mărțișoarele

În prima  zi de martie din  anul acela, a venit de la  București Andrenuța, verișoara mea  primară. 

Adevărată domnișoară. 

Era  mai mare decât mine  cu vreo zece ani. 

 După ce se întorcea de la școală, îmi plăcea  să o văd cum  citea din cărțile ei , pe care le   păstra într-un săculeț de pânză , cusut  de  o mătușă. Când  se plictisea, puteam să   răsfoiesc paginile gălbui  cu ilustrate și sublinieri colorate. Aveam  permisiunea   să încerc  chiar  să scriu în maculatorul învelit în  hârtie albastră, fără să rup vreo  foaie

Pentru că mama ei, sora  cea mare a tatei,  se stinsese imediat după  nașterea  fetei,  pe ea o crescuse  maica  Fănica. Din  Greu.

  Până pe la 15 ani. Apoi o  dăduse în grija unor rude, să muncească la oraș.

În ziua aceea, Andrenuța, domnișoara  cu  unghii roșii,  a  scos dintr-o pungă   câteva   cluci de mătase  albă și roșie,  strălucitoare și moi.

Misiunea mea  a fost să   tai cu foarfeca  pătrățele egale   din  partea aceea de chibrit pe care  se scapără bețele.

  Ea rula  cu atenție firul  lucios pe   o latură a pătratului.  La capăt , schimba  culoarea.  Când  întreg pătrățelul  era acoperit, rezulta un  minunat joc geometric. 

Joc  de  doi, în alb și roșu!

  Venea rândul ciucurașilor.

Niște  pufuleți jucăuși, în ambele  culori.

Pâinișoare bucălate aninate  în șnur de  mătase!  Minusculi clopoței , atât  de frumoși, că abia  îndrăzneam să-i ating. 

 Toată amiaza,  noi două,  domnișoara  de  București și eu, am lucrat  mărțișoare  pentru  toate fetele  și  femeile din  neamul nostru. 

Al lui  Năstăsică..  

La sfârișitul lunii, mărul din  fața casei  bunicii   râdea în soare  cu   salbă  mătăsoasă, în alb și  roșu, pentru ca noi, purtătoarele  de mărțișoare,  să  avem tot anul  fețe albe, cu bujori roșii în obraji.

A fost cea mai frumoasă  întâmplare  cu  noi două, dacă este  să  nu   vorbesc despre sperietura  pe care  mi-a  provocat-o, când am îndrăznit  să o întteb  cum   de și-a  făcut ea  unghiile atât de roșii. Am primit cel mai crud  răspuns, care m-a  băgat în sperieți  pentru nu știu câți  ani.

Ei bine, știi  ce  mi-a   spus?  că  o  doamnă  din București, prin  nu mai știu  prin ce  metodă, i-a turnat  pe sub unghii o vopsea  fierbinte , roșie.

 Andrenuța  nu mai este  de mulți, mulți ani ; undeva,  într-un colțișor de suflet, mărțișoarele ei  cu puf de clopoței zglobii  își spun povestea lor în alb și  roșu.

 Printre răzlețe frunze de  măr.