avem ceva

din mladierea trestiei, ne indoim, dar nu ne rupem.

Asteptam ceva sau pe cineva care sa ne redea zambetul pierdut. Cu timpul, acceptam faptul ca exista lucruri pe care nu le ( mai) poti schimba, oricat de mult ti-ai dori. Asa ca e ( mai) bine sa nu fie spuse niciodata cu voce tare.
Ce ramane de facut?
Sa crezi ca exista si minuni. Cand trecutul s-ar putea contopi cu prezentul. Sau cu viitorul.//
p.s. or ( mai) fi si alte solutii?