miercuri, 12 iunie 2019

o carte

” Bucuria unui copil sau tandrețea unui cuplu strălucesc pentru toată lumea, sunt  întotdeauna un loc însorit”

Departe, chiar  prea departe de a fi un  dulceag roman de dragoste, dacă ar fi  să  ții seamă de titlu, ”Clar de femeie”, de  Romain  Gary, lituanianul cu mamă evreică, pilot în Forțele Aeriene franceze, diplomat, regizor al unui film cu  Romy Schneider și Yves  Montannd,  ce actori, ce vremuri!  traducător,   singurul scriitor care   a  primit de două ori „Premiul  Goncourt”.
 ”Clar de femeie” se  citește în câteva ore,  ploioasă rău amiaza de ieri, când am început  lectura  pe care am terminat-o puțin după miezul nopții.
  O carte construită dintr-o înlănțuire  de metafore  profunde-  el și ea,   două ființe cu câte un amestec de  experiențe  profunde:  iubire, educație, disperare,  cunoaștere, demnitate dăruire,  drumuri, escale, lume, Alain Folain, cu părinți irlandezi, 45 de ani, pilot pe  linii   foarte lungi, beat de nefericire, pentru că soția pe care  a iubit-o  cu disperare,Yannik,  bolnavă  fără  scăpare,  tocmai a hotărât„ Până aici, gata., nu vreau  ca moartea  să câștige  și mai mult decât ia cu sine. Am fost fericiți și asta ne creează obligații față de fericire”
 ,”Fără feminitate  nu vei putea trăi ” îi spusese  soția  sinucigașă chiar în acea noapte, pentru că  există, încă ,  boli incurabile..

”Tot ce făcea din  mine un bărbat se afla la o femeie”.

Lidia  Towarski, 47 de ani, o femeie interesantă,  ”poți ajuta pe cineva, când tu însăți ai nevoie de ajutor”, fericită în primii zece ani de mariaj,  evreică  văduvă, cu soțul  viu,  un  bărbat frumos, doborât  de  urmările dezastruoase ale unui accident în care  el conducea, victimă fiindu-i  micuța fiică,boala lui,  jargonafazia îi afectase o parte a creierului, controlul vorbirii îi fusese pierdut în întregime””E mustabac și  mo-moșu dar mănișile  bebează pliciplici..”

  O stație de taxi,  un flaut indian, un spectacol de circ, o florărie,  senoir  Galba...
”Mai bine să lași focului ceva, decât să pierzi tot”.

 Dacă  vei citi  cartea,   zăbovește pe la paginile40/ 43..”.există, bineînțeles, limite fizice, trebuia să ne  separăm respirațiile, să ne îndepărtăm, să luăm distanță, să ne trezim, să ne dedublăm, și întotdeauna asta asta este o pierdere. 
Când ai două corpuri ești doar pe jumătate”.


„Lumea se apără cum poate„.

Un comentariu:

  1. ”Este mult mai greu să evoci cuplurile ce îmbătrânesc în tihnă, care sunt totuși cele mai frumoase victorii ale noastre„/ 121.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.