Motto-”Cât de puțin
Știi despre mine!„
Să
dai lumii o
carte frumoasă și bună
este un privilegiu,
de care se bucură scriitorii
cu har.
Să abordezi un subiect cunoscut de prea
puțini cititori, fie ei
de modă veche, fie tineri care au tainele
computerului în sânge, este o teribilă încercare. Dacă ai
talent de fin și atent observator-analist al psihologiei semenilor, în concordanță cu circumstanțele, dar și
credința că scrisul
tău le va arată celorlalți”ceea ce
gândești tu despre
gândurile tale”și voiești
cu disperare să-ți cunoști, mai
întâi, tu propria-ți
poveste, merită să fii stăpân pe
sufletul tău!
Merită să-ți
lași gândurile să
curgă…nu contează ordinea întâmplărilor.//
Tocmai am terminat
de citit o
carte , pe care ,cineva, poate
chiar autorul ei, Edgar Șelaru, ( Mihai Vasilescu) vreme de
peste douăzeci de ani
jurnalist la radio BBC și Europa Liberă, zice că
n-ar trebui s-o numești
roman.
Da, este o
carte neobișnuită, o construcție
epică amplă, desfășurată pe
mai multe planuri, când paralele, când
intersectate, când laolaltă, este, așa
cum o văd eu, profesoara-cititoare, o confesiune ca
o spirală în ramă. ( încerc
o explicitare a
ceea ce mi-a transmis
mie aceasta interesantă lectură.(mărturisesc că am inventat terminologia atribuită conținutul cărții)
Ceva din glasul ei m-a trimis la Herta Muller.
Pe durata lecturii, m-am
simțit un fel de martor
invizibil, conectat la
poveștile de viață
ale unui grup
de refugiați ,români, sârbi, maghiari: Mihai, Dan, Sorin, Lev, Vlajko, Jelko Peter, Mexicanu, Attila, Ana,
Theo, adunați de soartă și
de întâmplări, în Austria, la Wallesee, în pensiunea lui Mitzi, după ce
autoritățile lagărului de la
Traiskirchen i-au
mutat acolo pe câțiva iugoslavi , în urma
unei crunte încăierări -Jelko a fost bătut rău la Traiskirchen de un albanez kosovar -Leul; mai apoi, la Wallsee, unde sârbul,Vlajko, îl bătea cu regularitate pe Jelko.
Unii
dintre ei sunt oameni cu principii serioase, cu potențial
intelectual deosebit,specialiști remarcabili în domeniile lor de
activitate, animați de splendide idealuri, alții sunt dornici de
împliniri imediate- bani, casă, mașină, excursii în locuri
exotice,confort material...
Am
citit undeva că emigrarea nu este
pentru oricine- este o
adevărată artă să poți să vrei
și să ai
curajul de a lua viața
de la capăt,altundeva, într-un loc necunoscut, într-un anume moment
al vieții, mai
ales dacă ești ”cineva”...
Înving puțini ,
spun psihologii,mai întâi cei care au avut succes
în țara lor, pentru că au învățat să lupte,pentru un țel,
apoi aventurierii,
pentru că ,oriunde se duc, nu
se au decât
pe ei, și
introvertiții, oameni cu o mare forță lăuntrică, însoțiți
în drumul lor doar de credința în Dumnezeu,fără ajutorul căruia nu
pot face nimic bun...
Greu de imaginat că
într-o poveste, al cărei prezent- un an de evadare în Austria, din România comunistă a anului 1985-se pot țese
atâtea teme.
Pensiunea austriacă a lui Mitzi din Wallesee pare un
altfel de Han al Ancuței noastre,unde,cândva,în
vremuri uitate, drumeții cu nume de basm
poposeau doar noaptea, mânați de
treburile lor, care încotro, spunându-și poveștile în jurul
focului, în vreme ce sorbeau vin dulce din
căni de lut și
văpaia din ochii Ancuței .
