Frumos tablou ...de poveste ...când eram copil am avut şansa să merg în vârful fânului cosit într-o căruţă ...este ceva ce nu uiţi niciodată şi de câte ori vezi o mână deiarbă taiată îţi vine simţi în aer acea mireasmă ...trebuie pastrate cu sfinţenie aceste amintiri căci ele vor dispărea si nu le vom mai şti !!
@ Gina, E vremea fânului cosit Miroase-a vară inflorită Si-auzi un greier procosit Ce cânt-o melodie indrăgită.
Greierasul jucăus Toată ziua cântă Nu la scripcă sau arcus Nici la coasa frântă.
Are el ceva in glas Ceva ce vrăjeste Te imbie la taifas De te simti regeste.
Imi aduc aminte cu mare plăcere de mirosul fânului proaspăt cosit de bunul meu tată si de clipele de bucurie ce le trăiam când, aproape pe furis băgam câte o mână de iarbă de un verde crud in gura blânzilor boi ce asteptau răbdători legati de oistea cărutei ca tata să le dea ratia cuvenită . Dar, cea mai mare plăcere o simteam când, cocotat in vârful fânului asezat in cărută, mă lăsam legănat de unduirea intr-o parte sau alta a fânului din cărută in timp ce ne intorceam spre casă trecând pe ulita satului unde pustanii de seama mea mă priveau parcă invidiosi pe statutul meu . Frumoase vremuri pe-atunci ! Acum fânul cosit nu mai poate sta linistit la soare si să respire mireasma florilor sau să audă greierasul cum cântă ! Acum, pe criza asta, se fură tot : de la cabluri electrice de CF la fânul proaspăt cosit !Văd uneori, dis-de-dimineata, câte-o cărută trasă de un singur cal mânat de o fată tuciurie ce se uită speriată in dreapta si in stânga ( nu din cauza indicatoarelor de circulatie ) de parcă ar fi urmărită de cineva ........sau poate chiar de stafia proprietarului fânului furat....O, tempora ! O, mores ! Cu respect, Alioșa.
Ooo, ce idee avuşi cu fânul...! Dacă aş începe să scriu, aici, ce amintiri am eu, de la umblatul prin fânul necosit şi până la zilele de lectură-n podul plin cu fân cosit (trecând, evident, prin toate etapele de recoltare şi depozitare), ar trece ... vacanţa. La modul realist, dictat de realitate: dacă îl duci gratis unui ca să-ţi ia fânul e o treabă... bună; ce te faci cu hectarele de fân necosit de ani... Cine ar mai avea nevoie de el, cât de crescut vite s-a uitat; să intri cu coasa în aşa fân, crescut peste cel de ast-an e ... cumplit. Nu se gândeşte nimeni nici măcar să ducă mai pe-aproape niste stupi... Probleme ale satului, acutizate an de an, cât se încurajează ne-munca... (mă opresc aici...) Să rămânem cu amintirile, noi, cei ce încă le avem frumoase...
@Alioșa, Abia acum îmi dau seama că o temă ca aceasta stârnește tipuri diferite de reacții. Dacă ne gândim la farmecul fânului cosit adunat într-o romanță, povestea este deosebit de frumoasă. Se identifică, sigur, cu adolescența multora dintre noi, cu farmecul apusului de soare, când de la câmp se întorceau multe care cu fân. Astăzi, un asemenea „spectacol„ este ceva rar: fânul nu se mai cosește la timp, pentru că proprietarii sunt orășeni, sau, dacă se cosește, vin tuciurii și-l fură. Trăim în secolul XXI - realitatea este complexă! Mulțumesc pentru vizită și gânduri !
Danielle, Tocmai „vorbeam„ cu Alioșa - da, realitatea satului românesc este ciudată- o cunosc, cât de cât. Să știi că nu mai este omul harnic, pe care îl știi tu. „Doamnele „ nu mai vor să crească animale, cumpără lapte, brânză și smântână de la magazinul întreprinzătorului. Niște terchea- berchea, care trăiesc din alocația copiilor, pretind niște sume uriașe pentru a cosi, plus friptură, alcool, cafea, țigări. Suprafețe întinse rămân necosite.. Da, să păstrăm amintirea carului tras agale pe înserat și când îl vedem, din întâmplare astăzi , să ne bucurăm că încă există poezia verii înflorite!! O seară frumoasă!
