Se afișează postările cu eticheta Nucșoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nucșoara. Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2010

grota și arcușul

 Oricât de ascuțite i-au fost ghearele, gerul n-a reușit să mă țină în casa. Nu puteam rata concertul, știam că va fi o seară specială: George Enescu, Mihail Jora, apoi Bela Bartok și  Dan Mizrahy.  Citisem în ziarul  local că va concerta o violonistă născută în Argeș.
Așa a fost.
Este vorba despre doamna conferențiar doctor Ioana Raluca Voicu- Arnăuțoiu, născută în grota de pe înălțimea Râpele cu Brazi, din Făgăraș. Nici nu-ți vine să crezi că ar fi cu putință.
 O urmăream în timpul concertului, femeie înaltă, genul de munteancă hotărâtă, blondă, foarte sobră, arcuindu-se în ritmul unor piese pline de sensibilitate și de duioșie. Și m-am gândit atunci  la ea, cea de odinioară, copilul de numai  doi ani, suspinând în  miezul de cremene al muntelui ocrotitor, un  suflețel în mijlocul  
Grupului Nucșoara, hăituit pe coclauri.
Și am văzut cu ochii sufletului copilul de-o șchioapă, silit să trăiască alți doi ani într-un orfelinat, pentru că tatăl fusese executat, iar mama murise în închisoarea de la Miercurea Ciuc.
Priveam  uimită degetele femeii strunind blând  arcușul,le ascultam  tânguirea, urmăream privirea încordată,lacrimi  șir mi se adunau în barbă. 
Toate pe lume au parcă un rost: înfiată de o familie din București, fetița a fost ajutată să-și descopere talentul.
Este aici.
 La doi pași de mine. 
Pe scenă. În fața unui public care vede în ea nu doar o artista.
Redescoperă o lume, o lume a tenebrelor.
Muzica, un triumf!
 A absolvit Liceul de Muzică Dinu Lipatti din București și Conservatorul Ciprian Porumbescu. Este doctor în muzică, teza „Sonata de vioara de la Debusy la Enescu".
 O artistă deosebit de sensibilă.
 Este, n-ai crede ascultându-i arcușul, o luptătoare, pe care pălmuirile vieții  n-au  îngenuncheat-o, i-au dăruit parcă ceva din tenacitatea muntelui. Nu  și-a oprit nicio clipă căutările părinților naturali. Rodul strădaniei ei, plătit cu  zbucium și  neobosire, este o carte:” Luptătorii din munți.Toma Arnăuțoiu.Grupul de la Nucșoara". 
 Astă seară, au acompaniat-o foștii ei studenți,pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu,ambii absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, interpretând la patru mâini ”Sonatina și Dansuri românești, de Bela Bartok ", „Suita mică pentru vioara și pian", de Mihail Jora și, absolut extraordinar, "Rapsodia Romana "op.11, de George Enescu.
 Caldă și sensibilă -soprana Cristina Radu. 

 O seară, ca un drum, în care muzica  a fost înțelesul modestei condiții a omului care vrea și poate să vindece lumea. 
 Ceva care mă duce cu gândul la ideea de victorie a  luminii în fața întunericului!