trecutul, încă, viu

Îmi plac sărbătorile cu mesaj profund; ceva vine din adâncuri spre noi, se împlinește un anume tip de armonie!
E ca și cum viața se înscrie într-un cerc al permanenței.
 Poate  că , în adâncuri, păstrăm farmecul vieții alături de bunici, viața aceea curată, limpede, fabuloasă!
Astăzi, în unele sate, auzi și   vezi călușul ;frumos joc  bărbătesc,tulburător, în același timp.
  Pe o  pagină a cuiva , am găsit  călușul din satul bunicilor  mei., satul unde s-a  născut și a crescut mama mea.
  Îl știu  din  copilărie, pentru că „tale„, bunicul meu,  primea   călușarii în curtea lui umbrită de pruni văratici.   Îmi amintesc pridvorul înalt  de unde  îi urmăream  si eu, aproape ascunsă de frica  „mutului„, un personaj ciudat,  cu bici  amenințător,  rapid în  mișcări, cu  buze și obraji vopsiți.
Spaima fetelor!

Ce-ar fi viața noastră fără stropul de fabulos , ascuns în tradiții?
https://www.facebook.com/vera.georgeta/videos/3201364183317673/

picătura de timp, picătura de viață

De cu zori, în spuză

  cerc de foc, în lujeri de bozii uscați,

 adunați grijuliu de cu toamnă, trosnet  în scară spre cer,

 prin zorii iviți între pleoape grele de somn, 
perdeaua de alb, vișini, pruni și gutui, 
apă neîncepută în oala de lut,
mâna bunicii adună jarul în vatră
foc rupt de restul lumii,
colaci împletiți în noapte târzie,
rostuiți pe câteva scaune mici, rotunde și ele,
așezate în cerc tăinuit,
vecine tăcute, împărțind pilaf de post cu prune uscate, păstrate în podul de taină al casei.
Joimărița, zicea nașa Rada,sprijinită în bățul alb,noduros,

Joi Mari, spunea bunica.

Rebegite de frig, sufletele morților se adună la foc, își încălzesc degetele, li se luminează drumurile.
Se întorc pe la casele lor.
Laolaltă, morții și viii, vis și speranță, ieri, rătăcit în cotloane de suflet, azi, în lumină și flăcări, rugăciune și mit, vrajă în dimineața rece de joi.
În revărsat de zori, urcă la streșini, abia pe la Moși, în oale arse, primesc neuitarea.

bucură-te de Dragobete!

Frumos,cum doar Rusaliile mai sunt, nevăzut la chip,de când  lumea s-a înrăit,om și înger, fiu de neobosită Dochie,  Dragobetele este, în  obiceiul nostru popular, un fel de zeu binefăcător. 
Dacă Sfântul  Andrei  este „Cap de iarnă„, zglobiul Dragobete este „Cap de primăvară„, devenit, cu timpul , simbolul înnoirii, al frăgezimii și al purității vieții..

Sărbătorit, mai ales, în SV țării,  nu este prea vârstnic- cum îi stă bine unui flăcău- numără, așa, în jur de vreo 200 de ani, etimologia fiindu-i îndelung și  combativ  dezbătută.

Am frunzărit cursul  de Folclor, să-mi reamintesc ce ne mai povestea blândul nostru dascăl, cu barba albă moșnegească și câteva fire răzlețe, rătăcind pe creștetu-i de om care a citit și scris atâtea la viața lui.
Domnul Vrabie!
Parcă-l văd căutând  mereu  în palmă răspuns  nenumăratelor întrebări despre noi, ca neam și ca obârșie, despre obiceiuri, tradiții și sărbători.

Dumnealui accepta o mai  relativ veche teorie, potrivit căreia, ~Dragobete~ ar fi un un cuvânt slav, obținut prin contopirea temei~ drag~ și ~bati~`/bete, așadar: a fi drag!

S-a ales pentru sărbătorirea iubirii, imediat după sfârșitul iernii, când nopțile scad, ca durată, cresc și se luminează generos  zilele , iar natura toată freamătă.
Între Cer și Pământ,  toate animatele înalță imn de slavă VIEȚII!

pădurile mângâie  matern norii,  se deschid potecile, câmpia, vorba poetului, scoate aburi, se adună păsările  de prin hogeaguri, în tril timid, la început, se rânduiesc- două câte două, ies din țarcuri  oile..

Omul completează cu bucurie armonia cosmică: tinerii culeg flori din crâng, se întorc pe cale zgomotoși, în cârduri, deloc întâmplător croite, aleargă laolaltă fete și flăcăi, și, dacă vreo fată se lasă prinsă de un fecior, acela îi va fi logodnic.

