Se afișează postările cu eticheta Adina Mastalir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adina Mastalir. Afișați toate postările

marți, 16 octombrie 2012

o căsătorie



 nu se întemeiază  niciodată pe dragoste, ci pe sacrificiu, pe renunțare, pe abandonarea desăvârșită în voința destinului. Maitreyi, Mircea Eliade.
Nu te speria, sunt cuvintele unei bengaleze convinse, doamna Sen,  mama  lui Maitreyi .
Nu  știu cât și cum vorbești  tu  despre fericire.
Mie nu mi se pare  deloc un subiect ușor. 
Totuși, dacă  m-ai fi întrebat aseară, zău că  aș fi sporăvăit ceasuri întregi, fără oprire.
A fost o seară calmă, de toamnă cam - n-o să-ți vină să crezi- primăvăratică.//
 În drum spre  cs, unde urma să văd piesa, am primit o veste, care m-a întristat, nu se întâmplă prea des lucruri  bune, au grijă  cei de lângă noi, în egoismul lor,  să împlânte cuțitul pe la spate, doar aș pot să-și arate micimea.
 Asta este lumea,  s-o schimbi nu poți,  trebuie  să lupți. 
Să lupți  cât poți. 
Nu cum poți.//
Sala plină,  lume  frumoasă,  parfumuri delicate,  culori  odihnitoare, toate vârstele, fețe destinse, rupte de realitatea  cotidiană,  pe scenă decor  indian, învăluit în muzică  bengaleză, cum ar fi putut fi altfel, doar venisem pentru Maitreyi.
 Da , ai citit bine.
Pentru mine, luna asta a fost specială, m-am reîntâlnit  cu  lumea a două dintre  cele   mai frumoase romane de dragoste din literatura universală-Maitreyi- Mircea Eliade și Dragostea nu moare,  creație- replică a eroinei  romanului, Maitreyi Devi. 
 După lectura  scrisorii  lui M.Eliade către E. Cioran..am rămas cu un gust amar.
Am scris aici.
  S-a întâmplat ca  la vreo două zile să văd afișul-  dramatizare după cele două romane. A fost o mare provocare. //
Ca o paranteză- nu prea înțelege publicul piteștean, sensibil  la cultură, de ce costul unui bilet la teatru este mult mai  scump decât același bilet, pentru aceeași piesă, în aceeași interpretare, în capitală.
Vezi?  este ceva care te pune pe gânduri- dacă ești , adică, provincial, trebuie să-ți plătești  bucuria mult mai scump decât un bucureștean? Închid paranteza, că prea m-am luat cu vorba.//
Din colțul meu, rândul b/29, n-am putut s-o văd deloc pe Maya Morgenstern-Maitreyi, la 60 de ani-care a  rămas tot timpul, în  fotoliul ei, citind spectatorilor  parte din romanul personal Dragostea nu moare . 
Tot respectul pentru marea artistă, pe care am văzut-o , pe aceeași scenă, alături de fiul ei, în Tango final.. citește aici
De data asta, am fost mai puțin băftoasă. Am văzut-o   doar  în  finalul spectacolului, culegând ovațiile.
 Noroc cu  microfonul plasat  pe partea în care  aveam locul.
Dincolo de acest inconvenient, piesa a fost o reușită, de asta  am început prin a vorbi despre fericire. 
Artiștii s-au întrecut pe sine-Aylin Cadir – Maitreyi la 16 ani, Vlad Zamfirescu – Mircea Eliade, Doru Ana – Narendra Sen, tatăl lui Maitreyi, Anca Sigartău – Srimati Devi, mama lui Maitreyi, Jasmine Iliescu – Chabu, sora lui Maitreyi în vârstă de 8 ani, Carla Maria Teaha – Lilu, verişoara lui Maitreyi, Marius Chivu – Mantu, verişorul lui Maitreyi, Radu Micu – Harold, prietenul lui Eliade,Teodora Garofil – servitoarea
Nu știu ce mi-a plăcut cel mai mult- regia, semnată Chris Simion, coregrafia aparținând lui Carmen Pesantez, scenografia de Adina Mastalier!
Sau învolburarea de energii,  numeroasele planuri tematice, confruntarea între voință și trăire spirituală, iubirea interzisă de regulile castei, devenită  păcat,  dezlănțuirea frenetică a iubirii, de la  ghidușiile copilărești la dramatismul despărțirii.
Joc  implicat total, dans, muzică,  costume, obiceiuri, tradiții,  sărbători în stil hindus, bijuterii, sariuri , unul mai frumos decât altul,  lumânări parfumate,  perne de mătase,  amețitor parfum   de smirnă. India misterioasă, în prima parte a secolului XX. 
O Maitreyi tânără, turcoaica Aylin Cadir, iute  ca argintul -viu, frumoasă, spontană,  simplificată și  profundă în același timp, copilăroasă , dar matură, tulburătoare prin gestică,  tristă și veselă, zburdalnică și supusă, îndrăgostită, zbuciumată  bolnavă de iubire, închisă în sine, supusă  tradițiilor  castei sale.
Allan,Vlad Zamfirescu-  Mircea Eliade-  șarmant, cuceritor, spumos, dar profund , rafinat, cunoscător al operei lui Rabindranaht Tagore, apoi al hinduismului, atent, îndrăgostit, gelos, înflăcărat, în stare să renunțe la  religia strămoșească  în favoarea iubirii,  zbuciumat, devastat, alungat. 
Stări, atitudine, - toate laolaltă într-un personaj fermecător..Cred că-mi place mai mult decât tatăl lui!
Să n-o uit pe Anca Sigartău- femeia indiană, mereu în urma   puternicului său bărbat,  elegantă, așezată, răbdătoare, mamă  bună, resemnată,  vorbind mai mult cu sufletul, aparent simplă ca o carte deschisă, complicată în structura ei  bengaleză.
N-aș vrea să nedreptățesc  pe cineva-  am proaspete în minte toate amănuntele celor două cărți, la care  s-au adăugat alte informații. 
Piesa este un succes-  două planuri , ca-ntr-o oglindă-India, tărâm  tulburător, cu  filozofia ei  profundă,  o iubire  mare cât o  poveste, cât adevăr , câtă fantezie!  
 Doi autori,  două convingeri.
Niciodată Maitreyi și Mircea  n-au mai avut răgazul  să-și spună  tainele. 
Întâlnirea lor de la Chicago , în 1973, după  aproape  43 de ani a fost. 
Atât.
A fost. 
La ce bun, mă întreb eu, cititoarea/spectator, să se despletească tainele unei iubiri?
Adevăratele povești  trebuie să rămână încărcate de mister.
 Eroii le-au trăit! 
Noi gustăm clipa întâlnirii cu mirajul iubirii, învăluit  frumos, în parfum,  vrajă,  mișcare,  departe și aproape- laolaltă.
Dragostea nu moare!
Să-mi ierți, te rog, calitatea fotografiilor, nu pot renunța la ele, fac parte din poveste.