lucrurile nu se schimbă,

 noi ne transformăm-H.T. Thoreau .
Telefoane, mailuri, cine pe cine a mai găsit, vești  de toate felurile, bucuria redescoperirii unei foste colege, a cărei   voce n-ai mai auzit-o  de pe vremea când  întrebările aveau cam aceeași temă- ce ne dă la teză?ne ascultă la geografie? câte note ai? ce carte ai citit?  mai ești prietenă cu..? ți-a adus flori? primim învoire sâmbătă?

A plouat fără întrerupere.

Noaptea de vineri a fost  agitată- neîmblânzitele  iele au trimis fulgere și tunete, nu prea am pus geană pe geană.

Dimineața  s-a ivit  grăbită și rece.  

Aceleași emoții.

Un telefon , o voce cunoscută- știi, Florinela a făcut preinfarct, viața nu este chiar roz, orele trec, m-am tot sucit, plouă, bate un vânt ca de primăvară nehotărâtă. //

Liceul nu mai păstrează nimic din aerul lui romantic de odinioară, s-a colorat modern,  ferestrele  au jaluzele portocalii, în curte s-au asortat dale  și bănci.//

  Printre  stropi grei, multe autoturisme, figuri vesele.

Vântul întoarce umbrelele.
Prindem  câteva raze răzlețe, ne așezăm pentru poza de grup, cu toate că sunt prea puțini dintre cei care și-au anunțat venirea..

Fără vizită în școală, nu cred că  doar eu sunt tristă.

Doina- organizatoarea- face prezența.

Ploaia se întețește.

Puține fotografii, zâmbete, amintiri la repezeală,  amabilități- ce bine arăți, nu te-ai schimbat, ce rețetă ai, dragă? 
Se poartă  burtă peste curea, păr albit , fără voie,  culori din toate anotimpurile.

Umbrela este articolul cel mai solicitat.//

Restaurant  redecorat în pripă,  fiecare prinde  un loc pe unde  poate, gânduri  triste,  pentru cei plecați ,  muzică asurzitoare,  lumea a cam uitat să danseze, nelipsitele fripturi, clinchet de pahare, mulți ani trăiască! blițuri,  sârba ca la Crovu, hora mare, valsul a fost uitat, lipsește domnul Rozner,  moleșeală- restaurantul nu are aer condiționat, singura ospătăriță  face față cam greu,   fulgere  printre perdele. 
Aș fi vrut Demis Roussos..
Ca pe vremuri, eu și Rodica vorbim de toate, cât de extraordinară ne-a fost diriginta, doamna Diana Alexandrescu, doamne, câte ne-a învățat, cât de blândă era doamna Nicoleta Nancă, profesoara noastră de română, ce ne-a mai speriat Babacu cu aldehidele lui, Codilă cu mașina de plantat cartofi, domnișoara Lupescu  cu   ale ei taifunuri, cutremure și cei mai cunoscuți vulcani. Nu l-am uitat pe domnul Carp, profesorul de muzică, nici de pantofii motorizați ai profesorului de filozofie, nici de suplețea franțuzicăi, de care toți colegii erau îndrăgostiți..
Vorbim și de-ale noastre- cum am ajuns atât de repede mami, apoi  buni, cum   am vrea noi  să învețe  rebelii noștri pici..

Dincolo de fereastră, asfințitul aduce raze piezișe. 
În curte, câțiva tei își freamătă floarea.

Schimb de adrese, la anul ne vedem altundeva, orele fug, s-a mai potolit ploaia.

Plecăm pe rând.

Așa cum am sosit.//
Îmi lipsea ceva.. ca și cum vântul trântise o ușă.
Târziu, când ploaia s-a oprit, mi-am rugat cumnata să mă însoțească într-o plimbare prin oraș. Așa am descoperit noul parc, în care sala de sport a primit numele  profesorului nostru de sport Miu Dumitru.
Pașii ne-au dus în curtea liniștită a liceului, cineva uitase,  parcă anume, poarta deschisă.
Căutam ceva, nu știu ce,  poate eternitatea clipei! 
Cred că am atins-o!
Mi-este de  de ajuns!
  

p.s. ți-ai revăzut vreodată colegii de liceu?