Sunt intamplari pe care mintea nu le poate sterge. Se lipesc pe retina. O fi bine? O fi rau? Cine mai stie?
Aud adesea- am citit chiar pe unele bloguri - iubesc oamenii. Asa cum sunt.
O fi ceva in neregula cu mine. Si daca mi-as impune, n-as reusi sa am pentru toti iubire neconditionata, doar pentru ca-mi sunt semeni.
De-a lungul anilor, am vazut niste situatii de o cruzime greu de imaginat. Odata, un barbat , ajuns sub bocancii altuia. Intr-o dimineata devreme. In urma cu cativa ani, un adolescent , batut, pe rand, de mama si de concubinul respectivei. Era cu mult dupa miezul noptii. M-au trezit niste strigate disperate. Tanarul venise de la discoteca. Ei il asteptau in parcare. In loveau pe rand. In cap, peste fata, in burta, iar cand s-a pravalit, dadeau cu picioarele ca-ntr-un sac. Am sunat atunci la politie , ii cunoasteam pe tustrei, imi erau vecini. De teama, nu mi-am dat numele. Politia a refuzat sa vina. Au sarit in ajutorul baiatului cativa barbati de la parterul blocurilor vecine.
S-au mutat. A ramas amintirea acelei nopti infernale. .
S-a intamplat vineri. Vinerea patimilor. Lume adunata , aproape de capatul unui sat. La iesirea dintr-o curte, roata carutei, incarcata cu mult prea multe lemne, a scapat in sant.
.jpg)
Lovit cu biciul, calul a incercat din rasputeri sa urneasca povara. Se zbatea neputincios, incordandu-si disperat picioarele, gatul, capul.
Doi indivizi, negri de fel, si mai negri de cruzime, il loveau fara incetare. Cativa gura-casca radeau. Altii priveau scena cu mainile in buzunare..
Sleit de puteri, animalul a cazut cu picioarele sub el. S-a incurcat in ham. Cei doi continuau sa-l biciuiasca.
Voiam sa reactionez cumva. Sa le spun brutelor sa deshame calul si sa descarce lemnele. Mi-au inghetat vorbele pe buze.
