luni, 4 octombrie 2021

noblețea tăcerii

Cu mers de felină leneșă, amiaza lui octombrie împrăștie, în mănunchi, raze lungi,călduțe.Lacomă, în tresăriri neînțelese, pune stăpânire peste lucruri, copaci, ierburi, arcade.
În splendoarea  duminicii  de toamnă aurie, casa își tăinuiește în memorie, într-un timp doar al ei, cioplit de pricepuți făurari, sub  pleoape grele de  apăsătoare  liniște, flacăra  pierdutei identități.
Singură.
 Așternută  în imensul ei pat de odihnă, acceptă agitația străzii, pașii trecătorilor, rotirea zilelor și a  nopților..
Visează.
Laolaltă, real și poveste,  material și eternitate.

Alei  năpădite  de ierburi se opresc sfioase  în fața intrărilor zăvorâte. 
Ca și cum, un fior ar  străbate cenușa amintirilor.
Trec, din când în când, prin zona asta; îmi place să-mi scald privirea în  amestecul de culori: natura, omul și timpul și-au adunat talentul  luminând  tăcerea.
Dincolo de ferestre și  ziduri, viața  are alt sens, altă traiectorie,casa  pare o replică nobilă a unei vieți sechestrate  în liniștea  neliniștii cotidiene.
Câte generații  se vor fi adunând în alveolele inimii ei  oprite?

Un comentariu: