S-au adunat , laolaltă, ei , doar ei știu după ce criterii- vișini, zarzări, duzi, un nuc, câțiva tei și mulți ulmi. Săptămâna trecută, din senin, s-a iscat furtună.
Într-o clipă!
Stropi reci, mărunți, aspri loveau din toate părțile.
S-au adunat în pietricele dușmănoase, mai mari, tot mai mari.
Neputincioși, vișinii și-au acoperit cerceii sub frunze, unii , îmbujorați, alții timizi, apărându-și ciorchinii de rafalele dușmănoase..
După un ceas, în iarbă, fructe roșii, verzi și gălbui își plângeau somnul din urmă.
Tot cum a venit, furtuna s-a oprit.
Cerul și-a luminat cărările.
De undeva, ascuns printre vălătuci de nori, soarele și-a scos câte un deget.
Cerul și-a luminat cărările.
De undeva, ascuns printre vălătuci de nori, soarele și-a scos câte un deget.
Amiaza a râs în toată splendoarea ei de femeie împlinită, cochetând printre frunze, ramuri și flori.
Tremur ușor, în adieri blânde!
Și când bobițele roșii clipeau în lumina roșiatică de asfințit, un stol neobosit de păsări hămesite, apărut din locuri tainice, s-a oprit pe crengile bogate.
Lipsiți de apărare, vișinii își frânguiau amarnic năsturașii abia pârguiți , în calea ciocurilor hămesite.//
O mai știi?
Poate că de multe ori, în copilărie, ți-a trimis pașii înapoi, din livada trosnind de rod a vreunui vecin…voiai să știi gustul cireșelor. Sau să te bucuri de aroma merelor crețești...Momâia! haine vechi, culori incerte, o lume rătăcită în seri cu parfum copilăresc..//
De pe cea mai înaltă creangă, privește în toate părțile.
Are ceva hidos în căutătură..paradoxal, este protectoare!
Vișinii sunt în siguranță!!
p.s. îți amintești imaginea ei dominând grădinile?
p.s. îți amintești imaginea ei dominând grădinile?
Cristian Lisandru- spune
RăspundețiȘtergereEu chiar nu îmi aduc aminte de o asemenea imagine, raportându-mă la perioada copilăriei şi la momentele în care ajungeam la bunici. Doar sperietorile din lanuri mă intrigau...
Voi remarca un pasaj deosebit:
"Amiaza a râs în toată splendoarea ei de femeie împlinită, cochetând printre frunze, ramuri și flori.Tremur ușor, în adieri blânde!Și când bobițele roșii clipeau în lumina roșiatică de asfințit, un stol neobosit de păsări hămesite, apărut din locuri tainice, s-a oprit pe crengile bogate. Lipsiți de apărare, vișinii își frânguiau amarnic năsturașii abia pârguiți , în calea ciocurilor hămesite"
Gânduri bune la ceas de seară, Gina!
plano10 spunea
RăspundețiȘtergereCe este cu linkul SCMD Sectorul 5 care apare ca articol pe INCERTITUDINI?
Cris,
RăspundețiȘtergereAstăzi am căutat ceva materiale despre simbolistica sperietorii. N-am găsit , deși tema este cunoscută.Era o nuvelă „Mări sub pustiuri„.
Mulțumesc pentru gândurile bune!!
@Plano10,
RăspundețiȘtergereCred că am rezolvat, după priceperea mea.
Mulțumesc!
Sărut mâna Gina !
RăspundețiȘtergereSperietorea prin semnificaţia şi rolul său inspiră teamă . Şi nu doar în cultura noastră . Îmi amintesc copil fiind le găseam prin lanuri şi chiar prin curţi pe la bunici . Ziua le îmbunătăţeam aspectul ba uneori le distrugeam dar noaptea deşi noi le construiam şi le ştiam în amănunt ne era frică să ne apropiem indiferent de câţi eram în gaşcă şi cum foarte bine spui paradoxal menirea lor este să apere .
Acum nu ştiu cât de bine apărau şi cât de mult se speriau zburătoarele de ele , dar aveai liniştea şi convingerea că lanul este apărst.
cât de frumos ai descris aceasta capricioasa zi de iunie! parca am fost lânga tine...
RăspundețiȘtergereDin vreo zece ciresi am avut parte de vreo 3 kile de cirese; la fel si vecinii; ceva local, cum se zice...
RăspundețiȘtergerePacat de livada, dar ati salvat-o in aceasta proza!
RăspundețiȘtergere@Sorin,
RăspundețiȘtergereChiar așa- ziua te distrează, după lăsarea nopții , se arată în amenințătoarea ei hidoșenie..știi ceva? chiar de dimineață, pentru că uitasem de existența și rostul ei, am crezut că un hoț a ajuns sus de tot..
O zi bună!!
Carmen,
RăspundețiȘtergereAi „gustat„ din capriciile acestui iunie schimbător ca o femeie-hihi!
@Daurel,
RăspundețiȘtergereS-ar potrivi povestea cu capra vecinului..
@ionelmuscalu,
RăspundețiȘtergereMă răsfățați!
