nu știu dacă

 am fost „fata tatei„.ce știu sigur este  că în prezența lui  totdeauna m-am simțit ocrotită, cum niciodată de atunci nu mi-a  mai fost dat  să mă aflu.

povești adevărate pentru prieteni

Cu mine a fost un tată extrem de exigent.

 În lumea satului  copilăriei și adolescenței  mele, onoarea era  cea mai de preț comoară. Nu  voi repeta  cuvintele pe care mi le-a spus pe la 15 ani, pentru că, dacă ar fi să le compar cu felul în care se educă fetele astăzi, tata ar părea  un sadic.

  Cred  că toți tații acelor ani le cereau fiicelor lor onoare.

Deși tremuram când  ochii lui albaștri se  făceau cenușii, l-am fentat serios, într-o seară de vară. Mereu am  simțit că că mama a știut să acopere, în vreun fel absența mea.  Împreună cu alți tineri, studenți și elevi de liceu serioși, băieți și fete, am  mers cu bicicletele  într-un sat  situat  cam la  vreo 8 km de  noi. Uliești.

 La  un ceai dansant într-o- curte  mare, luminată ca ziua!

Nu a  fost prea duios  cu mine, m-a și bătut de două ori.Poate că ar fi trebuit să zic  că  doar m-a pedepsit, însă pedeapsa  

a  fost dură.

Prima oară  pe la  5 ani. Atunci i-am spus  unei rude apropiate  a lui că minte. Chiar mințea.

  Tata  a luat vorbele mele  drept obrăznicie.

  A  doua oară, s-a întâmplat într-un moment absolut special  pentru mine, tocmai fusesem admisă în liceu.

 Erau vremuri grele:ni se luaseră pământul, pentru care  tata renunțase la serviciul lui din București,caii, uneltele agricole.

 Liceul însemna o cheltuială serioasă pentru o familie dintr-un sat colectivizat.

  S-a întâmplat ca în ziua aceea să rămân  fără un pulover roșu nou, din cașmir,cumpărat de tata, pentru  Paști.

 116 sau 118 lei. 

Erau bani serioși atunci.

  I-l încredințasem  unei consătence, cât  să intru în sala  Miliției, pentru a primi  primul  meu buletin de identitate.

 La ieșire, femeia dispăruse și, cu ea, și frumosul meu pulover. 

Când am coborât din autobuzul cu care mă întorceam acasă de la Titu, mândră că sunt  elevă de liceu,am mers direct la ea acasă. După ce am strigat  de multe ori la poartă, a ieșit și mi-a spus  că îl lăsase pe  bancă, în fața  Miliției.

 Ca o paranteză, după vreo doi ani, la nunta unei rude, femeia  purta puloverul meu, vopsit  în negru....

 Nu am putut ascunde adevărul în fața părinților.

 Mama  nu a spus  nimic.

  Tata m-a pedepsit.

L-am iertat  târziu, de uitat, iată, nu am uitat ... în gestul lui  era, cred, toată revolta, nu împotriva mea, o copilă de  14 ani, era ura împotriva  cuiva  nevăzut care făcuse din el  un om revoltat.

Urma să merg la liceu. 

Asta însemna  multe cheltuieli:plata  internatului, uniformă, manuale,caiete, costum pentru sport și câte altele.

Cred, mereu am crezut, că în gestul acela  al lui era disperarea unui om încolțit, care și-a  aruncat revolta asupra celei mai inofensive ființe. fiica lui, admisă în liceu cu note  mari.

 

  În  gimnaziu, de la el am învățat, ”cu aplicație” pe  bucăți mari de lemn, din curte, toate suprafețele, toate volumele  corpurilor geometrice.

  Și rezolvarea exercițiilor cu regulile de „trei simplă „și „trei compusă”,  tot de el le-am deprins.

 Tata a fost primul  bărbat care m-a dus  la restaurant. Eram în clasa a  X-a. 

„Restaurantul Gării” din orășelul  în care 4 ani am fost elevă de liceu.   

Tata iubea  pământul  și pomii din livadă.Și caii lui frumoși. Și țigările”Mărășești. Fuma înrăit, iar în câte o seară,  spre deznădejdea mamei, mai fugea la  câte un joc de cărți, pe  bani, cu prietenii.

În fiecare  toamnă,  tata  pregătea  pastramă  de  oaie,era nu doar  bucuria lui, era  grija  pentru noi,

Povestea rar, dar povestea  frumos, de la el știu  legendele  despre  numelor  multor sate  vecin. Corbii Mari, Corbii Ciungi, Vadu- Stanchii, Obislav.

Despre armată  povestea în serile de iarnă  cu  doi prieteni. Mereu  voi regreta  că  nu i-am cerut să-mi povestească  amănunțit  despre acea perioadă   grea din viața lui.

Știa multe  cuvinte rusești, pe care le învățase în prizonierat,  le-am reținut și eu de la el, înainte de a le fi auzit la școală.

  Cânta la muzicuță romanțe și cântece populare, cuvintele  ni le  cânta mama” Zărzărea, zărzărea, Zărzărică-i mândra mea, Pe la poarta mândrei mele  Gheorghită trecea...„ o ducea pe mama la petreceri, dansau.

Asta știu de  la mama lui, maica  Fănica.

  Mă trezeam noaptea, la întoarcerea lor de la  vreo nuntă., știind că într-o batistă se  ascundeau  bunătăți pentru  mine  și pentru fratele meu..o bucățică de cozonac, o feliuță de  salam, câteva  măsline.  

Mai târziu, îmi plăcea  să-i aud povestind despre asta.

 După ce am pierdut-o pe  mama, tata s-a îmbolnăvit  grav. Simțeam că  nu vrea  să mai trăiască

În câteva luni, nu mă mai recunoștea, încurca  nume  și persoane.

S-a stins simplu.

Avea  doar 61 de ani.

 Era 20 iulie 1980.

Ziua Sfântului Ilie.