prin ceata cand luneca

zari el adulmeca,
nu apropiatele,
ci departatele.//

Lucian Blaga,
 Cerbul cu stea in frunte

De ceva timp, imi incanta sufletul si ochiul niste fotografii  de o mare frumusete. Un domn, pana ieri/alaltaieri vanator-imparte cu noi  farmecul inegalabilei  noastre naturi,  pe  care noi am primit-o in dar.

Astazi, parca s-a intrecut pe sine..

Cu permisiunea dumnealui, aduc aici splendida   imagine, perfecta , eu asa o vad, a cerbului.
Cerbul carpatin,  ma completeaza autorul.

Asemuit  cu arborele vietii, gratie frumoasei  lui coroane , care, periodic, renaste, cerbul-si cuvantul poarta in el  ceva domnesc-este, in  mitologia noastra, simbolul luminii, al puritatii, al bunatatii, al onoarei si al cinstei aristocratice, considerat a fi mediator intre cer si pamant!
 Semn, prin excelenta favorabil!

Copitele lui   din spate calca pe urma  copitelor din fata, neobosita permanenta  a drumului nostru stramosesc..

Domnitorul padurii!
Regele muntilor!

Balada cerbului, de Vasile  Militaru

A fost odata-ntr-o padure
Un mos batran cu baba lui.
Traiau saraci ca vai de lume
In adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica,
El numai moartea si-o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea.
"Sa fie un copil cuminte,
Un suflet tanar, asta voi,
C-as vrea si eu s-aud cum sufla
Si-o alta viata langa noi."
Asa ofta sarmana baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic.
"Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt prea batran si prea calic!"
Dar Cerul s-a-ndurat de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.
Si intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat,
Cu cete de curteni cu arcuri
Si cu ogarii l-au vanat.
"-Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Ca-ti dau pe el tot ce doresti!"
"-Nu! nu pot, de chiar mi-ai da pe dansul,
Comorile imparatesti!"
"-Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta; va fac boieri!
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi!"
"-Nu-mi trebuie averi, nici cinste!
Sunt prea batran sa le primesc.
Dar, daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros ti-l daruiesc!"
Atunci, minune fara seama;
Si-ntreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne,
De parca-ar spune: "Nu vreau, nu!"
"-Nu vreau sa fiu la curtea voastra,
Deodata cerbul a grait,
Tu, ma doresti ca pe-o podoaba,
Ei sufletul mi l-au voit.
Am fost ranit la vanatoare,
Ei ranile mi-au vindecat
Si in onoarea curtii tale
M-as simte tare-ncatusat.
La curtea ta as fi o fiara,
O jucarie pentru pusti.
In viata lor sunt o lumina,
Pe care tu n-ai s-o orbesti!
Pleca pe ganduri vanatorul,
Si se gandi ca nu-i de-ajuns
Vesnic sa fii temut si tare,
De maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet
Cinstit si bland si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.//

 

un vis intr-o ulcica

În mers ușor de fluturi albi,  imagini dragi se ivesc din margini de gând, foile se întorc una câte una. În căușul  amintirii prind  contur  frânturi de conversații, emoții calde, diverse feluri de a mă conecta la pulsul unei biografii pe care o simt adânc imprimată  în mine. Ceva din  fata care trăia acolo  a rămas la fel, clar, neatins de uitare.
Moș Dumitru, unchi de-al doilea, se însurase cam târziu, așa că gemenele n-au fost lăsate să meargă la liceu. Au rămas lângă părinți, să le fie sprijin la bătrânețe.
 În vacanțe, când venea vorba despre vreo petrecere, mă bucuram de protecția lor garantată.
 Au ieșit la horă de Crăciun.Împliniseră 17 ani. Nu era deloc simplu pentru părinții lor să facă față: câte un rând  complet de haine pentru fiecare în cele trei zile, alt rând pentru Anul Nou. Identice, că doar erau gemene.
În prima mea vacanță de liceană, mi s-a  dat voie să fiu prezentă, doar ca invitată, la pusul oalelor. Ce fericire era pe mine!
Pregătirea a durat  vreo câteva zile: din  odaia bună au fost scoase toate lucrurile. Să fie loc destul pentru invitați: șase fete și tot atâția flăcăi. Tușa Stela, mama gemenelor, care avea de măritat nu una, ci două fete, cumpărase din toamnă, de la Târgul Titului  douăsprezece oale  identice, smălțuite, frumos încondeiate  în melcișori, frunze și flori. De pe la vecini, rude și apropiați s-au adunat, în mare secret,lucruri mărunte, aparent  fără vreo  importanță, foarte importante, însă, pentru fetele și flăcăii invitați la  întorsul oalelor.
Peste ani, la un curs de folclor, aveam să descopăr ce bogăție de sentimente ale imaginației străbune purta fiecare  mărunt obiect  ascuns într-o  ulcică smălțuită: oglinda  este semnul frumuseții, pâinea de casă înseamnă bunătate, creionul este purtător de pricepere la calcule, păhărelul nu era deloc  dorit,  semnul lui fiind dragostea pentru  chefuri cu prietenii, un fir de busuioc te arată  drăgăstos, săpunul te laudă că iubești curățenia, dar este și amenințător, niște  fire colorate  rostesc în graiul lor despre cât de pricepută este fata la cusături/împletituri, dar și cât de complicată este  viața  cu ale ei  drumuri și poteci, cartea zice că o să fii o persoană învățată, grâul este semnul bogăției, un colț de cărămidă sau o piatră ar  spune  despre priceperea  în zidărie, dar și  despre  bucuria  că-ți vei întemeia curând căminul,  o sfoară înnodată este însăși viața, nuiaua înseamnă o persoană ironică, chiar agresivă, floarea de ghiveci:cercelușul, mușcata, garofița arată un suflet iubitor, un bulgare de pământ  este semnul că te  vei însoți cu  o persoană înstărită, cărbunele nu prea era dorit, pentru că anunță o persoană smolită la obraz; nici pieptenele, pentru că  vei avea parte de  cineva  antipatic, gunoiul este semnul leneviei, banii înseamnă câștig, o carte de joc te avertizează că viitorul soț ar avea pasiuni nedorite, mătasea de porumb este imaginea cosiței blonde, un fluier era semn bun- dragoste pentru joc și bucurie, un degetar anunță meserii bănoase: cusut, cojocărit, năvădit, țesut croitorie, câteva fire de mătură sunt semn că  vei avea parte  de  o persoană de casă.
Or fi fost chiar mai multe obiecte, asta nu mai știu...
Sub fiecare ulcică, gazda ascunsese, cu grijă, câte trei lucrușoare, sucite de nu  mai știu câte ori, ca să nu se iște vorbe.
Să iasă un cât mai fidel  portret al celui sau celei cu care te vei însoți.
La miezul nopții, lămpile s-au stins, doar  în sobă, focul pâlpâia în  jocuri stranii, amăgitoare.
În cerc însuflețit, așteaptă ulcelele. Tăcuți, cu ochii închiși, invitații își  culeg norocul, fiecare, devenit o ficțiune, separat parcă de propria-i ființă, își ascultă posibila poveste, fără supărare, doar a venit acolo  de bunăvoie...și când ultima ulcică își va fi spus povestea, s-a aprins o lampă, gazda a plecat la culcare, lăsându-i pe tineri să petreacă, până către dimineață, cu gogoși calde, floricele de porumb,vin fiert.
La plecare, fiecare și va lua ulcica.Să nu-i fugă norocul.
Ninge blând. 
Cu amintiri ascunse printre pagini de jurnal.Prin  albul perdelei, luna aruncă mănunchiuri  albastre.