Mulțumesc!
Desigur!Din cauza aceelei imagini evitam mereu să mă cațăr în cireșii vecinului...Ce vremuri!
RăspundețiȘtergereVera,
RăspundețiȘtergereO să râzi, dar, duminică, m-am speriat de câteva ori , văzând-o cocoțată tocmai în vârful vișinului!!
Monica- Cristina,
RăspundețiȘtergereEste o bucurie pentru mine să știu că am adus copilăria în sufletele cititorilor mei!
Vin să citesc îndată!
Cristina- Monica,
RăspundețiȘtergereEste atât de frumos gândul tău!
Da, numele ne reprezintă, părinții aleg numele copiilor, fără să-i întrebe dacă le plac..
Apoi vin diminutivele, unii nu le acceptă, alții le doresc..//
Mulțumesc pentru gândurile frumoase!
Ha, ha! Ce faine sperietori! Foarte reuşite şi (sunt sigur!)foarte "convingătoare"! Mă întreb doar atât. cine a fost curajosul care s-a cocoţat până în vârful pomilor ca să le instaleze acolo?
RăspundețiȘtergereO zi frumoasă! :-)
@Alexandru,
RăspundețiȘtergereChiar soțul meu, deși chiar are probleme cu un picior..N-a suportat gândul să-i fie furate vișinile..
O zi bună!
mi s-a facut o pofta extraordinara de dude! :X
RăspundețiȘtergere!!! acuim este iarnă..
RăspundețiȘtergere"O mai știi?
RăspundețiȘtergerePoate că de multe ori, în copilărie, ți-a trimis pașii înapoi, din livada trosnind de rod a vreunui vecin…voiai să știi gustul cireșelor. Sau să te bucuri de aroma merelor crețești...
Momâia!
haine vechi, culori incerte, o lume rătăcită în seri cu parfum copilăresc..//" O mai stiu! :) Fiindca eram "artizanul "ei. Pe un bat mai lung legam un altul, transversal la nivelul umerilor. Arata ca o cruce, lemnul orizintal trebuia sa sustina minecile la o imbracaminte veche. Asa trebuia sa imite un om care pazea fructele din gradina, de regula niste visine si, mai tirziu, in toamna nucile de la trei nuci mari, stapini in gradina, care nu dadeau voie sa se dezvolte si alte plante,ierburi sau pomi. Momaia trebuia sa fie urita, cocosata, pusa la pinda. Sperietoare, o alta facatura a omului, era paza ogoarelor, cu griu, cu pepeni, cu vie, impotriva pasarilor, mai ales a ciorilor, a vrabiilor si a graurilor. De multe ori erau sortite esecului, uneori darimate, distruse de copii, in joaca. Nu stiu sa ma fi speriat vreodata de ele. Dar de multe ori in cimp dadeau rezultate. Fiindca Oamenii nu aveau timp sa treaca pe la locurile din cimp, unele imprastiate pe mai multe tarlale.
Vreau sa fac o remarca. In sat, in comuna noastra zarzarele erau un fel de caise mici, multe patate, necarnoase. Nu le confundam cu corcodusele, cocodelele cum le mai spunweam corcoduselor. Caisele, bine reprezentate in zona, la fel cu prunele, ciresele si visinele, erau carnoase, iar la coacere aveau o culoare deosebita, ca de portocala bine coapta, si erau foarte dulci. Fiindca expunerea este frumoasa, face parte din copilaria noastra, petrecuta la sate, in gradini, pe linga parinti si animalele din curte, mereu facind treburi ca si in joaca, iata, va spun si voua, poate vi s-a intimplat, fructele mi-au tinut de multe ori de foame, de sete, de dimineata pina seara, cind trebuia sa revin acasa. Imbracamintea era adaptata, avea buzunare mari, adinci, sau avea sin. Sin la camasa legata sub briu cu osfoara, era spatiul dintre pinza si pielea celui imbracat. Visinele le mincam cu simburi, cu tot, doar le spargeam in gura si le inghiteam, la fel si struguri. Doamne ca multe mai avem de spus, ca multe nu se stiu. Poate linga povestea de mai sus, vor dainui si rindurile noastre. Felicitari copila, felicitari doamna profesoara, felicitari voua cititori! Va simt cum gustati fructele, cum gustati povestile!
pastel
Zică ce vor vrea să zică ai noștri copii și nepoți; cu ale lor tablete, telefoane fițóase, plăci, chitare, scutere, schiuri.. copilăria noastră avea ceva special.
RăspundețiȘtergereN-aș putea spune de unde îi venea farmecul- poate dintr-un fel de libertate a cugetului,bine înțeleasă, din smerenie, credință, și dragoste între 3 generații care locuiau, în armonie, sub același acoperiș.
De ce dorim să ne întoarcem adesea în acel veșnic paradis, în vreme ce astăzi atâția copii fug de acasă?
Mi-e dor de livada noastră, în care sperietoarea punea pe fugă doar păsările, mi-e dor de pragul casei, de vocea mamei, de obrazul roșcat al tatei, de firul de busuioc pe care maica Fănica îl purta la sân...