toate-s vechi și nouă toate.. astăzi, 15 ianuarie, ca și anul trecut, ca în toți anii care s-au dus, lumea își va aminti de POET, înșirând cuvinte goale , ce din coadă au să sune.., unii, fără să fi citit măcar un vers- două în ultima vreme Lumea e așa cum este.. Căci acelorași mijloace/Se supun câte există, /Și de mii de ani încoace/Lumea-i.veselă și tristă..„lumea-n sine rămâne o problemă înlăuntrul căreia se rătăcește câte o rază slabă, câte o străfulgerare pe care cugetătorul adânc o încremenește pe hârtie, pe care citind-o, se naște în păreții capului său acea rezonanță lungă care face să vezi într-adevăr ca lume și viață sunt vis Proză- Archaeus)
Mă gândisem să scriu despre femeile care i-au influențat viața. Unde vei găsi cuvântul , să exprime adevărul? Sau care l-au iubit M-a fermecat cu vreo scânteie/ Din clipa-n care ne văzum?/Deși nu e decât femeie,/E totuși altfel ” nu știu cum..
N-au fost puține! Înc-o gură-și dispare../Ca un stâlp eu stam în lună!?Ce frumoasă, ce nebună?E albastra-mi dulce floare! dacă este să ne referim doar la cele consemnate de istoriografia literară-frumoasa fără nume din copilărie, actrița Eufrosina( Lina) Popescu, din trupa Tardini, Fany Tardini, Cleopatra Poenaru, Frederica Bognar- artistă de la teatrul vienez, Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu și marea lui iubire,Veronica Micle , cum spune ea, cum spun și alții, cine mai știe..
Eu nu cred.
Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie,/De și-ai da viața toată,/Nime-n lume nu ne știe.
Câteva dintre ele și-au disputat locul de Unică muză când vine vorba de cele mai pline poezii de iubire..Femeia?Ce este și acest măr de ceartă,/Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă/Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă,/Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă/A visurilor proprii eternă jucărie?
Am renunțat. Am luat o poezioară din Manuscrise.
Un Eminescu jucăuș/iubitor/sincer/ ironic.
”Vreo zgâtie de fată
Cărei gura nu-i mai tace,
Ca stigleții-ntoarce capul
Când încolo, când încoace.
Sau o altă visătoare
Care lină și măreață
Are-n ochii-i întuneric
Și mândrie are-n față.
Sau mai mici și mai plinuțe
Sau mai zvelte și mai slabe,
Toate peste-un sfert de secol,
Vai! Vor fi aproape babe.
Și zâmbesc atât de dulce
Ca și când ar fi de-a pururi!
Toate grațiile de astăzi
Or să fie atunci cusururi.”
Am ales și un articol din publicistica eminesciană, latură mai puțin cunoscută a operei sale –Școalele noastre sunt rele, un fragment, gândindu-mă că , în perioada cât va fi fost revizor școlar și bun prieten cu învățătorul Ion Creangă, El va fi cunoscut bine gravele probleme ale școlii și ale slujitorilor ei.
”Cauza de cadenței școalelor e clar declasarea generală, care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra țării întregi. Răul trebuie scos de la rădăcină; trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploaiat la Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul echivalentului material probe că posedă un capital intelectual de resort, probe că a învățat carte, că pricepe treaba la care e pus.
Dar când măsura generală de cultură ce li se cere Mihăileștilor, Costineștilor,Caradalelor sunt patru clase primare, iar echivalentul material, plătit din munca altora în schimbul acelei prețioase culturi, se suie la milioane, nu se poate pretinde nici de la profesori să fie altfel decât sunt, să nu fie gonitori de funcții ca toți, cumularzi ca toți, și să lege de gard o carte-n România nu-ți ajută nimic dacă n-ai doza de viclenie pentru a te-ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă tulbure…….Când cu patru clase primare și violoncel ajungi prim-redactor, deputat, director de bancă, răscumpărător de drum de fier, milionar- apoi nu e nebun acela care-nvață însuși și-nvață și pe alții, pentru ce? Pentru 200-300 de franci pe lună?
