Pentru a doua oară, în cea mai cosmopolită metropolă europeană. De fiecare dată, altfel.
Aș putea zice că nu-mi este chiar străină.
Aș putea zice că nu-mi este chiar străină.
În 2008, în plină vară, din clipă în clipă, cerul Londrei se acoperea cu fâșii noroase, din care se cernea , nestingherită , o ploaie măruntă, deasă, rece.
Ce am știut acum, înainte de plecare, a fost că nu trebuie să-mi lipsească haina de ploaie, umbrela și câteva bluze groase.
Fără fuste și rochii subțirele. Neapărat , pantofi ușori – nu doar o pereche.
Cum totdeauna , car cu mine mare parte din dulapul cu haine - sunt convinsă că așa fac toate femeile- bietul meu geamantan a scârțâit din încheieturi , deschizându-și toate buzunarele..
Fără fuste și rochii subțirele. Neapărat , pantofi ușori – nu doar o pereche.
Cum totdeauna , car cu mine mare parte din dulapul cu haine - sunt convinsă că așa fac toate femeile- bietul meu geamantan a scârțâit din încheieturi , deschizându-și toate buzunarele..
Am refăcut lista de trei câteva ori. Știi cum e- renunți la ceva, pui de două ori mai mult.
De data asta, haina mea de ploaie și umbrela au ieșit în lume, doar în două seri.
Și asta, în afara Londrei, când am mers la Coventry, Stratford upon Avon , Bath , Stonehenge.//
La sosire, am recuperat ușor bagajul , grație fundei roz, aranjată elegant de tânărul care, în Otopeni, mi-a luat geamantanul în primire.
Terminal 4 îmi era total necunoscut- un furnicar de lume colorată, la propriu și la figurat. Haine de toate croielile , dimensiunile, formele.
Terminal 4 îmi era total necunoscut- un furnicar de lume colorată, la propriu și la figurat. Haine de toate croielile , dimensiunile, formele.
Londra? O superbă caracatiță cu tentacule întinse deopotrivă, fie noapte, fie zi.
Vremea? absolut minunată!!
Însorită, cuminte, soare blând, în tonuri dulci de miere .//
Însorită, cuminte, soare blând, în tonuri dulci de miere .//
O excursie în grup este, de fapt, o opțiune.
Ca un mariaj- te adaptezi continuu, înveți din mers, închizi un ochi, te uiți în dreapta și mergi.
Mult! Pentru mine, mersul pe jos nu este deloc o problemă, chiar îmi place.
O problemă a fost somnul, dacă luăm în calcul diferența de două ore dintre noi și Anglia și dacă la asta adaug emoțiile de dinaintea plecării, nostalgia despărțirii de un oraș , care pentru mine înseamnă mult mai mult decât un extraordinar loc de plimbare.
Am petrecut o seară londoneză cu fiul meu!!
Vor mai fi câteva!
Ce am văzut? Ce am aflat?
Multe!
Ce ar mai fi de știut despre Londra și despre englezi?
Enorm!!
Impresia generală?
Londra este o altă lume!
Povești și fotografii , în zilele următoare.
Până atunci, mulțumesc cu drag, tuturor celor care au trecut prin fața ferestrei deschise!!
p.s. nu-i așa că vacanțele sunt totdeauna mult prea scurte?
Frumoase randuri!
RăspundețiȘtergereGina, ma bucur ca ai revenit, ca ti-a fost bine si ca suntem de acord: da, vacantele sunt totdeauna prea scurte. Mi-ar placea sa inceapa ACUM vacanta de vara. Sincer de tot! Inca odata, bine ai revenit!
Asa este!Poate tocmai pentru ca sunt asa de scurte, ca sunt asa de frumoase si de asteptate!
RăspundețiȘtergereMi-a fost tare dor de dvs si ma bucur ca ati revenit aici!
Numai bine!
Mirela,
RăspundețiȘtergereEu mă bucur că am prieteni constanți, adevărați!
Da, a fost o vacanță superbă. Trebuie doar să -mi revin cu somnul, apoi, va fi bine!
