În fațá amintirilor, suntem egali cu zeii.Nici ei nu le mai pot schimba.
Octavian Paler
Într-un alt octombrie,la fel de cuminte-au trecut 38 de ani- eram pe atunci profesoară începătoare, vestea că MAMA nu mai este m-a năucit.. doar cine și-a pierdut mama poate înțelege.
Cât de puțin îi oferim câtă vreme ne este
alături. .
Astăzi i-am dus tufănele albe și roșii. Mama iubea mult florile!
Astăzi i-am dus tufănele albe și roșii. Mama iubea mult florile!
Dintr-un liliac pe jumătate despletit, tata îi oferă parcă
ultimul gând.
Amândoi, în mijlocul veșniciei..
Doi pași către dreapta, fostul meu coleg de liceu, M.C, tare
se temea de fizică,acum a uitat de toate și D.N, alt coleg, până de curând
profesor de sport, cât va fi pătimit pe lumea asta, că soția a refuzat
să-i lase un semn..
De pe o cruce albă, zâmbește cuceritor domnul profesor Gh.
Fulga.Am privit îndelung pâlpâirea luminiței. Ca prin vis, am revăzut tabla, i-am auzit pașii trecând printre bănci./
Satul pare amorțit.Să mi se pară, oare, că altădată
ulițele erau vesele, că lumea trăia mai intens?
Până și școlile sunt altfel,în cele două săli
ale bătrânului lăcaș, construit din îndemnul lui Spiru
Haret-în băncile lungi am învățat și eu, și fratele meu, și
toate rudele noastre, astăzi este grădiniță.
Simpatice educatoare! și copiii, ce
jucăuși!!
Dau ocol pe câteva ulițe, fețe necunoscute, case
noi, case vechi,dincolo de zăvoi, Argeșul. Învolburat și năvalnic, a mușcat adânc din ambele maluri,
poate că și excavările necontrolate i-au tot sâcâit albia.
Păduricea, ciuntită și ea,
și-a scos crengile la soare. Fiecare arbore pare o floare uriașă, amestec de
roșu, portocaliu, verde palid, cafeniu. Grădini aeriene!
Nu-mi vine să mă despart de satul copilăriei, aș
vrea să-mi prelungesc șederea, fratele meu nu-mi înțelege, de fel, popasurile,
cu chiu, cu vai îl conving să ajungem la Pitaru.Știi cine s-a născut acolo? pictorul Nicolae
Grigorescu.
Un monument, atât am găsit,tot e bine, în copilăria mea,
nimeni din sat nu știa că acolo a trăit UN OM.
Drumul taie câmpia,loturi lucrate, mult mai multe acoperite
de mărăcini.
Trec mașini, căruțe,lumea vine și se duce, a fost târg la Corbii Mari.
Trec mașini, căruțe,lumea vine și se duce, a fost târg la Corbii Mari.
La Potlogi,
în centrul localității, se mișcă mai multă lume. Oprim în fața Palatului
brâncovenesc. De pază stau doi dulăi,unul afară, celălalt în
curte. Poarta grea, de lemn, se deschide anevoie, printre aburii țigării, o
domnișoară plăcut fardată mă lămurește că nu se poate vizita conacul-este
în renovare. La fel era și în urmă cu vreo treizeci de ani, doar că astăzi
pereții sunt cojiți de tot iar gropile și buruienile din curte sunt mai de actualitate.
La întoarcere, ne oprim la un han, niște căsuțe nostime,
amintind de bordeiele rudărești, un prânz cu pastramă și must. Soare
lipicios,în jur câmpia Argeșului. Verde pestriț.
A trecut de amiază.
La Titu, liceul.
Clădirea se deslușește din șoseaua națională, așa mi-a rămas în minte , așa
o zăresc și astăzi.
Doar că nu mai este liceu;și culorile sunt altele.Nu
uit emoțiile orelor de chimie, cine dintre cei care l-au avut
profesor pe Babacu, le-ar putea uita.Și de domnu Stass mi-am amintit, cu desenul lui
tehnic care ne dădea fiori când venea vorba despre a trage linii
perfecte cu tuș,că de aia i-am zis noi cum i-am zis.
În ciuda neuitatelor temeri de tot felul, când trec pe
lângă clădirea asta, nu pot să nu mă gândesc la toamnele
îmbujorate, în romantice pâlpâiri de poeme șchioape, imortalizate în bilețele roz,
strecurate prin spatele pedagogilor.//
Orășelul își adună toamna în gară.Suspendat braț de fier cojit, pasarela poartă urmele trecerii anilor...
Scăldat de ploi și de ninsori, ciobit
și îmbătrânit, peronul și-a pierdut farmecul de
odinioară.
Castanii,fiii celor de ieri,își răsfiră ușor crengile,
ar vrea să îmbrățișeze perechi de îndrăgostiți.
A venit trenul.//
Mama, Gina, dac-ai stii tu ce-am patit eu intr-a noua la romana...ai scri-o tot cu majuscule :))))))))
RăspundețiȘtergereCum sa te urmareasca o teama de-o/un profesor toata viata??
Dumnezeu s-o odihneasca pe mama ta, pe tatal tau!
Mulțumesc pentru gândul bun,Elise,
RăspundețiȘtergereEmoțiile mele despre profesori sunt încărcate de umor, când mă revăd cu foștii colegi, râdem de ne prăpădim..Dom Bălcescu- profesorul de fizică , avea niște automatisme, săracu, fusese o somitate, dar..o cam luase razna( soața lui avea cu douăzeci de ani mai mult, îți dai seama!)
