Îmi plac și mie cățeii.
Chiar și pisicile, de fapt, îmi plac animalele- curtea casei părintești avea loc pentru toate- doi cai ( se mai schimba câte unul la câțiva ani), doi porci, unul, neapărat, pentru Crăciun, o vacă sănătoasă, din când în când, primăvara , apărea și câte un vițel dolofan, vreo zece oi, un berbec de ale cărui coarne totdeauna mi-a fost frică, bunicul a avut într-o vreme și vreo câteva căprițe- simpatice animale, nu sufeream laptele de capră, vai! cât se plânge astăzi o rudă apropiată când nu găsește brânză de capră, cică întinerește, o fi, nu zic nu. Să povestesc despre găini, rațe și cocoși? împânzeau curtea de două ori pe zi, la masa de grăunțe. Cum aș putea să uit câinii? am avut mai mulți, eu îl țin minte pe Bujor, pentru că l-am iubit și l-am plâns cu tot sufletul meu de copil..
Motanul- Aurel- roșcat cu dungi albe, o frumusețe!
Și să nu-l uit pe Bil(l), boxer cu acte în regulă, cățel pentru a cărui educație a prestat din greu toată familia.
Despărțirea? de el? greu de povestit.
Cum spuneam, am o mare dragoste pentru animale, dragoste, care n-a reușit să mă transforme într-o împătimită, adică , sincer, poți spune ce vrei, dar nu reușesc să le înțeleg pe doamnele care vin în fața națiunii să se văicărească sau poate doar să spună așa cu voci mai răgușite cum duc ele cățeii rătăciți la spital, cum le dor pe ele inimile când văd un câine fără stăpân.
Dacă ar avea timp să vină în Trivale, sigur și-ar potoli dorul de câini slobozi, ca să nu spun mai mult.
Cineva i-a amintit unei asemenea persoane despre atâția copii abandonați, despre tot atâția bătrâni amărâți, Doamne, cât de complicate sunt toate pe lumea asta, că mă și întreb, te întreb și pe tine- cum o fi mai bine- cui să dai mai multă iubire? În câte să te împarți?
Până una alta, am un mic dar, un motiv de meditație( nu chiar filozofică, dar tot meditație cred că s-ar chema)