Cum spui și tu, așa am simțit mereu- un sfârșit aș vrea să fie începutul.
Vin în vizită!!!
Vera,
RăspundețiȘtergereGând la gând cu bucurie!
Cu aceleași sentimente am revenit și eu- dorul de cei dragi!
O să mai am o scurtă vacanță!!!
Seară frumoasă îți doresc!
Bine ai revenit!
RăspundețiȘtergereMa gandeam eu ca esti in Londra :)
Abia astept sa aud povestirile si sa vad pozele pe unde te-ai plimbat!
Seara buna,
Diana
Diana,
RăspundețiȘtergereNe-am fi putut întâlni...
A fost splendid!!
Poveștile vor veni cu un picuț de întârziere; mai am un epilog pentru vacanță.
Zile frumoase îți doresc!
"...vacantele... prea scurte"
RăspundețiȘtergereVoi generaliza: nepotul meu a plans cand a intrat in vacanta dupa clasa I; mi-am amintit ca si eu abia asteptam sa ajung la internat, la camin...; deci nu de dragul studiului sau de dor de dascali...
In grup n-am fost decat cu colegii de la una dintre firme, pe banii patroanei; nu mi-a placut, insa nici nu pot sa dezvolt deoarece ma citeste si se supara...
Dacă sunt frumoase, mai ales, vacanţele sunt totdeauna prea scurte...
RăspundețiȘtergereO seară minunată!
Bine ai revenit, Gina, sunt convins că ai multe de povestit şi voi aştepta cu mare interes...
RăspundețiȘtergereGânduri bune!
@all
RăspundețiȘtergereOare ce veti crede despre mine daca va voi spune ca dupa 3 zile de vacanta adevarata (liniste, conditii super de cazare si masa, o vreme splendida) incepuse sa imi fie dor de serviciu (am un colectiv ... bestial) si de casa (adica de munca in gradina si livada, de pasari, de gaini, de curci, de caini).
Credeti ca ar trebui sa imi inlocuiesc psihologul cu un psihiatru?
@ Gina,
RăspundețiȘtergereBine ai revenit !!!
Da, vacanțele se termină parcă prea repede !
Și eu am trăit acest sentiment de multe ori dar parcă cel mai tare chiar pe 22 august când excursia de 10 zile prin Munții APUSENI și Munții BIHORULUI s-a terminat prea repede .
Te aștept pe http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/09/03/ROȘIA-MONTANĂ !!!
Cu respect,
Alioșa.
Daurel,
RăspundețiȘtergereNepotul meu plânge mereu după școala din Slovenia..îl înțeleg!
Cât despre vacanțele noastre, eu îmi mențin părerea - sunt prea scurte. În grup n-aș vrea să mai merg, dar nu se știe.
O zi bună!!
@Biliuță,
RăspundețiȘtergereCe plăcere!
Nu v-am văzut de-o veșnicie..bine ați revenit!
@Elena,
RăspundețiȘtergereBine ați revenit dintr-o așa frumoasă vacanță, într-un așa extraordinar loc, cum este serviciul.
Dacă mă gândesc, cred că, în parte, aveți dreptate!
Ne atrage , totdeauna, ceea ce pare neașteptat pentru alții..
O zi bună!
@Alioșa,
RăspundețiȘtergereMă bucur că ai avut o vacanță frumoasă!
O să-mi permiți să amân vizita cu doar câteva zile??
Mulțumesc!
Nu numai că vacanţele suntv scurte dar şi timpul dintre ele este înfiorător de lung!
RăspundețiȘtergereSper că vei mai scrie despre cele văzute, mai în amănunt!
Tibi,
RăspundețiȘtergereNu prea am argumente să te contrazic.
Vin , vin , cu povești și poze!
Doar un picuț de păsuire cer!
nicăieri nu este mai bine decât acasaă, aşa că, bine ai revenit!
RăspundețiȘtergereOttilia,
RăspundețiȘtergereAi spus-o atat de frumos, ca ma-ai emotionat!
scuze, Otti;lia- ¬m-ai`
RăspundețiȘtergere