Alt timp… călători cu multe și
diferite visuri, cu puține
bagaje, înghesuite în
câte o geantă, fiecare
cu povestea lui, devenită
mai apoi a
tuturor, pentru că după
ce o ascultau, ea se răstălmăcea, se interpreta, după instrucția
și educația fiecăruia
dintre componenții grupului...mai puțín Dan,care se tot ascunde în spatele unor mereu complicate terorii despre neam .limbă,civilizație.. .
Cultură, politică, amor, femei, familie, securitate,fizică,
societate,relații, știință, dureroase experiențe
personale sau familiale, istorie, situația din spitale și din alte
instituții, conflicte ”colegiale, neșansă și soartă sunt câteva
dintre temele discuțiilor membrilor grupului.
Deseori, firul epic
este întrerupt de multe și
ample interpretări filozofice,
științifice, tehnice și analitice,
dominate de un lirism profund
și tandru,învăluit în
candoare sentimentală și introspecție psihologică,
pentru că personajul
principal, Mihai, este el însuși
un tip complex, umanist
erudit, de formație științifică, cu înaintări
prudente și retrageri
neașteptate, altfel un tânăr părinte iubitor, soț
îndrăgostit,care se postează, la început, cumva, cu
modestie, în spatele unei femei
frumoase și inteligente, de la care, o vreme aștepta
întâiul semnal, atât în desfășurarea carierei, cât și a vieții
de cuplu.
”Refugiații-” o carte despre
libertatea spiritului și a conștiinței,o carte despre oameni, care
nu pot fugi de propriile umbre .
Milioane
de oameni au trăit sub dictatura comunistă, cei mai mulți nu
numai că au acceptat-o gemând, chiar i s-au supus..puțini au
refuzat-o.
Diferit.
Ei au fugit. Nu s-au refugiat.Ei sunt refugiații.
”Oamenii nu fug doar fiindcă o duc rău și sunt nefericiți . Fug fiindcă se văd condamnați la nefericire pe veci, doctrinar, prin decizie politică...”
”Oamenii nu fug doar fiindcă o duc rău și sunt nefericiți . Fug fiindcă se văd condamnați la nefericire pe veci, doctrinar, prin decizie politică...”
Mihai există, are un trecut în București- și-a
petrecut copilăria într-o casă frumoasă,înconjurat de ființe
iubitoare, culte și rafinate.
Strada Speranței, numărul 13.
Visele
lui de copil, botezat cu numele regelui, au ceva din
poveștile cu Peter Pan. Jinduia de pe atunci la farmecul grădinii
Kensington, când primea lecții de engleză de la tanti Gigi,
despre care însuși scriitorul Saul Below va aminti în cartea lui”Iarna Decanului„,
dar asta este altă poveste, pe care o vei afla ( ca și multe
altele) dacă vei citi cartea.
Ajuns
prin repartiție ministerială la IRNE Pitești, tânărul potențial
savant( între timp va primi două burse de studiu, la Trieste și
în Canada) trăiește , ca mulți specialiști ai acelor ani drama
înstrăinării de soție și de copil . Viața lui pornește pe un
făgaș greu de stăpânit- navetă zilnică din garsoniera lui Pitești ,
seri plicticoase, frig în casă, alimente la rație, petreceri
ca-ntre colegi, o relație amoroasă încâlcită, promovarea neașteptată ca director tehnic al
institutului, conflicte ideologice cu persoane importante din
conducerea politică a județului și câte alte probleme pe care le poți înțelege doar citind îndelunga confesiune a personajului.
Există, dar nu se găsește, este ca și cum viața lui ajunge într-un punct mort,
nu știe ce vrea, dar nici ceea ce n-ar vrea, se simte , parcă,
expulzat din propriul suflet, îl doare viața, face ceea ce nu
vrea să facă .
Brusc,iese din propriile margini, se revoltă.
Și fuge.
Mâini invizibile îi țes,parcă, destinul.
Un an în Austria lui 1985.
