într-o mereu nouă poveste

Zile răzvrătite, viscol și alb, apeluri și vești, optimism și mirări /întrebări „cât o să mai ningă?”, ”ce frumos trebuie să fie în Sinaia„, „ pe cine ai mai anunțat?”, „ce dor mi-e de voi”, cât de departe de tine e gara„?//

 Fuge neobosit timpul, trenul  aleargă și el, imagini uitate apar și dispar, ninge bogat, corole de verde înalt  țâșnesc  către cer,

cobor, peronul este aproape pustiu, revăd  cu ochii sufletului gara, în care, studentă fiind, prin 1969, am așteptat  vreo câteva ore un autocar  care să ne ducă în tabăra de schi de la Gârbova , vine taxiul, în câteva  minute ajungem acasă, sunt prima sosită, așa am promis,  gazdă  ne va fi  colega noastră de liceu, Steluța.

Prima plimbare, ninge în vălătuci, mergem agale, ne răsfățăm prinzând fulgii în palme, pe frunte, în ochi.
Strălucește  orașul regal, brazi falnici  mângâie culmi cu bărbile în nori,  lumini și cadouri în  ochi de ferestre, martie pare  un holtei  Moș Crăciun cu cercel în ureche, imagini  sobre și elegante, Peleș, Caraiman, bătrânul parc, amintiri regăsite în suflet deschis.
Un ceai cald într-un bar liniștit, muzică odihnitoare, noi povestim, alături  câțiva tineri  seamănă cu ai noștri foști colegi, alte povești...

 Noaptea se face dimineață cu țepi, tot sună   neobosit telefonul” pe unde sunteți? „,  o să se mai potolească ninsoarea„..

Pe la  prânz, grupul  este aproape complet, ultimele vor fi Coca și Lenți.  Fiecare își găsește loc în bucătăria  caldă a gazdei, cărunții bunici  redevin adolescenții de ieri,  cu  bucuria   în palme și-n glas!
 Vorbim în cor, povestim despre toate  câte știm, împărțim ceai de ghimbir și cafea, prăjituri și  vin fiert...

Fug orele, se lasă în  trenă albastră seara  muntoasă. Pregătiri pentru bal, o singură oglindă,”ce  rochie faină ai, „te prinde fardul  albastru, „să iau costumul cu  revere adânci”?
 Nelu Horga așteaptă răbdător în bucătărie, el ne va  fi șoferul,încheiem,în sfârșit, și  găteala. 
Le spun ceva  despre  Nicoleta, o fostă colegă, se ivește  așa, printre  vorbe,   ideea cuiva de a numi altfel”” vârtejul”,   ne batem mințile, cuvântul nu vrea să se spună, „ este ceva  care se petrece în America”, începe cu ”a„, nu,  nici cu „n „, oricum  are mai multe silabe„   începe cu „t”  zice Lenți, scotocim, scotocim,  ah, Roza!
Am ajuns la restaurantul unde vom petrece,  ne spunem  mâhnirea, Steluța  și Miki salvează uitarea  !
 Tornadă!
Motto, de acum,  pentru toate  uitările/spuse/nespuse!
Seară caldă, plăcută,  țuică  păstrată în butoi de dud, bulz și șalău la grătar, vin alb, papanași  cu  dulceață de mure, înghețată  cu fructe, mereu alte  povești, poze și bancuri, câteva dansuri, ghiocei și  garoafe...
Noaptea are străluciri  regale,  ninge  cuminte,ne priește plimbarea,  ajungem acasă,  stăm la povești, ca pe vremuri , noi trei, filoloagele -subsemnata, Coca și Lenți- povestim până în zori, somn scurt, ne întâlnim la cafea!

Mergem la Peleș, nu l-am văzut de ani buni, atunci eram cu puștii mei..

 Poze și uimiri, ne umplem ochii și  sufletele,  Peleșul  este o  solemnă, unică bijuterie europeană! Dacă l-ai văzut, du-te să-l revezi!

Nu ne zorim, noi trei ca pe 
vremuri, Coca, Lenți și eu, poze, povești, s-a îmblânzit chiar și gerul, cât de aproape este  „odată„.//
În curte,  sfârâie ademenitor grătarul, bucătar  este tot Nelu, îi place  să ne răsfețe, se ivește printre  vârfuri de brad  un soare timid  cu fire  galbene în barbă , prânz prelungit cu cafele și  vin.. O conducem pe Coca la gară,  răsar lacrimi  furișe, fuge trenul  cu ea, în drum către casă, Miki , subsemnata și Nelu reluăm povești  începute de ieri, a răsărit, grăbită, luna, orașul  palpită...

Ceva mai târziu,  rămânem  doar noi, fetele, din cincisprezece suntem  doar patru, tot  povestim,  adormim mult după miezul  de noapte. 
Dimineața  are parfum de cafea bună, gustări  cam în pripă,  la poartă mai facem o poză,  plecăm  către București Lenți și eu, vor închide ușa Miki și gazda, Steluța.//

 A fost un capitol?
  Nu!  doar o filă...