imbujorata. Pe langa raspunsul la salutul meu, adaugau o vorba buna. De lauda. Sau de incurajare.

Nu mai sunt. Pe la porti, cate un caine plictisit. Nu se oboseste nici sa latre. Dormiteaza.

La oras, batranetea vine din vreme.

Nu putea sa treaca neobservat.. Inalt, imbracat in costum impecabil, totdeauna potrivit cu anotimpul- pantaloni calcati la dunga , cravata, batista in buzunarul de sus, asortata cu nuantele cravatei, domnu’ Rotaru era intaiul proprietar de pe scara. Revizor contabil. Purta un baston cu striatii fine. Intr-o zi, un copil a facut o gluma . Ceilalti au ras.

S-a oprit, i-a privit si, raspicat, fara vreo unda de suparare, li s-a adresat- Ce sunteti voi astazi am fost demult. Va doresc sa ajungeti sa puteti spune la fel. De atunci, cand vecinul nostru se intorcea din oras, copiii se ridicau , din orice colt s-ar fi aflat, si salutau respectuos.

Au crescut copiii. Sunt parinti. In unele case sunt trei generatii. Pe bunici ii vezi , fie la coada la farmacie sa prinda medicamente compensate, fie ducand bidoanele cu apa de izvor..Chipuri brazdate, degete miscandu-se neascultatoare, scapand , adesea , cheia de la interfon. Sau plasa .Pentru ei, primavara nu inseamna mare lucru. Doar ca pot merge fara sa se teama ca ar aluneca pe gheata..

in mai

Daca plecarea ar fi inceput/

Daca firul ierbii ar fi la fel de verde in toate zilele din an,

Daca liliacul ar mangaia, cu ciorchini in palma, zorii,

Daca ar ploua cu flori de mar in fiecare clipa,

Atunci toate drumurile s-ar intoarce, mereu, nechemate, acasa.//

p.s. un asfintit, inca o duminica furata..

de bunavoie

poveste de seară

Unsprezece suflete, adică zece bărbați și o femeie, atârnau de cablul, nu prea rezistent, al unui elicopter. Nu mă întrebați cum ajunseseră acolo, că nu știu.

 După o scurtă ședință, au decis că o persoană trebuie să-și dea drumul în eter, pentru că altfel, cablul se va rupe și toți vor muri. Nu se puteau decide asupra persoanei care trebuia sa se sacrifice.

Emoționată, aflată în zdrobitoare minoritate, femeia a ținut un scurt și la obiect discurs, precizând că, dintotdeauna, de la Eva încoace, toate femeile se sacrifică: acceptă  disponibilizare în favoarea oricărui coleg burlac, fac ore peste program, răspund în fața superiorilor dacă lucrările nu se termină la timp, rămân peste program dacă interesele instituției asta cer, merg în delegație în ianuarie, chiar dacă afară sunt multe grade sub 0,  fără să aștepte măcar o floare se dedică: familiei, căminului, șefului, îngrijește rude bolnave, prieteni, vecini.Toate astea, fără să se plângă..

Atât de frumos și fără urmă de regrete și-a spus ea gândurile, că i-a impresionat pe toți bărbații agățați de cablu.

 Cu obrajii spălați de lacrimi, ei au început să aplaude!

Care ar fi morala?