vineri, 16 septembrie 2011

despre copiii altora


  Un tată ca mulți alții avea doi feciori.
 Unul era optimist, toată ziua se veselea. Din orice!
Prea neserios, își spunea tatăl în gând.
Celuilalt îi tuna și-i fulgera,  pesimist convins. 
Ce se face ăsta la viața lui?  se tot  întreba săracul tată..
Nu  știa  deloc cum să le mai intre în voie.
Apropiindu-se o zi mare, a decis să le cumpere câte un dar. 
Poate că le va schimba  starea.
Optimistului i-a pus lângă ușă o grămada de gunoi. Gunoi de grajd.
Pesimistului i-a cumpărat cele mai frumoase jucării.
 Cum le-a văzut, copilul a început să se jelească- ce vor zice colegii lui săraci, dacă jucăriile se vor rupe și tata a cheltuit atât de mulți bani..tatăl își frângea mâinile de necaz.
Optimistul râdea, să se prăpădească.
- Ce ai,  măi băiete, cum de-ți vine să râzi?
-Păi dacă este grămada asta de bălegar lângă ușă,  sigur o apară apară și poneiul. .//

Zice cronicarul că  un domn avea o duducuță.
Tare își dorise el un băiat să-i urmeze la domnie, dar știi vorba ceea- socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, așa că a început s-o învețe pe fătucă una/alta despre cum se rostuiesc ale împărăției treburi.
 Și duducuța, atentă și interesată, repede le-a prins pe toate.
 Într-o zi, a ajuns mare. Foarte mare!
 Nu  doar în țara unde se născuse. Undeva, într-un loc jinduit de mulți copii de seama ei.
 Dorul de casă o tot chema. Părinții o   vedeau  mereu tristă.
-Ce ai tu, fata mamei? Ce nu-ți convine?
Și fata suspina.
-Ce ai, tu, copila  tatei? Și fata plângea.
 Într-o zi, n-a mai putut să-și ascundă tristețea și i-a spus tătâne-său.
- Cum să nu fiu tristă, tati, toți dregătorii vin la slujbă cu tramvaiul, numai eu vin cu bolidul. ( că și vremea aceea erau bolizi)
 Două ceasuri mai târziu,  iubitorul  tată-domn, căutând prin buzunarele caftanului, a găsit o punguță de cocoșei.
-Uite, draga noastră fiică, cumpără-ți tramvaiul tău!
Nimeni nu știe din ce motive cronicarul și-a întrerupt povestea.
p.s ce spui? 

12 comentarii:

  1. Gina, ma delectezi cu povestile tale cu talc, aceste parabole pline de invataturi...Mi-am amintit ce spunea o crainica tv depre m. gabor (ex columbeanu. Ca a "facut alegeri bune, a invatat-o maica-sa sa aleaga". Chiar asa? sa alega....ce? Oare ACUM ce mai spune?! Esentialul este sa ne ferim de exemplele negative oricat le-ar sustine cei din media (de la noi). Sa ne sfatuim copiii sa aleaga ceea ce le este folositor si sa-i invatam bine.
    Te astpet cu Povestea roadelor toamnei si iti trimit o imbratisare sincera si calda! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mirela,
    Eu am vrut să fie bancuri, așa le-am auzit..Dacă au ieșit povestioare, nu-i bai!
    Doar să nu întristeze pe nimeni!

    Cât despre provocarea săptămânii, s nu uit!
    O zi bună să ai !

    RăspundețiȘtergere
  3. Sophie, nu te încumeți să ne spui o povestioară din câte știi?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu ştiu de ce, dar parcă mie nu prea mi se par poveşti. Cel puţin a doua. Deja m-am dus cu gândul la un anume tată-domn şi la o anume duducă, ajunsă într-un loc jinduit şi de copiii multor dregători. Bine ar fi să mă înşel...

    RăspundețiȘtergere
  5. @biliuță,
    Nu vă înșală deloc gândul!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mihai,
    Foarte interesantă întrebare , uite nu m-am gândit că i-ar fi trebuit și drum special, la urma urmei poate conduce pe unde vrea, nu? mai contează?

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca majoritatea parintilor ar da totul pentru binele copiilor. Problema este de randamentul investitiei, de inspiratie; nu folosesc cuvantul noroc; poate destin...
    Fiica cea mare si sotul ei au fost colegi cu Mircea Badea la un liceu de cartier; apoi, pe Badea l-au mutat parintii...; ai mei au mers pana la capat cu insusirea agresivitatii...
    Fiica cea mica a urmat un liceu mai central, insa la facultate a nimerit intre colegi care-si cumparau examenele; i-am oferit posibilitatea sa le cumpere, dar a refuzat; a spus ca nu-i convine sa-i ingrase pe profesori; i s-a facut lehamite de avocati si magistrati...
    Revin: ar fi meritat sa vindem totul, iar fiicele sa urmeze Scoala Americana sau ceva asemanator...
    Nici nu ma refer la materiile de studiu, ci la atmosfera...Au trebuit sa treaca cativa ani dupa absolvire pana sa se rupa de anturaj, sa-si gaseasca calea...

    RăspundețiȘtergere
  8. 2Daurel,
    Am și eu un fel de teorie, în legătură cu noi și copiii noștri- nu-i întrebăm , când îi aducem pe lume, le dăm nume , care , poate că nu le plac, mai știi?
    Cred că le rămânem datori toată viața, nu neapărat, material..Sunt investiția noastră cea mai de preț!
    Pe ei îi iubim necondiționat!
    Dacă vibrăm pe aceeași lungime de undă este perfect!
    Se întâmplă, din nefericire, și altfel..
    Totuși, ce este o casă fără copii, fără nepoței??

    O zi bună vă doresc!

    RăspundețiȘtergere