De cele mai multe ori, le simt, cum aș simți o ființă. Se adună în ritmuri, dansează, mă trimit așa, într-un fel de reverie, ele, cuvintele, mă mângâie, mă amăgesc frumos.
Mătase, zbor, bucurie!
Uite, ca în bijuteria asta poetică a lui Arghezi, pe care , după ce am recitit-o, ți-o dăruiesc cu farmecul clipei de octombrie!
”Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de zmarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o zmângălească.
Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.”
Tudor Arghezi
”Doamne, fă-i bordei în soare,
Într-un colţ de ţară veche,
Nu mai nalt decât o floare
Şi îngust cât o ureche.
Şi-n pridvor, un ochi de apă
Cu o luntre cât chibritul,
Ca-n crâmpeiul lui să-ncapă
Cerul tău şi nesfârşitul.
Dă-i un fluture blajin
Şi o broască de zmarald.
Şi-n pădurea de pelin
Fă să-i stea bordeiul cald.
Şi mai dă-i, Doamne, vopsele
Şi hârtie chinezească,
Pentru ca, mânjind cu ele,
Slava ta s-o zmângălească.
Şi când totul va fi gata
S-o muta la ea şi tata.”
Tudor Arghezi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu