Verzi clopoței freamătă în pacea amiezii,
Ici-colo, câte o frunză stingheră desprinsă din ram rătăcește aiurea,
așteaptă o clipă cât să asculte șoapte și zvonuri,
se pierde plutind,
revine în cerc
cuminte se așterne doar ea știe cum și de ce.
Tandre liane îmbrățișează trunchiuri
bătrâne,
verde și galben în mișcări unduite,
susur departe atât de aproape,
soare și cer,
poteci, vorbe din mers,
pași pe alei,
lumină,
ce blândă lumină!
