Dor de bunica Ștefana, maica Fănica

 

„Torcea, torcea,fus după fus,
Din zori și până-n seară;
Cu furca-n brâu, cugândul dus,.”

„ Bunica”, Șt. O. Iosif

Pâlpâia plăcut lumina lămpii, pe măsuța rotundă, cu trei sertărașe,în care adunam fel și fel de „comori„.; sclipiri ciudate fugeau prin  colțurile camerei. 

 Eram în clasa a VI-a,în ultima seară a vacanței de iarnă.

Citeam”Serile în cătunul de lângă  Dikanka„ ,de Gogol. Sigur o împrumutasem de la biblioteca din sat.

  În patul lui, fratele meu dormea dus,obosit, după cât trăsese de sania pe care i-o lucrase moș Nicolae,vecinul nostru.

  Maica Fănica torcea- lână sau cânepă- nu-mi aduc prea bine aminte. Cert este că nu prea avea ea treabă cu interdicțiile în zi de  sărbătoare. 

 Era duminică seara, poate Sfântul Ioan, ziua  mamei. 

 Părinții plecaseră la  bal. 

Adoram petrecerile lor în sărbătorile de iarnă, câteodată, mă trezeam, auzindu-le pașii, dornică să-mi povesteacă cine-știe-ce nimicuri.

 Maica Fănica locuia în căsuța ei, vecină cu a noastră. 

 În seara aceea, dormea la noi. Îi plăcea să-i povestesc ce aflasem  eu  din cartea pe care tocmai o terminasem de citit. .

Brusc, mi-am amintit că,a doua zi, începeam cel de-al doilea  trimestru, iar uniforma  mea nu era pregătită.

 Am umplut cu jar  din sobă fierul de călcat- ți-l amintești, poate-am pregătit masa pentru călcat.

 Maica Fănica m-a avertizat, clipind din ochii ei albaștri-cenușii, să nu care cumva să ard uniforma, nu de alta, dar mi se mai întâmplase. Ca să mai răcoresc un pic dogoarea fierului, am ieșit afară, să-l  învârtesc un pic  în aer, după cum fusese sfatul bunicii.

Dincolo de gard, se întindea grădina, albă, nesfârșită, în stăpânirea  nopții tăcute. Parcă dispăruseră toți pomii.

 Pentru o clipă, sau poate pentru mai multe, în albul acela fără margini al nopții, am simțit apropiindu-se niște ochi înfricoșători. strălucind ca jarul din mașina de călcat.Înotau prin zăpadă...

  Poate că am țipat, poate că maica Fănica m-a strigat, pur și simplu....

Trăisem  ceva dincolo de puterea mea de înțelegere.

 Să mi se fi întipărit în minte niscaiva scene din cartea citită?  

 Nu știu...  

Ori de câte ori mi-a revenit în minte noaptea aceea de iarnă bogată, învăluită  în ceva  imposibil de deslușit, m-am întrebat: cât de  trainică  poate fi linia care delimitează  realitatea de fantastic?