Pe tezele unde nu se lucrase problema( și se făcuse doar teoria) scria: „Alb în alb, nimic problemă..Nota 4, Gh. Bălcescu.
La Babacu, cel de chimie, nu exista LECȚÏE DE ZI..tot timpul, trebuia să știi toată materia, așa că , dacă nu știai ”benzenul„, aldehide și cetone, etc., nota nu depășea 3.
Ne „mângâia „ cu „ai ieșit la păscut„, ce stai, mă berbecule”( asta pentru băieți)..
La banchet, a râs prima oară, când un coleg i-a OFERIT o epigramă- Ali-Baba și cei 40 de hoți”, care eram noi, desigur!
Clasă foarte, foarte bună!!
p.s. l-am invitat la un vals, l-am învârtit, de l-am amețit, pentru „tot restul vieții..hi! hi!
Scuze! povestește-mi cum a fost cu ora ta de română!!
RăspundețiȘtergereMi-a placut postarea. M-a facut sa retraiesc amintirile mele, intoarcerile pe ulitele copilariei. Mereu am senzatia, ca si tine, ca am trait atunci o lume vie, animata, mare, cu alte dimensiuni si alti oameni. E ciudat sa ii revezi dupa ani, pe unii odihnindu-se sub crucile albe, vii doar in memoria noastra. Pana si raul pe care il credeai tot asa, ca acum cateva zeci de ani, s-a schimbat in curgerea lui fireasca. Doar podul acela mai spune o poveste, e inceputul unei calatorii, un zbor catre o alta viata.
RăspundețiȘtergerePe când aveam vreo trei ani, Podul era marea noutatea pentru mine- îl traversam, mergând la bunicii materni.
RăspundețiȘtergereEra foarte frumos- l-au construit nemții, în timpul războiului. Era puternic, Argeșul nici nu îndrăznea , parcă , să-l lovească..
Când am ajuns în clasa a III-a, a venit , de la București, o echipă de specialițștisă-i verifice rezistența , să mai repare câte ceva. Știu asta, pentru că fiul inginerului ,Rodeanu Cezar, era în clasă cu mine- disputam coronița..nu l-am revăzut niciodată..
Au trecut anii, podul de piatră s-a cam dărâmat, a toot venit mare Argeșul /și l-a luat..
Astăzi pare doar o punte ..se zdruncină sub greutatea mașinilor, traversele au dispărut..este chiar periculos de folosit.
O, temporaa!!!
p,s.
RăspundețiȘtergere„zbor„, spui tu? mai degrabă, bătut pasu strâmb pe loc.. fără elan.
Îmi dă o senzație de zădărnicie.
Nimeni nu privește serios lucrurile.
Într-o zi..nici nu vreau să mă gândesc.
Ai senzatia ca ai batut pasul pe loc? Nu cred. Uita-te la colegii tai care nu au plecat din sat. Amintirile acestea te rascolesc pana in strafunduri si dau senzatia zadarniciei, a neputintei fiintei umane in raport cu timpul. Eu chiar am senzatia unui zbor. In copilarie si in adolescenta mereu visam ca zbor, ca ma inalt sa trec peste niste munti inalti. Mi-am dorit mult sa ma mut la oras. Orasul mi s-a parut dimensiunea suprema. Apoi, am vrut un oras mai mare. Apoi unul si mai mare. Am visat sa plec din tara sa vad luminile Occidentului. Chiar am zburat, peste mari si tari. Zborul e experienta de viata si colectia de amintiri. Oricata nostalgie a clipei as avea, nimic nu m-ar face sa ma simt ca am trait zadarnic. Nici tu nu ai trait. Gandeste-te la generatiile de copii, al caror destin l-ai schimbat cu stiloul si cuvantul. Gandeste-te la copiii tai, care sunt oameni realizati si poarta mai departe povestea ta de viata si a mamei tale, inceputa acolo, in satul acela in care te intorci uneori, pentru ca ai nevoie sa iti simti radacinile. Nimic nu e in zadar. Fiecare lucru, fiecare emotie au un scop
RăspundețiȘtergereNU LA MINE,CA PERSOANĂ MĂ REFER..
RăspundețiȘtergerePODUL , înainte de a fi un SIMBOL este sau ar trebui să fie CEVA TRAINIC.
Din nefericire, cu fiecare zi care trece..se pierde..
Satul meu, LOCURILE înseamnă altceva- ceva ce nu poate fi prins în cuvinte!!
Impresionant, amintiri rascolitoare. Poate ca locul natal trebuie sa fie mereu vizitat cu inima, cu sufletul, cu ochii mintii, sa fie amintitit ca un loc unde esti legat de radacini impamintenite adinc.. Acolo gasesti urmele pasilor tai, acolo dai de reperele care te indemnau la joaca, de bancile pe care te odihneai. Lo0cul natal te cheama, locul natal iti fura lacrima, te stoarce dar iti intoarce energiile. Simt cum cuvintele se aduna buchet, cum legaturi nestiute, nevazute se intorc in vreme si ne transpune in vremea evenimentelor traite in spatiul copilariei, adolescentei.
RăspundețiȘtergereSi pozele sint asa de marturii de valoare, graitoare, alese sa transmita emotii, sa completeze sentimente, sa trezeasca in noi viata si speranta.
Stelian Paiu (uneori pastel)
Acolo nu suntem musafiri- ne întoarcem la rădăcini, la tot ceea ce nu doar că ne reprezintă., doar acolo ne regăsim.
RăspundețiȘtergereACOLO SUNTEM NOI, ACASĂ!