cu mărgele verzi în urechi de mugurași!
cu zvonuri de clipe zburând printre crengi.
când iarna se simte încolțită,
când primăvara poartă fular de ierburi și flori!
Dansuri pe cer
în puncte ghicite,
Stoluri cuminți
în ritm de simțire.
Exclud singurătatea,
tristețea în doi.
Unghi rotitor,
pe cărări mișcătoare.
Nescrisă lecție de fericire
în grai nemuritor de șoapte.
Drumuri lungi,
unduiri repetate
spre zări însorite.
-Neobosite înălțări -
în căutare de alb.
Se întorc cocorii!
Sub aripi, speranța!
Nu m-am gândit să scriu un poem, simt doar atâta spaimă în noi.. .încerc să-mi dau curaj.
p.s. când ai privit ultimul zbor de cocori?//
La mulți ani POEZIEI din suflete!
Vor trece ani,
de Veronica Porumbacu
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e căușul palmei tale.
Vor trece ani. Și-nnoitoare,
cu-aceeași dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa mă satur niciodată.
Pe-același drum, ca la-nceput
vom dogorî mereu la față.
Si-ntâia brazdă-am să-ți sărut
pe-obrazul insemnat de viață !
Dar dacă, in aceeași zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aș opri
tot la căușul palmei tale.//
Logodna de primăvară,
Magda Isanoș
Vai, frumusețea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpă huma
de iarba vieții grea, cum de suspine
mi-i inima de când nu te-am văzut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ți albastre
să le privesc și dragostea să crească.
din rădăcini bătrâne ca grădina
(mai mândră decât cea care s-a dus),
să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decât am spus.
"Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură
când viața e de-abia o picătură
întru minutu-acesta care bate ".
-
de Veronica Porumbacu
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e căușul palmei tale.
Vor trece ani. Și-nnoitoare,
cu-aceeași dragoste de fată,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa mă satur niciodată.
Pe-același drum, ca la-nceput
vom dogorî mereu la față.
Si-ntâia brazdă-am să-ți sărut
pe-obrazul insemnat de viață !
Dar dacă, in aceeași zi,
mi-ai da să beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-aș opri
tot la căușul palmei tale.//
Logodna de primăvară,
Magda Isanoș
Vai, frumusețea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpă huma
de iarba vieții grea, cum de suspine
mi-i inima de când nu te-am văzut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ți albastre
să le privesc și dragostea să crească.
din rădăcini bătrâne ca grădina
(mai mândră decât cea care s-a dus),
să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decât am spus.
"Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură
când viața e de-abia o picătură
întru minutu-acesta care bate ".
- Vis Vegetal,
RăspundețiȘtergerede Magda Isanos
As vrea să fiu copac
Si-as vrea să cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
Si-n voie te-as privi intreaga zi
M-as apuca si iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
Iar noptile mi-ar da cercei de stele
Pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
M-as apleca usoara să-ti sarut
Când parul ce pe frunte ti-a cazut,
Când buzele cu buze moi de flori
Spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
Si foi de aur rosu prin odaie
Cu-a ramurilor tanara putere
Ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
De primavara, când va fi si luna
Va trece prin gradina o zana buna,
Facandu-mă femeie să fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
Genunchiul ud de frunze si pământ,
Cu roua si cu luna pe obraz,
Eu ti-as sari în casa si senina,
Uitind de-atata vreme să vorbesc,
Cu cate-un cuib în fiecare mana,
As incepe
să zambesc.
Bună ziua, doamna Gina,
RăspundețiȘtergereFoarte frumos omagiu aţi adus poeziei. Am adus şi eu o poezie în ton cu anotimpul care tocmai îşi intră în drepturi.
Primăvara...
- toată firea simte-adânc fiorul dulce
a vieții ce renaște și putere nouă aduce!
Inima-n adâncu-i simte farmecul vieții
bucuria renăscută din frumusețea tinereții.
Iată primăvara vine! Ghiața iarăși se topește,
o viață nouă-ncepe-n tot ce mișcă și vorbește!
- iată iar pădurea-cântec,
iar cerul, sfântul
lasă ploaia ce-nverzește veselind întreg pământul!
- Iată, iarăși cald și dulce vânt de miazăzi adie
zboară iarăși rândunele și-nfloresc cireșii-n vie,
ies iar florile prin frunza veștedă din alte toamne
- cât de mari și minunate-s lucrările Tale, Doamne!
Ah, așa e și-n viața noastră cea duhovnicească:
vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
inima-și deschide poarta pentru Domnul biruinței,
ochii plâng și caldă curge sfântă lacrima căinței;
Sufletul tresare dornic după viața cea curată
iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
și nu-i glas să poată spune cât e, de fericită
viața nouă,
viața sfântă,
viața Domnului jertfită!
În iubire te simți una cu toți oamenii deodată
duhu-i numai bucurie
inima-i lumină toată
și-atunci orișiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
simți că-i numai fericire
și-n viață
și în moarte.
Primăvara, poezie scrisă de Traian Dorz.
O duminică minunată vă doresc, doamna Gina şi numai bucurii! :)
Fiindcă primăvara înseamnă bucurie, dragă Ștefy, ]ți aduc și eu un dar:
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=JIJuc9JIaXc
Cu multe bucurii!
Vă mulţumesc din suflet doamna Gina pentru darul muzical. Un cântec foarte vesel. Ce mult îmi place. Pur şi simplu am început să dansez! :)
RăspundețiȘtergereȘtiam că o să-ți placă, dragă fată zburdalnică!
RăspundețiȘtergere