doar marea

Am iubit marea  de la prima atingere.
Se întâmpla prin  1971,  eram tânără mămică, încă studentă.

  În vara  precedentă, refuzasem  un bilet  studențesc, în favoarea   unei vacanțe la munte.
 Lacul Roșu.
Copilării!
Mai apoi, au fost  nu știu câte  vacanțe, cu  bilete  OJT, în  aproape toate stațiunile de pe  țărmul  Mării Negre.
  Până când copiii  s-au făcut mari  și  au refuzat să  mai meargă cu părinții.
  Din  89  încoace, mi-am bucurat   sufletul și ochii  pe plaje străine, mai mult în treacăt.
 Două au fost chiar extraordinare  vacanțe: în Creta și  în Sicilia, când  am trăit farmecul   Taorminei.
  Și ceva, ca o străfulgerare doar, într-o altă vară, la  Balcic.

Mi-e dor   de  un asfințit  la marea noastră!
  Aseară, am primit câte imagini  de pe  o plajă din Mamaia. 
 Parcă lipsește  ceva, n-aș putea spune  ce...
  Cumva, poezia.