Despre cum capcanele Limbii Române scurtează depărtările ,

 apropiind rudele

Vezi tu,   ne-am obișnuit, din nu știu ce motive, ca într-o formă de plural, să înghesuim    categorii de oameni, fără a-i cunoaște, fără a le ști preocupările, gândurile, aspirațiile, sentimentele.

 Așa că, atunci când spui „polițiști”, aduni  sub aceeași umbrelă , din start, niște persoane agresive, mereu pregătite să dea amenzi, să se răstească,  să  dea  buzna.

  Bine, nu  înseamnă  că aș nega  existența   unora care chiar se încadrează  în acest tipar.  

S-a întâmplat ca, în familia mea  (extinsă)  să  existe câțiva nepoți   polițiști- nepoți de frate și  de verișori primari. Unuia  dintre ei  i-am fost profesoară de duminică un an întreg. Venea din orășelul lui, cu trenul,  să învețe  gramatică și istorie, indiferent de vreme.

  Este absolvent al Academiei de Poliție  și al Facultății de Drept.  Pe  bune, cum s-ar zice în limbaj colocvial.

Este un excelent vorbitor de limbă română  modernă și , din câte am aflat eu de pe ici, de pe colo,  nu-i scapă  din ochi pe ai săi confrați când vine  vorba despre  scriere așa  cum se cuvine.
 Nu trec de el acte sau documente  scrise  de mântuială.

Grație internetului, eu și  un alt nepot, fiu de polițst, ( tatăl lui  este   fiul fratelui mamei  mele)  ne-am apropiat comentând, atât cât ne permite timpul,  teme  foarte interesante.

 Ca o paranteză, eu și tatăl lui  nu ne-am văzut din copilărie, că așa este  viața asta...

Deunăzi,  în urma unor discuții cu ai săi colegi, nepotul  meu, dâmbovițeanul  din Ardeal, îmi cere ”o consultație„ în legătură cu  gustosul cuvânt, dar alunecos  ca orice pește,  ”macrou„.

Cum se formează pluralul acestuia?

DEX  și DOOM2  indică, fără vreo observație, forma „macrouri”, adică îl include în categoria: mantou/ tangou/ platou, sacou”, cuvinte   alcătuite la singular  din două  silabe. 
 Ca și cosmopolitul,  feminin la originea  lui franțuzească,”șodou”.

  Așadar pluralul acestor neologisme  se termină, categoric în „uri„.

Chestiunea este  că ”macrou” este nume  de materie, precum: carne,  sânge, fasole,  brânză, substantive care  se folosesc cu o singură  formă, nu-i așa?

  Când te duci la supermaket  ceri : o cutie, două cutii etc  de macrou. 

 Spui, cumva, dă-mi trei macrouri?

 Eu  zic așa: în condiții de examen, dacă ți se cere  să indici forma de plural a substantivului ”macrou”, scrii: „macrouri„.

  În vorbire,   spui/ spun/ spunem: ”dați-mi trei / patru  cutii de macrou”.

Părerea  mea.

După ce am tot discutat  noi, eu și nepotul meu, polițistul, trebușoara asta,  am rămas, în loc de o rezolvare,  cu o altă întrebare: dacă spunem ”carne”, fără plural, pentru  că  vorba „cărnuri „ înseamnă  cantitate mare de carne și nu pluralul   cuvântului ”carne”,  putem ajunge  cu gândul și  la  alunecosul cuvânt „pește„.
 Mai știi  sloganul ”nicio masă  fără pește” nu-i așa? 

 Nu zicem  ”nicio masă  fără  un pește/ fără doi pești...

Spunem: am mâncat  ”pește prăjit”, chiar dacă  în farfuria  cu mujdei  erau doi/ trei pești.

  Nu-i așa  că  ajungem la  vorba poetului:
 „Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată...”?

Tu ce  spui?