Nu, să fim drepți.
Ceea ce nu se cere de la nimeni nu se ceară nici de la profesori.Și ei sunt oameni ca toți oamenii; când unul plagiază nu face decât să urmeze exemplul ministrului său; când e neglijent urmează pe cei mai iluștri dintre concetățenii săi; c-un cuvânt ei sunt ca toți și toți sunt ca dânșii.
Dacă există excepții, lucrul să nu ne mire.E câte unul care a prins dragoste de știința lui, care, în sfera ei senină, găsește un adevărat liman de scăpare din putrezirea ce-l înconjoară; pentru care iubirea adevărului pentru el însuși e un echivalent suficient al muncii lui.” Eminescu,Opere, III.Publicistică.Corespondență.Fragmentarium , pagina 614.
p.s. Îl prețuim pe EMINESCU?
Îl înțelegem?
La mulţi ani, Eminescule dragă!
RăspundețiȘtergereel nu a trecut, nu a venit. el ESTE!
Ottilia
Da, insa nu-l inteleg; s-ar simti jignit daca as declara ca-l inteleg in toate...
RăspundețiȘtergerePS.Nu stiam de textul despre "scoale"; este foarte actual; inclusiv familia Costinestilor din Moldova, cared si-a redobandit palatul, padurea, mosia...
Sper sa nu uit citez de aici intr-o viitoare postare.
Cine sunt eu, să-l înţeleg pe Eminescu?
RăspundețiȘtergereÎnsă Arcadia are onoarea şi dreptul să-l preţuiască, negreşit! :)
161
RăspundețiȘtergere"........................
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu."
Sa-l gustam, sa-l pretuim..."Nu ma-ncantati nici cu clasici,/Nici cu stil curat si antic-/Toate-mi sunt de o potriva, Eu raman ce-am fost: romantic."
Ianuarie.
Ottilia,
RăspundețiȘtergere„Numai poetul,
Ca păsări ce zboară/
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului;
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări”, Numai poetul..
@Daurel,
RăspundețiȘtergere„Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?”
”Tot ce-a fost ieri o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.„Glossă
Arcadia,
RăspundețiȘtergere”Astfel Grecia se naște din întunecata mare,/
Poartă-n ceruri a ei temple ș-a ei sarcini de ninsoare,/
Cer frumos, adânc albastru- străveziu, nemărginit/
Din coloanele de dealuri se întind văile pline/
De dumbrave, de izvoare și de râuri cristaline.”Memento Mori, pg. 391-Pozii
Lav,
RăspundețiȘtergere”Visuri sunt și unul ș-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie..”
Eu nu cred nici în Iehova, pg. 588,Poezii
Da, Eminescu este prezent. E deasupra noastră, pâlpâie, undeva, sus, gândindu-se şi la poezie, şi la Veronica, şi la dulcea Românie, şi la împărat sau proletar. Nu va muri niciodată. E etern.
RăspundețiȘtergereCris,
RăspundețiȘtergereÎn privința Veronicăi Micle, nu cred că mă mai poate convinge, acum , ceva.
N-a reușit nici regretatul meu profesor de literatură română, eminescolog declarat și recunoscut,Augustin Z.N.Pop, el însuși, cred, amorezat de ”Bălăuca”( post mortem, desigur).
da, a fost o femeie frumoasă, fără a excela, o fi avut și talent, dar , cel mai mult, a avut norocul de a-și fi intersectat cărările cu drumul Luceafărului.
"Toate-aceste taine sfinte
RăspundețiȘtergere-Pentru om franturi de limba-
In zadar gandesti, caci gandul,
Zau, nimic in lume schimba."
pag. 378 la mine
"Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta,
Egala fiecare, si sa traim ca frati!" as vrea s-o vad si pe asta...
