La cei 33 de ani ai lui, este total dezamăgit.
Îl știu de pe vremea când bunica îl învăța să facă primii pași- părinții despărțiți, mama a fugit cu un neamț, tatăl s-a apucat de beție.
El, copil bun, a învățat carte. S-a făcut inginer. A muncit în mai multe locuri. S-a mulțumit și cu mult și cu puțin. Rămas șomer, s-a apucat de agricultură. Sere.
Legume.
Muncă enormă, din zori până când răsărea luna de după turla bisericii. Câștig? Aș! Nu vezi că omul vrea să cumpere cât mai ieftin? Știe el cât mă costă, cât m-am împrumutat, când o să-mi plătesc toate datoriile?
Și-a lăsat barbă. Mă uit la el, încercând să aflu ceva din copilul de odinioară.
Ochii. Da! ochii jucăuși, de culoarea nucii necoapte.
Mi-a venit în minte o parabolă.. autorul- Părintele Arsenie Boca.
Zice că era undeva un om tare nevoiaș. O ducea greu, mereu tot mai greu. Într-o noapte, i s-a ivit în vis Dumnezeu.
- Vezi tu stânca aceea, fiule?
Du-te și muncește pentru mine!
Omul a trecut la muncă- de dimineața, până dincolo de miezul nopții. Oamenii îl vedeau, se uitau, se mai găsea câte unul care îi da o mână de ajutor. Parcă s-ar fi clintit colosul cu o idee, câțiva milimetri.
Tot mai obosit, omul a adormit acolo, cu capul pe uneltele lui de muncă.
I s-a ivit, în vis, satana.
-Prost ești, omule!! la ce bun atâta muncă de ocnaș? Nu vezi ce este în jurul tău? nu trebuie să muncești deloc. Banii se fac și altfel. Trebuie doar să fii isteț.
Omul s-a trezit buimac: ce să facă? încotro s-o ia?
S-a culcat. Cu gândul la Dumnezeu.
El i s-a arătat în vis.
-De ce te zbuciumi atât , omule? Eu nu ți-am spus să muți stânca, ți-am spus să muncești.
Uită-te la tine- ești frumos, ești încercat, rezistent, călit.
Ai toată viața înainte!
Nu poți face minuni. Doar eu pot să mut stânca.//
Mă gândisem să-i spun tânărului meu cunoscut povestioara.
Nu știu ce să fac..tu ce zici?
Un dar de la Ottilia!


