despre copiii altora

  Un tată ca mulți alții avea doi feciori.

 Unul era optimist, toată ziua se veselea. Din orice!
Prea neserios, își spunea tatăl în gând.

Celuilalt îi tuna și-i fulgera,  pesimist convins. 
Ce se face ăsta la viața lui?  se tot  întreba săracul tată..
Nu  știa  deloc cum să le mai intre în voie.

Apropiindu-se o zi mare, a decis să le cumpere câte un dar. 

Poate că le va schimba  starea.

Optimistului i-a pus lângă ușă o grămada de gunoi. Gunoi de grajd.

Pesimistului i-a cumpărat cele mai frumoase jucării.

 Cum le-a văzut, copilul a început să se jelească- ce vor zice colegii lui săraci, dacă jucăriile se vor rupe și tata a cheltuit atât de mulți bani..tatăl își frângea mâinile de necaz.

Optimistul râdea, să se prăpădească.

- Ce ai,  măi băiete, cum de-ți vine să râzi?

-Păi dacă este grămada asta de bălegar lângă ușă,  sigur o apară apară și poneiul. .//

Zice cronicarul că  un domn avea o duducuță.

Tare își dorise el un băiat să-i urmeze la domnie, dar știi vorba ceea- socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, așa că a început s-o învețe pe fătucă una/alta despre cum se rostuiesc ale împărăției treburi.

 Și duducuța, atentă și interesată, repede le-a prins pe toate.

 Într-o zi, a ajuns mare. Foarte mare!

 Nu  doar în țara unde se născuse. Undeva, într-un loc jinduit de mulți copii de seama ei.

 Dorul de casă o tot chema. Părinții o   vedeau  mereu tristă.

-Ce ai tu, fata mamei? Ce nu-ți convine?

Și fata suspina.

-Ce ai, tu, copila  tatei? Și fata plângea.

 Într-o zi, n-a mai putut să-și ascundă tristețea și i-a spus tătâne-său.

- Cum să nu fiu tristă, tati, toți dregătorii vin la slujbă cu tramvaiul, numai eu vin cu bolidul. ( că și vremea aceea erau bolizi)

 Două ceasuri mai târziu,  iubitorul  tată-domn, căutând prin buzunarele caftanului, a găsit o punguță de cocoșei.

-Uite, draga noastră fiică, cumpără-ți tramvaiul tău!

Nimeni nu știe din ce motive cronicarul și-a întrerupt povestea.

p.s ce spui?