La mulți ani, în numele poeziei! :)
RăspundețiȘtergereLav,
RăspundețiȘtergerePe când eram școlăriță, cu câțiva ani mai puțni decăt ai tăi, am memorat și am recitat toate fragmentele din manualul pentru clasa a VII-a .
Așa m-am întâlnit cu Eminescu!
Nu cred că aveam pe atunci în casă un volum, ne citea domnul profesor Fulga!
Ce voce splendidă! Ce timbru!
Între timp, am mai uitat din versuri, nu prea multe.
Citește poemul și mai vedem ..
Andi,
RăspundețiȘtergereLa mulți ani!!
”De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,/
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări..
Pot să mai reînviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?„
Odă( în metru antic)
"Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,
RăspundețiȘtergereCa preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubit."
Sa ne bucuram ca este.
Elise,
RăspundețiȘtergereDe la amorul unei marmure-La o artistă
„Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Ești ființa -armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin!”
"Cand amintirile-n trecut
RăspundețiȘtergereIncearca sa ma cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atat de des
Induiosarii mele."
@ Gabriela,
RăspundețiȘtergerePoate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e..”
Imparat si proletar? L-am citit! Le tot citesc... ma refeream la " si sa traim ca frati" oare cand(intelegeti Dv.)
RăspundețiȘtergereCe frumos sa auzi voci si sa reciti!Fulga, cat de jucaus suna! ... M-am intalnit cu "Luceafarul" in clasa a IV-a, de atunci am memorat primele 5 strofe.
Imi place "La mormantul lui Aron Pumnul" dar n-o am in cartea mea, o stiu.
Singura poezia e sufletul complet. Sentimente de tot felu`. Ce ne-am fi facut fara EL?...
M-am aşezat timid la masa rotundă a acestui cenaclu. Nu am venit cu mâna goală:
RăspundețiȘtergereDeparte sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţş parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!
Mulţumim pentru această seară în care ai ridicat poezia la rang de regină!
Lav,
RăspundețiȘtergereNu trebuie, cred, să-ți pui întrebări de felul acesta- ce-ar fi viața fără X..ce-ar fi lumea fără Y..
Să fim fericiți că Eminescu ne-a fost dat. Astăzi n-am fi (re)citit atâta poezie, la școală am fi învățat altceva..
Am fost totdeauna revoltată că vouă vi se cer formulări, judecăți care nu vă aparțin.
Eu însămi , ca mamă, mi-am obligat copiii să memoreze multe pagini la literatură, pentru că, altfel, n-ar fi fost admiși cu medii atât de mari la colegiile dorite.
Asta nu înseamnă că- mi plăcea să fac lucrul ăsta.//
Important este să simți poezia, să citești cu plăcere, să-ți poți exprima opinia, atât cât îți permit vârsta, cultura..etc.
Bine-ai venit, Geanina, la serata noastră eminesciană!
RăspundețiȘtergere„Nu e steluță tremurătoare
Să nu gândească în drum de nor
La altă stea strălucitoare,
La alt amor.”
"E-un miros de tei in cranguri.
RăspundețiȘtergereDulce-i umbra de rachiti
Si suntem atat de singuri!
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate
Dulce dragoste balaie."
Poeziile copilariei si adolescentei, cele care iti modeleaza si iti impletesc sufletul cu frumusete si melancolie. Mi-e dor de serile in care citeam poeziile lui si visam in serile de vara, cu ochii deschisi, atintiti in umbra pomilor din gradina prin care se strecura lumina lunii. Imi imaginam cum calatorea el prin codrii si parca traiam povestile lui de dragoste.
Gabriela,
RăspundețiȘtergereNu am motive să spun altceva decât ceea ce simt- am lăcrimat, prima oară pe ziua de astăzi!
Într-o oră de literatură, la clasa a VIII-a, când am citit cu elevii mei poezii de Eminescu și de Nichita, comentându-le, m-am trezit plângând.
M-am scuzat, copiii au înțeles..a fost un moment pe care nu am cum să-l uit!
Cred că POEZIA adevărată ne înalță!!