 Se culege apa zăpezii ramase prin locuri umbroase ,  ea fiind adevărat leac binefăcător pentru împrospătarea  tenului  oricăreia dintre femei și fete.

Prin meri se agață  șnururi de mărțișoare!

Astăzi nu se lucrează, doar se aerisește și se curăța casa, se îngrijește curtea, se deretică gradina, se îngrijesc animalele, stupii, păsările, florile.
Și, mai ales, sufletele!

Nimeni nu se supără, nimeni nu plânge, inimile se deschid spre împăcare și iubire.

Dragobetele sărută fetele!//

Lună în câmp, de Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ți-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormiților gutui

și de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,

văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că deslușesc, prin crenge,

zvelți vânători, în arcuiții lei

din goana calului, cum își subție arcul.

0, tinde-ți mâna stânga către ei

și stinge tu conturul lor de lemn subțire

pe care ramurile I-au aprins,

suind sub luna-n seve caii repezi

ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi și-n jur să șterg copacii

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng

... și ai putea, uitând, să ne strivești în gene

dar chipul ți-l întorn, pe brațul stâng.

rânduieli

motto:un popor fără tradiții este un popor fără viitor   Alberto Lleras Camargo,1906/1990, om politic columbian   Tradiţii şi obiceiuri de Paşti

Maria Diana Popescu

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013 21:28

Culese din diferite zone ale Ţării Perioada de dinaintea Sfîntului Paşti, numită şi Săptămîna Patimilor, săptămâna sfânta şi binecuvantată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor - momentul intrării lui Iisus în Ierusalim - şi pînă la răstignirea Sa, în Vinerea Mare. În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la cîmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le sunt de ajutor casei şi nevestelor, tot restul anului le va merge din plin. Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii. Femeile trebuie să meargă la biserica să împartă colaci din aluat de post, fructe, miere şi vin, iar bărbaţii să aprindă focuri rituale în curţi, în grădini, pe dealuri, pentru sufletele morţilor care se spune că se reîntorc la casele lor. Tot în această zi, trebuie să se vopsească ouăle, să se coacă pasca şi cozonacii. Tradiţia spune că este bine să păstrezi un ou roşu pînă la Paştele viitor, şi nu este bine să dormi în această zi. Se crede că cine doarme în Joia Mare va lenevi tot anul. În Joia Mare, cînd au avut loc cele mai importante ritualuri: spălarea picioarelor ucenicilor de către Iisus, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea lui Iisus de către Iuda, are loc Denia celor 12 Evanghelii. E bine să se aprindă lumânări la ferestre, căci potrivit credinţei populare, în această seară lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea morţilor. Tradiţia spune că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe aţă, făcînd cîte un nod după fiecare evanghelie, dezlegate după Înviere, ca să se împlinească. Aţa se pune sub pernă, ca să-şi viseze ursitul. Mai mult, în credinţa populara, cei care ţin post din Joia Mare şi pînă în Paşti. vor fi înştiinţaţi de moartea lor cu trei zile înainte de a trece în lumea cealaltă. În Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, e bine să se ţină post negru, să nu se facă treabă în gospodărie, să nu se pregătească mîncăruri şi să ducem flori la biserică. Se spune din bătrîni că, aceia care vor ţine postul negru vor fi feriţi de boli tot anul şi vor avea belşug şi spor în toate. Cine poate şi are curaj, e bine să se scalde în rîuri pentru a fi sănătos tot timpul anului, iar seara să se meargă la biserică pentru trecerea pe sub Sfîntul Aer, procesiune simbolizând suferinţa prin care a trecut Îisus pe drumul Crucii. Tot în Vinerea Mare, nu se consumă  oţet şi urzici. Pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet. În Sîmbăta Mare, conform tradiţiei străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi pot termina toate treburile casei. Vasele în cuptor, trebuie puse doar cu mîna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează. Tot în această zi e bine să se pregătească mielul sacrificat, să se facă ultimele pregătiri pentru masă şi să se pregătească hainele noi pentru Înviere şi un coş cu oua roşii, pască, cozonac, sare, usturoi, friptură de miel. E bine să mergem la Deniile din fiecare zi ale Săptămînii Mari, unde pe lîngă suljbele speciale, se ţin predici pentru sufletele noastre şi pentru iertare de păcate. Săptămîna Patimilor se încheie cu noaptea Învierii, cînd lumea merge la biserică pentru a lua lumină sfîntă de la preot. Altă tradiţie spune în Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu cei cu care au fost în duşmănie. - La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă , la fel ca şi apa , are un rol purificator. - În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mînca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi cîmpul. - Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări. - În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului. - Un alt obicei spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate. - În ziua de Paşti nu se mănîncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul. - Pasca, crucea de pe ea sau anafura sînt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an. - Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cînta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor. - La masa de Paşti e bine să mănînci mai întîi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea. - Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întîlni în lumea cealaltă. - Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul. - De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag , că o protecţie pentru casă. - Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul. - De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţînd sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudee dragi. - Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sînt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungînd direct în rai. - Copiii născuţi de Paşti sînt binecuvântaţi, avînd o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.// Multe dintre rânduielile de mai sus îmi sunt cunoscute, fie din viața satului în care m-am născut și am crescut, fie de la   cursurile de folclor ale  neuitatului meu profesor Gheorghe Vrabie. Ca o completare- în satul meu, imediat după Înviere, bărbații  taie din  livadă o brazdă  înverzită- ea se pune în pragul casei, pentru ca   familia să aibă un an bogat, plin de sănătate!  Am niște reprezentări  nu prea clare despre Joimăriță..în dimineața zilei de astăzi, bunica( măicuța) se trezea devreme,  făcea un foc mare în   curte, îl ocolea  stropind cu apă proaspătă din belșug.  Eram  mult prea mică, să  fi avut patru/cinci ani..  îmi da un colac, ce gust avea colacul  copt în cuptorul mare de lut! Cred că focul  alunga răul.. văd, ca prin vis, flăcările, mă văd pe mine înfofolită în fața  focului, și pe  măicuța   aducând apă.  Doamne, ce  dulci amintiri ! Nimic nu le poate înlocui! // Ai amintiri din Săptămâna Mare?

