”Fierarii”, după Milos Nikolic

 (sau  cînd nefirescul   pare firesc)

Când   mi-am cumpărat  bilet  pentru ”Fierarii„( piesa a avut și un alt titlu:„Cu capu  pe  nicovală„)  voiam un   mărțișor  hazliu! 
 Ceva care  să  mă  rupă de  cenușiul  dens al  începutului  de primăvară.
M-a tentat  selecta distribuție  a  „Teatrului de   Comedie  București” ;Grigore – Horaţiu Mălăele, Peter – George Mihăiţă,Matilda – Maia Morgenstern, Ivan – Valentin Teodosiu.
Nu  știam, însă,   nimic despre  dramaturgul Miloš Nikolić, născut  în Kosovo,  într-o zi cu ghinion, cum mărturisește,  13 iunie 1939.

S-a întâmplat  să  fac o alegere  foarte   bună.

Într-un decor  fără prea multă recuzită, o  prăfuită fierărie, ca într-o   mișcătoare oglindă, trei bărbați și o femeie arată  cum, în orice clipă, o realitate  crâncenă se  poate transforma  în  altceva. 
Fragilă graniță între   tragic și absurd, admirabil  transpusă comic de  regizorul  Horațiu  Mălăele!

Subiectul piesei  este , relativ, simplu:

 După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, trei fierari  de naționalități diferite:  un român , un ungur, un rus descoperă  că fiii lor, în realitate,  nu sunt ai lor, ci  fiecare  bărbat este  tatăl  altui  fiu. Și uite

așa,   ceea ce , în esență, este tragic se transformă în fața ta, spectatorul , într-o  nesfârșită  sursă de  bună dispoziție. 
Fierarul român,Grigorie, proprietarul  fierăriei unde se desfășoară acțiunea,  nu este tatăl  fiului său, pentru că  în timp  ce el  se afla  pe frontul sovietic,  soția lui  a făcut un copil cu ungurul  Peter. 
Unguroaica,  soția lui  Peter , face și ea un copil  tot cu  fierar.
 Rus.  
 Rusoaica  Nadejda   face și ea  un copil cu  Grigorie,   românul  blajin, care  se vrea  o  simpatică victimă, pentru că   este  unul dintre cei doi tați ai ”copilului  nostru”.

  Ce   încălceală!dar,  cu  cât  întâmplările  par mai anormale, cu atât relațiile  dintre personaje sunt  mai simpatice, atât de  savuroase, că   râzi în hohote! 

Esența?  omul intră în în relație cu  existența, așa  dură cum este ea, cu  sine, cu  istoria, cu omenirea. 
Dacă  este  să  comentăm cât de cât afirmația autorului cum că  a răsturnat, cumva,  dimensiunea  teatrului antic, omul, oricare  dintre cele patru personaje,   trăiește într-un fel de solidaritate prin culpă, durerea fiecăruia fiind parte din durerea universală.
 Fatalitatea ”se mișcă”,  râsul ia locul plânsului,  replica  spumoasă  șterge  șenila războiului, adulterul    pare ceva firesc, Matilda, lămurindu-i pe   cei trei  bărbați care  ar vrea și nu prea  să se omoare între ei,   că ea  nu a înșelat. Teoria ei este  că  dacă bietele femei, rămase singure, nu ar fi primit  în  casele lor fiecare câte un fierar, respectabila  meserie  ar fi dispărut.

Comic și absurd  laolaltă! 
 Romănul are un băiat  ungur, ungurul   crește un fiu rus, în vreme  ce   rusul este tată de român. 

Prin  autoironie, comic de situație, de  caracter și de limbaj, o simpatică  învălmășeală  șterge orice urmă de  ură.
Uiți că  războiul  strivește  destine, abrutizează,  permite  să se întâmple atâtea rele.
Comic,  absurd  și real într-un timp ce se  bifurcă, împletindu-se!

Un text    bine scris, niște actori  în mare formă!( i-am iertat că au început mai târziu cu  jumătate de oră)

Și o savuroasă  filozofie  despre   rădăcini,  arbore genealogic, paternitate, cultură, esențe și influențe.

O istorie  care se joacă cu  destine,  o piesă  frumoasă, care, grație  unor actori de excepție,   atât de  bine transformă realul în absurd, că , dacă încerci să povestești, nu-ți poți aminti decât  că   în cele  70 de minute  te-ai distrat copios!