”Nu zidurile fac o școală,

  ci spiritul ce domneşte într-însa.”

Regele Ferdinand I

Astăzi am vrut să uit  că  sunt  o persoană  matură, adică  nu, neapărat,  să uit, ci să mă joc un pic de-a profesoara  foarte tânără.
 Tot gândindu-mă eu  la ale mele- câte sunt, mereu  tot  mai dificile- mi-a venit în minte o zi foarte simpatică  de dinaintea ivirii

 covidului.
 Prima mea promoție din  școala în care  am muncit  vreo douăzeci și șase de ani a decis să organizeze  o revedere.
  Ceva am scris eu atunci.
Astăzi, pe când   priveam , din balcon,  crestele  munților iviți , parcă, din verdele pădurii, mi s-a făcut  dor, dar dor,  de  cele câteva ore pe care le-am petrecut  cu foștii mei elevi,  acum  doamne și domni responsabili,  oameni   frumoși  la chip, dar și la suflet, în fosta noastră sală de  clasă, în  ziua 22 februarie.
Înainte de  întâlnire, i-am anunțat  că   vor avea  parte  și de un  test simpatic.
O fi fost un pic de egoism în intenția mea?
Vreo câțiva,  de fapt, două persoane  fără  umor, au considerat   dorința mea ca fiind ceva  imposibil de acceptat. 

Cineva (  mi-a șoptit  și mie altcineva) își propusese  să iasă din clasă, dacă li se „va cere„ să dea   niște răspunsuri în scris . Vezi , doamne, își simțea lezată personalitatea.
Ce mi-am dorit eu?
 Cred  că am vrut să  forțez   timpul  să-și domolească, într-un fel,zborul,  am vrut să-i VĂD, pe mămicile  și pe tăticii eleganți, așezați în băncile   prea mici,  din nou, copii: cu fețe simpatice, aplecate către foile de hârtie,  să le  prind uimirea   din priviri și emoțiile adunate în degete.
Și am mai vrut ca eu, profesoara lor, să aflu, așa, pentru mine, ce mai țin ei minte  din ce au învățat la orele mele.
Da!
 A fost   ceva extrem de frumos!
Nu a contat  cum au rezolvat fraza- cineva,  un  judecător a lucrat-o perfect-  a contat că mulți și-au reamintit că există propoziții principale, dar și secundare, că subiectul nu se exprimă doar prin substantive, că există predicate incomplete și complemente circumstanțiale.
  Și au citat  copiii mei și   versuri, unele din Eminescu, altele din Blaga sau din Coșbuc.
Chiar și producții proprii au fost!  ( creatoarea este psiholog)

Astăzi , recitind  însemnările  adulților  cu care m-am revăzut în februarie, mi-am încărcat sufletul cu  frumusețea regăsirii a  ceea  ce am  făcut  eu,în viață,  cu mare drag:am modelat  suflete  și  am luminat, atât cât   am putut, minți de copii.
Am simțit că  mulți  dintre cei cărora  le-am pus  note în catalog și pe lucrări sunt ceea ce sunt, pentru că, mai greu, mai ușor,cu bucurie sau cu  mare efort , au  învățat carte!