zari el adulmeca,
nu apropiatele,
ci departatele.//
De
ceva timp, imi incanta sufletul si ochiul niste fotografii de o mare
frumusete. Un domn, pana ieri/alaltaieri vanator-imparte cu
noi farmecul inegalabilei noastre naturi, pe care noi am primit-o in
dar. nu apropiatele,
ci departatele.//
Cerbul carpatin, ma completeaza autorul.
Asemuit cu arborele vietii, gratie frumoasei lui coroane , care, periodic, renaste, cerbul-si cuvantul poarta in el ceva domnesc-este, in mitologia noastra, simbolul luminii, al puritatii, al bunatatii, al onoarei si al cinstei aristocratice, considerat a fi mediator intre cer si pamant!
Semn, prin excelenta favorabil!
Regele muntilor!
Balada cerbului, de Vasile Militaru
A fost odata-ntr-o padure
Un mos batran cu baba lui.
Traiau saraci ca vai de lume
In adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica,
El numai moartea si-o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea.
"Sa fie un copil cuminte,
Un suflet tanar, asta voi,
C-as vrea si eu s-aud cum sufla
Si-o alta viata langa noi."
Asa ofta sarmana baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic.
"Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt prea batran si prea calic!"
Dar Cerul s-a-ndurat de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.
Si intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat,
Cu cete de curteni cu arcuri
Si cu ogarii l-au vanat.
"-Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Ca-ti dau pe el tot ce doresti!"
"-Nu! nu pot, de chiar mi-ai da pe dansul,
Comorile imparatesti!"
"-Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta; va fac boieri!
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi!"
"-Nu-mi trebuie averi, nici cinste!
Sunt prea batran sa le primesc.
Dar, daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros ti-l daruiesc!"
Atunci, minune fara seama;
Si-ntreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne,
De parca-ar spune: "Nu vreau, nu!"
"-Nu vreau sa fiu la curtea voastra,
Deodata cerbul a grait,
Tu, ma doresti ca pe-o podoaba,
Ei sufletul mi l-au voit.
Am fost ranit la vanatoare,
Ei ranile mi-au vindecat
Si in onoarea curtii tale
M-as simte tare-ncatusat.
La curtea ta as fi o fiara,
O jucarie pentru pusti.
In viata lor sunt o lumina,
Pe care tu n-ai s-o orbesti!
Pleca pe ganduri vanatorul,
Si se gandi ca nu-i de-ajuns
Vesnic sa fii temut si tare,
De maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet
Cinstit si bland si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.//
A fost odata-ntr-o padure
Un mos batran cu baba lui.
Traiau saraci ca vai de lume
In adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica,
El numai moartea si-o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea.
"Sa fie un copil cuminte,
Un suflet tanar, asta voi,
C-as vrea si eu s-aud cum sufla
Si-o alta viata langa noi."
Asa ofta sarmana baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic.
"Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt prea batran si prea calic!"
Dar Cerul s-a-ndurat de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.
Si intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat,
Cu cete de curteni cu arcuri
Si cu ogarii l-au vanat.
"-Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Ca-ti dau pe el tot ce doresti!"
"-Nu! nu pot, de chiar mi-ai da pe dansul,
Comorile imparatesti!"
"-Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta; va fac boieri!
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi!"
"-Nu-mi trebuie averi, nici cinste!
Sunt prea batran sa le primesc.
Dar, daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros ti-l daruiesc!"
Atunci, minune fara seama;
Si-ntreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne,
De parca-ar spune: "Nu vreau, nu!"
"-Nu vreau sa fiu la curtea voastra,
Deodata cerbul a grait,
Tu, ma doresti ca pe-o podoaba,
Ei sufletul mi l-au voit.
Am fost ranit la vanatoare,
Ei ranile mi-au vindecat
Si in onoarea curtii tale
M-as simte tare-ncatusat.
La curtea ta as fi o fiara,
O jucarie pentru pusti.
In viata lor sunt o lumina,
Pe care tu n-ai s-o orbesti!
Pleca pe ganduri vanatorul,
Si se gandi ca nu-i de-ajuns
Vesnic sa fii temut si tare,
De maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet
Cinstit si bland si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.//
Foarte frumos! Un an nou fericit va doresc.
RăspundețiȘtergereVa multumesc frumos si va doresc sa fiti fericit
Ștergere!
Contributia mea la aceasta postare este modesta.
Dar, sincer, vazand imaginea, am avut un moment de incremenire, pentru ca nu am mai vazut ceva atat de frumos.
Si m-am intrebat in acea clipa cum pot oamenii sa vaneze asemenea splendori??
"Te iubesc"
RăspundețiȘtergerede ifim
Eşti ca o ciută,
cu privirea mută!
De crezi
că acel cerb,
şi-a încurcat
coarnele-n fier?
Căci te privea,
cu privirea lui
stăpână,
peste ceva,
de origine divină.
Dar care dispare,
ca şi nisipul din mare,
ca şi răsaritul din zare,
ca şi omătul din cale,
ca şi ceaţa din vale,
ca şi sărutul ce doare.
Copiată şi apoi rescrisă şi completată, acum, aici, de ifim,
pentru doamna Gina
Draga Baghi,
RăspundețiȘtergereCa iubesti felinele, te inteleg!! Ca scrii versuri, este o minune!!
Ca stapanul tau, Ifim, iti cultiva nu doar simtul estetic, dar si o anume filozofie despre curtuazie, este, deja, arta!!
Foarte frumos gestul tau!
Cat despre Ifim, ce sa mai spunem, este un Domn!
Mulţumim,
Ștergerecu şi fără coarne,
ifim
De, ca sa zic?? sa nu stie stanga ce face dreapta!! iar coarnele sa nu se vada, ca , in rest, toate-s bune!!
ȘtergereLa mulţi ani!
ȘtergereToate cele bune de la Ifim & Baghi!
Asta, ca să nu spunem că vă iubim!
Atât, cât putem!
Adica bateti in retragere!
ȘtergereNu-l credeam pe Baghi..
Uneori, in anumite conditii, si retragerea e o cale spre victorie!
ȘtergereAsta o stiu de la Baghi!
Ifim
Mai sa fie!!
ȘtergereStrasnic tip acest Baghi! multe si marunte stie el!!
Bună ziua, doamna Gina.
RăspundețiȘtergereFoarte foarte frumos, doamna Gina, atât fotografia cât şi balada puiului de cer, care este şi foarte frumos interpretată de Maria Butaciu.
Fotografia m-a îndreptat spre poezia lui Lucian Blaga, În marea trecere.
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte.
Tot mai departe sovăi pe drum -
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframă
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă.
Vă mulţumesc din suflet pentru clipele minunate pe care le-am petrecut aici la dumneavoastră.
Vă îmbrăţişez cu mult drag. O zi minunată vă doresc, doamna Gina. :)
Draga Stef,
RăspundețiȘtergerece simt eu recitind si tot recitind , este ca suntem daruiti cu aceasta minune-CERBUL CARPANTIN!!!
Este zestrea noastra!
Ganduri bune, fata frumoasa!