 

în spuză, scânteieri..

  Cerc de foc,  în  lujeri de bozii uscați, adunați  grijuliu  de cu toamnă,

 trosnet , în scară spre cer, prin  zorii  iviți între pleoape grele de somn, 

 perdeaua de  alb , vișini , pruni și gutui,  

 apă neîncepută în oala de lut, 

mâna bunicii adună jarul în vatră,
  foc  rupt  de restul lumii,

 colaci împletiți în  noapte târzie,

 rostuiți  pe câteva scaune mici, rotunde  și ele,

 așezate în cerc  tăinuit,

 vecine tăcute, împărțind pilaf de post cu prune uscate, păstrate în podul de taină  al casei.

 Joimărița  , zicea nașa  Rada, sprijinită în  bățul  alb, noduros,

 Joi Mari , spunea bunica-  rebegite de frig, sufletele   morților se adună la foc, își încălzesc degetele,  li se luminează drumurile.

 Se întorc pe la casele lor.

 Laolaltă, morții și viii , vis și speranță, ieri,  rătăcit în cotloane de suflet, azi, în lumină și  flăcări,  rugăciune și mit, vrajă în  dimineața rece  de joi.
În revărsat de  zori, urcă  la streșini,  de Moși,  în oale  arse, primesc  neuitarea.
( te rog,ascultă!)
Ai amintiri din săptămâna patimilor? 

Din partea Lidiei

astazi nu se munceste

Nici maine.

Bunica dinspre tata era foarte credincioasa. Tinea toate datinile si obiceiurile, pe care le stia de la mama ei. Ne invata sa le respectam intocmai.

Ziua de Rusalii este o mare sarbatoare. La fel de importanta ca si Pastele. De aceea, orice activitate fizica este total intersiza- cosit, sapat, cusut, spalat rufe. Daca nu te supui regulei, spunea maica Fanica, risti sa te ia din calus, adica sa nu mai ramai cu mintea intreaga. Sau sa te poceasca.
Curtea casei se matura cu o seara inainte. La hora se mergea cu haine noi .
Sarbatoarea era marcata de jocul calusarilor. Jocul in sine era foarte indragit, mai ales ca se alegeau cei mai frumosi, voinici si priceputi tineri. Invatau jocul de mici, de la parinti si chiar de la bunici.
Mascat strident , mutul, conducatorul jocului, era spaima copiilor si a fetelor.

Niciuna dintre ele nu-si dorea sa-i iasa in cale. Si daca in curtea vreunei tinere nemaritate erau primiti calusarii, ea prefera sa se uite, ascunsa in spatele perdelelor.

Trece vremea.

Acum doi ani, in plin camp, intre doua sate, au jucat in jurul masinii.
Joi seara burnita. Ma grabeam sa nu intarzii la concertul Filarmonicii- trei ani de viata muzicala.

Au aparut ca din senin. Frumosi, zburdalnici , plini de veselie, insotiti de lautari si de o tanara invatatoare, calusarii- scolari, urcau pe scena din piata centrala. Inainte de Rusalii. Pregatiti sa-i distreze pe cei prezenti , de zilele orasului.