ÎȚi mulțumesc!!
Intrebarile astea... bine, n-am sa-mi mai pun.
RăspundețiȘtergereOf, mi-e dor de propozitiile de la gramatica de anul trecut.
Pe atunci contau mult notele obtinute la examene?
In fine, sa nu stric pagina. Apar alte ganduri, alte intrebari.
"Adormind de armonia/Codrului batut de ganduri,/Flori de tei deasupra noastra/Or sa cada randuri-randuri."
:)
Lav,
RăspundețiȘtergereNu-ți reprima întrebările!
Întreabă!
Nu, nu contau notele! Conta capacitatea de a înțelege, de a rezolva probleme!
Nu sunt , categoric, de acord cu felul în care trebuie să întrați voi în viață- admiterea în colegiu este admiterea în viață
note, medii, admitere. Uitati cum vad eu problema: copiii invata pentru note,nicidecum pentru ei. Odata ce au obtinut notele trec la alt invatat pentru alta nota si tot asa. Toate astea pentru medie. La sfarsit ajung sa stie cat au uitat altii.
RăspundețiȘtergereSa zicem ca n-am prea inteles ultima parte. "admiterea în colegiu este admiterea în viață" cu asta sunteti de acord sau nu?
Ne-a învăţat să grăim româneşte: quintesenţie a geniilor numite Cucuteni, Mioriţa , Cantemir. A zis: „ Creierul este cântarul înţelesului“ . A scris cel mai vibrant vers în limba română: „Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari“ . A existat după formula : ardere de tot până la sânge ! Ca ziarist – încă este nemăsurat. Volumul al VI-lea , ediţie Perpessicius trebuie ţinut la căpătâi, celelalte versuri ale Lui să sperăm că sunt ştiute … pe de rost ! Ar fi normal să fie numai preţuit ! Cum vremea vremuieşte – vor veni şi acele clipe ( veacuri ).
RăspundețiȘtergereSă fie numai bine !
Il pretuim, il invatam si uneori il regasim in tot ce a avut mai bun, mai poetic, mai profetic. Pe de alta parte, il uitam zilnic, pentru a ni-l reaminti atunci cand avem nevoie de el si atunci cand dorim sa aratam ca a mai gandit cineva asa. In rest, cum sa uiti ca inveti in limba pe care el , in mare masura, a reinventat-o !
RăspundețiȘtergereAs zice ca mie mi se pare semnificativ ca Eminescu e parte dintr-o identitate culturala -i-am invatat versurile in scoli,am dat teze si examene despre poeziile lui, l-am citit seara tarziu cand eram indragostiti si vorbim despre el in bloguri. Eminescu e o experienta comuna si ceva profund care ne defineste si ne leaga, si la care ne intoarcem mereu.
RăspundețiȘtergereEl e ne daruie sansa de a fi noi insine, si de a avea incredere in noi.
Multumesc Gina ca ai adus culoare in aceasta zi!
Lumea toată-i trecătoare,
RăspundețiȘtergereOamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
Gina, oare câtă lume ştie că aceste versuri Poetul le-a scris pe la şaptesprezece-optsprezece ani? Încă de pe atunci îşi pregătea aripile pentru Luceafărul.
Lumea de astăzi are alte preocupări. Cum sunt ale mele, spre exemplu. Regăsindu-mă între cei care reprezentăm doar un "ciot", trebuie să mă pun şi eu în faţa "Aliotmanului"...
Dar fii sigură că de Eminescu nu am uitat!
Lav,
RăspundețiȘtergerePână la urmă, ce să zic..ca elev, nu prea ai de ales, când vine vorba de examene..trebuie să faci așa cum se cere.
Într-un fel, notele sunt o măsură a științei fiecăruia. Chestia este dacă acestea se acordă cinstit, corect.
Intrarea în viață- la carieră mă refer- depinde în mare măsură de calitatea școlii, clasei, concurenței.
Orice s-ar spune, dacă „înveți„ într-un colectiv slab, nu prea ai șanse să te dezvolți, doar dacă ai o voință extraordinară.
