cum știți să-nfloriți..

Bărbații făceau negustorie.

 Cu  porumb, grâu, orz, ovăz...

De cu seară, încărcau  în căruțe saci mari,  strânși în  sârme și sfori împletite, de urzică . Plecau în convoi de câte trei/patru.

În  toiul nopții.  

Cu felinare prinse  de oiște.

 Mai către primăvară, când considerau ei că  prin sud   proviziile adunate toamna s-au terminat.   

 Până  să ajungă în satele din Vlașca, aveau de străbătut câteva păduri.. Un nume îmi trece vag prin minte- nume de sat, Albeni.

 Bântuiau hoții.

  De aceea,  temătoare, rugându-se la Dumnezeu, printre lacrimi strânse în bărbie, femeia punea, pe lângă  haine de schimb, mâncare pentru om și pentru cai, la loc știut, sub paie,  toporul.

Bărbații  întârziau o săptămână, poate chiar două. La întoarcere, se așteptau unii pe alții.//

  Două case , mai la dreapta  de noi.

Fustă neagră, creață,  lungă până dincolo de glezne, bluză de diftină  turcească, în joc de melcișori, pieptar cu înflorituri de piele,  broboada scurtă, cu ciucuri, înnodată în creștet. Ochi albaștri, mici, iscoditori.

Lumea îi spunea bobăreasa.

În căsuța ei, cu tindă, celar și cămăruță, mirosind mereu a var proaspăt, abia  încăpeau câteva femei.

 Veneau și din satele învecinate.

Lea Fănica își așeza planșeta, ceva mai mare de patru palme puse laolaltă, pe pat.

Bobii se înșirau frumos, unii după alții.

Patruzeci și unu de bobi, patruzeci și unu de frați, bine știți, bine să-mi dați/Cum știți să încolțiți și să să înfloriți, așa  să știți  să-mi dați de știrea lui...și femeia spunea, plină de spaimă și de așteptare, numele bărbatului ei.

Degetele asprite de sapă învârteau șirul de bobi, care se aliniau,  doar ea știa cum,  în grămăjoare de doi/trei/patru .

 De fiecare dată, unul  rămânea stingher.

Omul, călător în lumea lui de câștig și de neprevăzut...//

 Agățată de fusta mamei, m-am strecurat , de câteva ori, în cămăruța  cu busuioc aninat la icoane. Îmi plăcea  să mă uit la cercelușul ivit dintr-un ghiveci rezemat în fereastra  un pic mai înaltă decât mine. 

 Să ascult vorbele scăpate în  mișcări iuți,  printre stropi  mărunți, aurii.

Nu înțelegeam mare lucru, încercam doar să învăț poezioara.

  Să mângâi în  gândul meu de copil   fruntea brăzdată , aplecată pe masa  de bobi învârtiți, înflorind în speranțe.//