Idilică fotografia! Mă mulţumesc cu-atât, că dacă bag nara-n căpiţă mă apucă amocul. =)) De cum dă polenul până se scutură sunt într-o veşnică alergie :(
Arcadia, Vezi tu șanțul de ciment? acolo eram eu și nepoțelul- pescar. El și-a exprimat o mare dorință- să-i duc de i iunie un mincioc- habar nu aveam ce este respectivul obiect, noroc că am reținut cuvântul. După ce i l-am dus, a trebuit să facem proba, așa că am plecat la pescuit ( n-am prins nici măcar o broască). Tocmai atunci, trecea carul. L-am „prins„!
Ha-ha-ha! Mulţumec pentru pont, înseamnă că tre' să mă apuc să învăţ să pescuiesc, pentru cazul în care voi avea vreun nepot care va dori să pescuiască :P
Gabriela Elena, Chiar așa este- am scris primul vers dintr-o extraordinară romanță- în fânul de curând cosit/Gândind la tine-am adormit.. O dimineață frumoasă îți doresc!
Numai ce vezi această poză şi simţi mireasma de fâneaţă, de flori, de pajişti...Pentru cei ce am ales "fâneaţa de beton" a oraşului, ne lipseşte mult liniştea şi frumuseţea naturii nealterate de mâna omului. Numai bine!
Irina, Te înțeleg perfect și-ți mulțumesc! Mulți dintre noi, avem ulciorul plin din izvorul sănătos al vieții de sat! Mă simt excelent că scris așa! Zile frumoase îți doresc!
1100 euro/luna primeste un cosas in Austria; cu motocositoare...
RăspundețiȘtergereMirosul fanului, vara fanului, vacanta, atunci cand vara e atat e vara, ca permite fanului sa stea linistit la soare si sa respire mireasma!
RăspundețiȘtergerece mult mi-am dorit sa stau si eu in fan :)
RăspundețiȘtergerece frumos miroase fanul cosit
RăspundețiȘtergereunul din farmecele verii- iarba cosita si mirosul ei.
RăspundețiȘtergereO zi deosebita!
A fost cândva în viaţa mea o vreme când mâ îmbătam cu mireasma fânului, lucernei sau trifoiului proaspăt cosite.
RăspundețiȘtergeremiroase a vacanţă! (pentru unii... :) )
RăspundețiȘtergereun tablou care pare că se deteriorează în timp!
o zi frumoasă!
Frumos tablou ...de poveste ...când eram copil am avut şansa să merg în vârful fânului cosit într-o căruţă ...este ceva ce nu uiţi niciodată şi de câte ori vezi o mână deiarbă taiată îţi vine simţi în aer acea mireasmă ...trebuie pastrate cu sfinţenie aceste amintiri căci ele vor dispărea si nu le vom mai şti !!
RăspundețiȘtergere@Daurel,
RăspundețiȘtergereLa noi trebuie să-l duci acasă ( gratis)celui care nu are, altfel crește cât casa.
Diferență de opțiuni..
Mirela, vara asta are prea mult fân..
RăspundețiȘtergere@pandhora,
RăspundețiȘtergerecel din imagine nu-mi aparține, dar ești invitata mea!!
@Sophie,
RăspundețiȘtergereCondiția este să fie „ridicat„ la timp.
@tu26dor,
RăspundețiȘtergereDa, așa este!
@abbilbal,
RăspundețiȘtergereNu cred că era chiar rău, așa-i?
@Cristina,
RăspundețiȘtergereN-am avut curajul de a mă cocoța ..
Poza de față este făcută sâmbătă, în timp ce eram la pescuit..adică de jos în sus!
@Ottilia,
RăspundețiȘtergereSă știi că la doi pași de București , cositul este o activitate „în floare„!
