curg cuvinte criminale

 motto:  „Baba  bate bietul  băiat  bolnav.”
 ( din  înlocuitorul abecedarului) //

Sunt  zile   în  care ceea   ce   auzi,  pe   lângă  faptul  că face  parte  din  realitatea TA, capătă valori  simbolice, alcătuind,  fie   că  vrei,  fie  că  nu vrei,  un  mod  de   viață.

Sunt  una  dintre  miile   de  profesoare   din  țara  asta,  pe  care legiuitorul  și  armata de  funcționari  de  prin  minister și inspectorate  școlare  au  decis  să  le trimită  la cratiță. Fără  drept  de apel, asta la o  vârstă  intelectuală/ sufletească/ morală  etc, când  respectiva categorie socio-profesională a acumulat  o  mare experiență  psihopedagogică, didactică,  profesională.( ordinea  este întâmplătoare)

Un profesor care și-a  ales meseria din pasiune adună, de-a lungul carierei sale, o experiență imposibil  de  cuprins  în cărți.
 Ce se întâmplă cu această  bogăție  după ce el încetează să mai fie ”activ„?

Multe  se pot  întâmpla: unii dintre profesori  se retrag la  țară, pentru  că pensiile  sunt  cum sunt , ( cuvântul ”pensie ”- știai  că  are etimologie slavă? - îmi provoacă frisoane, nu   de  alta,  dar prea îi  privește  lumea  pe respectivii  cetățeni  cu  un amestec  de milă, jenă, dispreț, chiar ură, mă rog, lucrurile  sunt  destul  de  complicate..)  alții își  cresc  nepoțeii (  doar dacă  ai lor  fii  nu  își  permit „bone  filipineze, unii, prea bolnavi, își  târăsc  diminețile  până  seara pe la cabinete medicale, pentru ” compensate”..

Alții  vor  să  fie  utili. Așa   cum știu,  așa  cum  au  învățat  să  fie.

Ai  mai  auzit  vorbindu-se  despre  acea  mare  sărbătoare, de  la  începutul  fiecărui  an școlar, care ținea  două zile, pentru   că  atunci   se  discuta  cu manualele  pe  masă   ce și  cum  să  se facă la școală, până  în cel  mai  îndepărtat  sătuc  din țară?. 
”Consfătuirea  Cadrelor Didactice”  este  ceva  de tristă  amintire, așa  cum  va deveni, probabil,  în scurtă vreme, ȘCOALA.

Am încercat, cu  câțiva  ani  în urmă,   să  concep  un fel  de gramatică, ceva mai  deosebită, cu  ilustrații și  povestioare  pe teme  de lucru,  că de  culegeri, cărțulii și cărticele  înțesate  de exerciții  luate  din manualele pentru clasa a V-a și  turnate  în „caietele  experimentale ”pentru  clasa a III-a,  sau  cum se vor  mai  fi  numind ele,  sunt pline tarabele. Și ghiozdanele  copiilor, pentru  că le cumpără părinții, cu  gândul  la promisiunea „doamnei„ ,că  mai  pune  un zece în catalog.
 Am scris pe ici, pe colo, i-am trimis  o scrisoare  chiar și „Dilemei”, pe care  atunci o  citeam  cu sete.

 A fost până peste poate să realizez ceva...

Am abandonat  proiectul.//

De  azi  dimineață,  văd și aud,  pe  toate posturile TV, cam ce  se învață de pe  un ”auxiliar„ , adică  un înlocuitor de manual  pentru clasa I. ( nu erau suficienți  înlocuitorii alimentari/textili..)//

”Baba  bate  bietul  băiat  bolnav”.
 Am pus punct.
 Mă  doare  sufletul.

Poate  că  puținătatea  informației   nu este chiar  o  tragedie, deși  dacă  ne gândim la ce  spunea Maiorescu  despre  școlile  proaste, parcă am  judeca mai  adânc, nu-i  așa? Dramatic este  rezultatul  punerii  în  practică a  inabilităților  pedagogice. 
Peste inocența  copilului se  toarnă asprimi  ciudate, nerozii care îți  dau  frisoane  ție, adultul, care  poți  discerne.
Ce  este   de  făcut  cu ”bietul băiat  bolnav, bătut  de zănatica  babă, sănătos  până a fi  mers  la școală?

Lucrurile  se „lămuresc” odată  cu  vremea, ele se  etajează atunci  când „ bietul  băiat„ va putea  el  însuși să  le dea lecții  altora.

Destul  că tot  la Tv, li  se arată  micuților alte  înfrigurate lecții, sufocate  de  ură, li  se alimentează impulsuri  vindicative, ( dacă  fizicul  nu este de karatist) cultivându-li-se umilința, spaima și  grotescul sinistru. ( bine  că  a început  școala și bobocii nu află, clipă  de  clipă, că o mult  prea vocală/ și agitată  tânără  mamă, devenită vedetă, își alăptează  bebeul  printre  gratii.)

Valori esențiale?

Aș!

Cine  are vreme pentru  așa ceva?

La ce ar  mai folosi   învățarea  lor?

Îmi  vine  în minte  un sfat  de la  iubita  mea mamă „ fă  cum  crezi  tu  de   cuviință, ești mare,  ai  citit  atâtea  cărți...”