Înțelegi?
Asta spuneam.
@GRIGORE ROTARU,
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru vibranta lecție de POEZIE și de înțelepciune!
POETUL ne-a găsit măsura, arborele nostru mândru și demn , în ale cărui ramuri, limba română și-a construit cel mai trainic cuib!
Ionel Muscalu,
RăspundețiȘtergereSă păstrăm demn modelul de umanitate pe care EL ni l-a transmis prin vers, idee,filozofie, exemplu, exercițiu jurnalistic, teze.
Mulțumesc!
Irina,
RăspundețiȘtergereToate acestea, pentru că am învățat de la El să ne hrănim foamea de vers zidit în lumină, de aspirație neobosită, dar și de neodihnă, spaime, trudă.
Ne-a deschis calea spre bucurie, dar și spre neliniște.
Spre lume, așa cum este.
Cu mulțumiri, mă înclin!
Nu il intelegem pe Eminescu. Nu a fost niciodata inteles! Abordarea lui publicistica este o permanenta palma dat nu doar politicienilor, ci si mediocritatii generalizate. Si atacurile sale furibunde l-au costat.
RăspundețiȘtergereDaca ne imaginam urmatorul scenariu: acelasi Eminescu traind astzi, oare care ar fi atitudinea sa? S-ar imbolnavi mai repede sau mai tarziu????
In articolul meu am incercat sa fiu putin cam nonconformist in interpretarea lui Eminescu. Nu stiu daca am fost corect, insa asa am vazut eu situatia. Am plect de la premiza ca Eminescu a fost dezgustat de prezentul sau. A admirat trecutul, a visat frumos viitorul, insa a ignorat prezentul. Sa fie bine sau rau?
Yfim,
RăspundețiȘtergereCred că pentru toate ale noastre, Poetul ne-a dau un leac nemuritor- ”Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate,
Vreme trece, vreme vine.”
Florentin,
RăspundețiȘtergereDacă pornim de la abordarea geniului ca ființă nefericită, care nu poate ferici pe nimeni, cum spunea Schopenhauer
despre el, pentru că este strivit de o lume rea, pornită spre egoism, sigur că-l putem înțelege pe POET.
Jurnalistul Eminescu este, cred, transformarea poeziei lui sociale în instrument de identificare a răului.
Tocmai de aceea n-a fost acceptat.
Pentru că vedea lumea în toată componența ei complexă, sugerând modalități de schimbare.
Că a refuzat prezentul gol, măcinat de superficialitate, trădare.., mărturie stă poemul ”Epigonii„
”Iră noi, noi , epigonii?..simțiri reci, harfe zdrobite,/
Mici de inimi, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/
Măști râzânde , puse bine pe-un caracter inimic;/
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeți în scrisul vostru, noi nu credem în nimic.”
Problema esentiala este daca doar geniile sunt nefericite sau este o conditie a naturii umane in fata mediocritatii?
RăspundețiȘtergereSa fi incercat Eminescu o evadare din cotidian sau si-a asumat duferinta inevitabila a convietuirii cu „muritorii”?
Care este, de fapt, lectia pe care ar trebui sa o invatam de la Eminescu? Aceasta era de fapt o intrebare mascata in articolul meu: de ce nu preamareste in poeziile sale prezentul asa cum o face cu trecutul? Nu se simtea apartinand acestui prezent?
Sau daca se obtin pe cinstite! Colectivul a cam pierdut din forte(elevi) acum la liceu. Dar noi am fost mereu o clasa buna. Eu invat pentru mine. Sper sa fie bine. Sa ne oprim aici.
RăspundețiȘtergereLav, așa să faci.
RăspundețiȘtergereFlorentin,
RăspundețiȘtergereRăspunsul îl dai chiar tu- Poetul trăia într-un prezent , pe care îl repudia
”Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu între-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, cari joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?..,
invocându-l pe Țepeș -vodă, pentru a face dreptate.