@SoriN,
RăspundețiȘtergereCred că trebuie să fie ceva extraordinar- miros îmbătător , lumea văzută de sus!!
@ Gina,
RăspundețiȘtergereE vremea fânului cosit
Miroase-a vară inflorită
Si-auzi un greier procosit
Ce cânt-o melodie indrăgită.
Greierasul jucăus
Toată ziua cântă
Nu la scripcă sau arcus
Nici la coasa frântă.
Are el ceva in glas
Ceva ce vrăjeste
Te imbie la taifas
De te simti regeste.
Imi aduc aminte cu mare plăcere de mirosul fânului proaspăt cosit de bunul meu tată si de clipele de bucurie ce le trăiam când, aproape pe furis băgam câte o mână de iarbă de un verde crud in gura blânzilor boi ce asteptau răbdători legati de oistea cărutei ca tata să le dea ratia cuvenită . Dar, cea mai mare plăcere o simteam când, cocotat in vârful fânului asezat in cărută, mă lăsam legănat de unduirea intr-o parte sau alta a fânului din cărută in timp ce ne intorceam spre casă trecând pe ulita satului unde pustanii de seama mea mă priveau parcă invidiosi pe statutul meu .
Frumoase vremuri pe-atunci ! Acum fânul cosit nu mai poate sta linistit la soare si să respire mireasma florilor sau să audă greierasul cum cântă ! Acum, pe criza asta, se fură tot : de la cabluri electrice de CF la fânul proaspăt cosit !Văd uneori, dis-de-dimineata, câte-o cărută trasă de un singur cal mânat de o fată tuciurie ce se uită speriată in dreapta si in stânga ( nu din cauza indicatoarelor de circulatie ) de parcă ar fi urmărită de cineva ........sau poate chiar de stafia proprietarului fânului furat....O, tempora !
O, mores !
Cu respect, Alioșa.
Ooo, ce idee avuşi cu fânul...! Dacă aş începe să scriu, aici, ce amintiri am eu, de la umblatul prin fânul necosit şi până la zilele de lectură-n podul plin cu fân cosit (trecând, evident, prin toate etapele de recoltare şi depozitare), ar trece ... vacanţa.
RăspundețiȘtergereLa modul realist, dictat de realitate: dacă îl duci gratis unui ca să-ţi ia fânul e o treabă... bună; ce te faci cu hectarele de fân necosit de ani... Cine ar mai avea nevoie de el, cât de crescut vite s-a uitat; să intri cu coasa în aşa fân, crescut peste cel de ast-an e ... cumplit. Nu se gândeşte nimeni nici măcar să ducă mai pe-aproape niste stupi...
Probleme ale satului, acutizate an de an, cât se încurajează ne-munca... (mă opresc aici...)
Să rămânem cu amintirile, noi, cei ce încă le avem frumoase...
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereAbia acum îmi dau seama că o temă ca aceasta stârnește tipuri diferite de reacții.
Dacă ne gândim la farmecul fânului cosit adunat într-o romanță, povestea este deosebit de frumoasă. Se identifică, sigur, cu adolescența multora dintre noi, cu farmecul apusului de soare, când de la câmp se întorceau multe care cu fân.
Astăzi, un asemenea „spectacol„ este ceva rar: fânul nu se mai cosește la timp, pentru că proprietarii sunt orășeni, sau, dacă se cosește, vin tuciurii și-l fură.
Trăim în secolul XXI - realitatea este complexă!
Mulțumesc pentru vizită și gânduri !
Danielle,
RăspundețiȘtergereTocmai „vorbeam„ cu Alioșa - da, realitatea satului românesc este ciudată- o cunosc, cât de cât. Să știi că nu mai este omul harnic, pe care îl știi tu. „Doamnele „ nu mai vor să crească animale, cumpără lapte, brânză și smântână de la magazinul întreprinzătorului.
Niște terchea- berchea, care trăiesc din alocația copiilor, pretind niște sume uriașe pentru a cosi, plus friptură, alcool, cafea, țigări.
