Nu comentez cum a ieșit el din viață. Multe nu le spun, deși,în ziua aia, trecusem de prima jumătate a vieții. Nu comentez nici că unii au regrete, treaba lor!
Mă întreb, dar , mai bine, nu mă mai întreb nimic.
Citesc dintr-o carte, nu se citește, așa ca un roman, pentru că ea adună o vreme, adună niște vremuri, așa cum le-au perceput, așa cum și le amintesc câțiva oameni, cu vârste și meserii diferite, trăitori în medii diferite.
Deunăzi, am povestit cum mi-a fost mie o duminică într-un început de iarnă a lui 88. Nu știu câți mă vor fi crezut.
Astăzi, am sunat-o pe colega mea, căreia i s-au spart în ziua aceea cizmele.
Își amintește doar înțepăturile injecțiilor. Are în glas un fel de ironie amară.
Revin la cartea care „ te face să plângi, să râzi, să gândești„.
”Și eu am trăit în comunism„, copertă neagră. Și becul cu fir lung, nu cred că ai uitat instalația cu baterie veche de mașină.
Extraordinar succes!
” O ministresă a Învățământului , ( și Cercetării) în inspecție la Institutul de Lingvistică: ” Ce e dezordinea asta? De ce sunt atâtea hârtii pe birouri?”Hârtiile cu pricina erau fișele noastre de lucru!(I.V-R)„
Domle,eu cred că ”ei„ aveau ceva cu ordinea...de ce să ne fi dus pe noi în duminica aceea cumplit de mocirloasă și de rece pe câmpul de la Mareș?
La ce foloseau cocenii ăia uzi, grei, înnămoliți, pe care noi- multe femei, doar patru bărbați- îi căram pentru a-i așeza în ”bute„?
Era nevoie de ordine.
În mijlocul unui câmp ajuns mlaștină...
Alta data era ziua cu surle si trambite,azi ...tacere.
RăspundețiȘtergereDoar unii isi mai aduc aminte,chiar daca amintirile au un gust amar.
Pupici!
Noi s[-l ascultăm pe Poet:
RăspundețiȘtergere„Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?...
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.”