poate că povestea continuă

Una dintre  bunicile mele era  foarte credincioasă ”ținea” toate datinile și obiceiurile, pe care le știa de la mama ei. Sau chiar de la  bunicile ei.

Ne învăța  să le respectam întocmai.

Ziua de Rusalii este o mare sărbătoare. La fel de importantă ca și Paștele. De aceea, orice activitate fizică este total interzisă:cosit, săpat, cusut, spălat rufe. Dacă nu te supui, spunea măicuța, riști „să te ia din căluș”, adică să nu mai rămâi cu mintea întreagă. Sau cine  știe cum...
Curtea casei se mătura cu o seară înainte. La horă se mergea cu haine noi .
Sărbătoarea era marcată de jocul călușarilor, joc  foarte îndrăgit în satele cuprinse între  văile Argeșului și  Neajlovului, mai ales că se alegeau cei mai frumoși, voinici și pricepuți tineri. Învățau jocul de mici, de la părinți și chiar de la bunici.
Mascat strident, mutul, conducătorul jocului, era spaima copiilor și a fetelor.

Niciuna dintre ele nu-și dorea să îi iasă în cale. Și dacă-n curtea vreunei tinere nemăritate erau primiți călușarii, ea prefera să se uite ascunsă în spatele perdelelor.

Trece vremea.

În urmă cu  câțiva ani, în plin câmp, între două sate,
au apărut ca din senin. frumoși, zburdalnici, plini de veselie,jucau în jurul mașinii. 

Îi însoțea un lăutar.

Mi  s-a părut a fi un semn bun că omul nu-și uită menirea  lui de a călători în mersul curat al datinilor, că satul  își rostuiește ,cum știe el, purtarea lumească.

trecutul, încă, viu

Îmi plac sărbătorile cu mesaj profund; ceva vine din adâncuri spre noi, se împlinește un anume tip de armonie!
E ca și cum viața se înscrie într-un cerc al permanenței.
 Poate  că , în adâncuri, păstrăm farmecul vieții alături de bunici, viața aceea curată, limpede, fabuloasă!
Astăzi, în unele sate, auzi și   vezi călușul ;frumos joc  bărbătesc,tulburător, în același timp.
  Pe o  pagină a cuiva , am găsit  călușul din satul bunicilor  mei., satul unde s-a  născut și a crescut mama mea.
  Îl știu  din  copilărie, pentru că „tale„, bunicul meu,  primea   călușarii în curtea lui umbrită de pruni văratici.   Îmi amintesc pridvorul înalt  de unde  îi urmăream  si eu, aproape ascunsă de frica  „mutului„, un personaj ciudat,  cu bici  amenințător,  rapid în  mișcări, cu  buze și obraji vopsiți.
Spaima fetelor!

Ce-ar fi viața noastră fără stropul de fabulos , ascuns în tradiții?
https://www.facebook.com/vera.georgeta/videos/3201364183317673/