Suprafețe întinse rămân necosite..
Da, să păstrăm amintirea carului tras agale pe înserat și când îl vedem, din întâmplare astăzi , să ne bucurăm că încă există poezia verii înflorite!!
O seară frumoasă!
Bianca,
RăspundețiȘtergereMă bucur că ți-am stârnit amintiri dragi!!! fân, muzică, seri albastre!!
Fără cuvinte, într-adevăr... Doar mirosul fânului...
RăspundețiȘtergereCris,
RăspundețiȘtergereFără vorbe, doar parfumul serilor unor veri înflorite!
Idilică fotografia! Mă mulţumesc cu-atât, că dacă bag nara-n căpiţă mă apucă amocul. =))
RăspundețiȘtergereDe cum dă polenul până se scutură sunt într-o veşnică alergie :(
Arcadia,
RăspundețiȘtergereVezi tu șanțul de ciment? acolo eram eu și nepoțelul- pescar.
El și-a exprimat o mare dorință- să-i duc de i iunie un mincioc- habar nu aveam ce este respectivul obiect, noroc că am reținut cuvântul.
După ce i l-am dus, a trebuit să facem proba, așa că am plecat la pescuit ( n-am prins nici măcar o broască).
Tocmai atunci, trecea carul.
L-am „prins„!
Simt mirosul fânului de curând cosit și-mi este tare dor de el!
RăspundețiȘtergereTitlul pe care l-ai ales ma face sa astept; parca ar urma niste versuri... Aceasta senzatie imi lasa.
RăspundețiȘtergere"în fânul de curând cosit..."
M-a incantat!
Mmmm, miroase până la mine fânul ăsta proaspăt cosit :) Aici îmi miroase a iarbă crudă în fiecare zi. Te pupez cu drag, Ginuța!
RăspundețiȘtergerece mi-as dori sa fiu si eu în car. Sau sa dorm o noapte-n fân!
RăspundețiȘtergereHappy WW! :)
Ha-ha-ha! Mulţumec pentru pont, înseamnă că tre' să mă apuc să învăţ să pescuiesc, pentru cazul în care voi avea vreun nepot care va dori să pescuiască :P
RăspundețiȘtergere@Se-cret,
RăspundețiȘtergereEste un an bogat- fânul are parfumul tuturor romanțelor!
Gabriela Elena,
RăspundețiȘtergereChiar așa este- am scris primul vers dintr-o extraordinară romanță- în fânul de curând cosit/Gândind la tine-am adormit..
O dimineață frumoasă îți doresc!
LIALIA,
RăspundețiȘtergereFata mea dragă cu suflet cât roata de car, te îmbrățișez cu mult dor!
Carmen ,
RăspundețiȘtergereRecunosc, n-am dormit în fân , dar mi-am dorit!!
Arcadia,
RăspundețiȘtergereMeseria de buni se învață după alfabetul inimii!
Este absolut extraordinară!!!
Numai ce vezi această poză şi simţi mireasma de fâneaţă, de flori, de pajişti...Pentru cei ce am ales "fâneaţa de beton" a oraşului, ne lipseşte mult liniştea şi frumuseţea naturii nealterate de mâna omului.
RăspundețiȘtergereNumai bine!
@ Alexandru,
RăspundețiȘtergereAșa este - visăm la frumusețea și candoarea vieții de la țară!!
Cat de multa munca se ascunde in spatele acestui peisaj idilic.
RăspundețiȘtergerePentru mine aceasta harnicie a vietii de la tara a fost o sursa de regenerare si de curaj.
Irina,
RăspundețiȘtergereTe înțeleg perfect și-ți mulțumesc!
Mulți dintre noi, avem ulciorul plin din izvorul sănătos al vieții de sat!
Mă simt excelent că scris așa!
Zile frumoase îți doresc!
Hei, pescuitorilor! Carul cu fân, l-aţi prins, Da', peştele ...
RăspundețiȘtergere@Zanfir de Turda,
RăspundețiȘtergereEste o vorbă , în care noi credem- are balta pește!!