Dacă ar fi să consideri că emoțiile ar putea fi ceva material,ceva
din care să poți croi haine care să-ți placă. mătase, stofă, bumbac,
emoțiile mele ar îmbrăca trăirea fiecărei rochii.
Mătasea- ce fină și
duioasă!
Stofa-elegantă și caldă!
La asta mă gândeam acum, când am ajuns acasă, după o mică
excursie într-un orășel în care mi-am petrecut primii ani de meserie.
Patru.
Cât de aproape de suflet au rămas amintirile mele, din acei ani?
Astăzi,
a trebuit să mai dau de capăt uneia dintre multele probleme acumulate în
acest an dificil.
Costești!
Un nume, care îți spune ceva sau
nu, ce pot să-ți amintesc este că există niște informații stranii, în
legătură cu acest loc, despărțit de nu prea mulți km de Pitești- acolo, a
fost, cândva un mare și tragic eveniment, un incendiu produs de Paști, în
biserica așezării. 
A fost prăpăd.
În soarele dimineții finalului de
octombrie, orășelul poartă haine curate, colorate mai mult în auriu, lumea este grăbită, multe mașini, figuri ca peste tot, deloc vesele.
În fugă, asta este viața mea- am revăzut ceea ce se numea „Școala specială”, unde am fost încadrată ca „ profesor-defectolog„.
Este vacanță, așa că și copilașii care
își petrec viața acolo erau și ei plecați.
Clădirea s-a colorat, sălile
de clasă sunt mobilate modern, nu prea am găsit pe nimeni dispus să
schimbăm o vorbă/ două despre cum mai merg lucrurile.
Am căutat, printre multele case moderne și printre blocuri, modesta, foarte modesta cândva, casă a pionierilor; cineva îmi spune că s-a construit ceva frumos pentru
copii.
Am revăzut, tot în treacăt, drumul către „Zorile”(zilnic, fie
ploaie, zăpadă sau vânt, parcurgeam, pe jos 4 km dus-întors, de la gară
până la școală).
Am părăsit orășelul tot în grabă....
La Albota,altă școală cu amintirile ei, am zărit clădirea.
Se făceau reparații.
Ca mai peste tot,locurile și
clădirile poartă haine croite modern.
Doar drumul este același.
Cărările
din sufletul meu sunt duioase.
Astăzi, am înțeles mai mult ca oricând că, oricât
de mult ai urca pe scara trăirii, oricât de adânc ai săpa în suflet, nu
poți ieși din sine.
În esență, cred că darul cel mai mare, pe care ți-l poți
oferi tot tu, este sensibilitatea.
Este zi, este noapte, este soar su
răcoare, ea există în suflet.
Dacă o cauți, acolo o găsești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.