cântecul departelui -aproape

De ziua  celui mai drag dintre  vagabonzi, îți fac un dar, o recomandare: citește  sau recitește „Neranțula”.

Sau, dacă ai vreme, du-te la  Brăila  și vezi locurile, ascultă foșnetul lanului de porumb din  spatele  „Casei memoriale Panait  Istrati„.

10 august 1884/ 16 aprilie 1935.

O să-ți vină în minte toată drama din ” Ciulinii Bărăganului”.

Și 

„ Neranțula„.
Ce nume! o mie  de clopoței sau de flori, într-o sălbatică simfonie!
„Ea va trăi m

ereu,

Pe prundișurile 
Insulelor trandafirii,

Mereu nesupusă,

Mereu sălbatică,

Cu gleznele-i
Atât de  alb-strălucitoare,
Încât vederea lor
Trece ca un fulger pe deasupra mării
Și luminează  lumea-ntreagă...„
  Sunt niște ani de când am citit cartea, ceva, ceva a  mai rămas undeva, într-un colțișor de suflet, o poveste de iubire, un pod suspendat  între  năvalnica, pustiitoarea dragoste și  statornicia  prieteniei. 
Ceva  care trimite la eterna  întrebare despre viață:permite ea, iubirea, tulburătoare și  amară, cel mai adesea, să facă loc și pentru prietenie?
O mie și una de nopți, la  Brăila!
  Am deschis  cartea la întâmplare:
„cum poate fi  realizată  pacea  între  bărbat și femeie? Cum să înfăptuim fericirea deplină?„ ( pagina  419)

https://incertitudini2008.blogspot.com/2013/08/vagabondul.html