tipare

 (povești pentru prieteni)

 Prin anii 70/80, ai deja trecutului secol, era la mare căutare, printre  doamne și domnișoare- toate fiind ”tovarășe”, un material  din care se confecționau rochii, taioare, fuste, pardesie, jachete. 

 I se spunea   supraelastic, pentru că, desigur, avea în  compoziție fibre elastice. 

În toate culorile și nuanțele.

   Dintre rochiile  de atunci- păstrez fotografii  alb/ negru,  că   doar așa  se puteau face- una  îmi plăcea   mult.

  Roz, talie retro,  tăieturi  ușor  ondulate și, în completare, un pardesiu  din același material.

Lucrătoarea, Doamna  Borcea, o femeie  foarte elegantă, tipicară,  vorbă  molcomă, venise  în oraș, din  Brăila.

 Croia perfect, geometric, dar și personalizat, avea niște degete lungi, albe, care, parcă mângâiau materialele, înșirate frumos în dulăpioarele  din secția ei de lucru situată undeva în zona de  nord a orașului.

Țin minte perfect cumsecădenia  ei și  acea  noblețe  pe care  doar puțin femei o î au și pot să o păstreze fără ostentație. 

 Eu, foarte tânără profesoară, îl pregăteam pe fiul ei la Limba română, dumneaei  mă  bucura îmbrăcându- mă  așa  cum coneneam că este  frumos și potrivit.

  În vara aceea, mi-a lucrat două rochițe dintr-un material vaporos,  austriac, unul uni, liliachiu, celălalt , un câmp de flori mărunte, adunate din  veselia unui câmp însorit.

Când  compleul meu- rochia și pardesiul-  a fost gata,mi-am zis  că, musai, trebuie să mă îmbrac cu el și la școală, chiar dacă făceam o navetă deloc lejeră;zilnic, 100 de  km, cu autobuzul,  jumătate  dus, jumătate întors.  

Și directorul, spaima lumii.  

Nu-i așa, Gela?

În prima pauză, era  cald, primăvară, soare, am îeșit cu  câteva  colege în  curte. Pe vremea aceea, nici prin cap nu-ți putea trece  că, la școală, în pauză, ar fi potrivită  o cafea.

  Nu știu de unde și de ce, a apărut o  doamnă, adică  tovarășă; era învățătoare, adică  avea ore în schimbul celălalt.   

Zdrahoană, milităroasă, voce puternică, brațe vânjoase.

   Probabil  că i-o fi plăcut pardesiul meu.

  Dorind să-și exprime admirația, tocmai  când nu mă așteptam, m-a  bătut  atât de tovărășește  pe umăr, că  m-am dezechilibrat și am căzut...

Astăzi,  în timp ce  mă  bucuram de  gustul cafelei din ceșcuță, am revăzut  cu ochii minții scena.

Am răs, cu poftă, de una singură, în timp ce  mă uitam la   petalele mușcatei  din fereastră...