”Adesea, oamenii
au nevoie de multă gândire pentru a ajunge la concluzii
corecte, iar -a gândi logic- nu e întotdeauna ușor..chiar în
cazuri foarte simple e posibil să nu ajungem la concluzia
corectă,chiar dacă avem toate premisele pentru asta”.
Zbucium, incertitudini, speranțe, așteptare, credință, neizbutite încercări de a reface drumul către sufletul pierdut al soției, telefoane interceptate,
deseori chiar și liniștea doare, filozofie și logică, timpul
căpătă apăsare de plumb,o geană de lumină se zărește
undeva,zgomotul vieții aduce îngrijorări, mereu mai mari ,mai
adânci, canadienii il refuză, americanii, de asemenea...sună sinistru ”transport final”, în care el nu este inclus.
”Știu că acum trebuia să fiu pedepsit. La vremea aceea totul căpătase,pentru mine,un aer de perfectă normalitate.
Dan a zis odată că e uimitor cât de repede capătă răul un aer
de normalitate pentru atât de mulți dintre noi, românii.”
Salvarea este întoarcerea la ”cartea omului ” său - ”creierele sunt ,în esență, mașini de anticipare„. ..”cartea te-a ajutat să te vindeci?..cine știe? hai să zicem că m-a ferit să nu mă pierd cu totul„.//
”Ai înțeles atunci , aici,
Axiomatic Malevici,
Că doar neantul e sublim.”
Trei
zile mai târziu,singur, în liniștea asurzitoare a camerei lui de
refugiat, Mihai primește adevăratul drum către libertate.”..numele
v-a fost adăugat la lista restrânsă a celor luați în considerare și
aș dori să știți că,la o dată viitoare, candidații de pe lista
restrânsă ar putea di invitați la un interviu„.//
Peter Pan,Peter Pan!
Mihai era chiar în lumea adevărată a visului său de copil, Londra, grădina Kensington!
”Orbită ți-e palma
De-atâta lumină.”
Nu am citit cartea. Am citit doar comentariile dumneavoastra. Interesant. E un mod de a vedea viata. Cred ca o sa o caut cartea. Ma intereseaza stilul.
RăspundețiȘtergerePuteți intra în posesia cărții făcând o comandă la Cărturești.
RăspundețiȘtergereVi se aduce acasă în 24 de ore .
Așa am procedat și eu,pentru că în librării nu se mai găsește.
Citesti, si pe masura ce inaintezi, te adincesti in mrejele cunoasterii eroilor evidentiati de un cititor indragostit de carte, dar mai ales patruns de tragedia refugiatilor, un cititor care nu vrea sa fie singur in contemplarea vietii greu de imaginat, desfasurata sub regimul din Romania, asa zis, comunista. O viata traita si dislocata in strainatati, in lagare, in localitati si in asteptare, linga si intre multi fugari din tarile vecine, unde se instalase, daunator, doctrina comunista promovata de sovietici.
RăspundețiȘtergerePutem vorbi de o recenzie facuta profesional , cu stiinta desprinderii esentialului, in care ni se recomanda, o carte, ni se vorbeste implicat emotional de semeni de linga noi, din viata noastra.
Precizia este calitatea prezentarii, insotita chiar de gindurile acriitorului prin citate alese si explicite.
Doamna Rizea multumim, va mai asteptam!
Paiu Stelian
Mi-a plăcut foarte mult cartea.
RăspundețiȘtergereNu știu ce m-a impresionat mai mult- construcția ei complexă, asemenea unei arene, în care mai mulți tineri, cu etnii, educație, instrucție, profesii diferite, își pun laolaltă atât cât poate fiecare să arate din forță, intenții, determinare,motivare,, în lupta pentru aflarea libertății, poveștile lor sau pur și simplu- stilul cărții.
Este o carte „altfel„. Cu multe paradoxuri.
De aceea, am citit-o cu fel de voluptate, iar gândurile mi le-am adunat într-un mod care s-a creat de la sine, adică așa cum am simțit.
Mulțumesc pentru felul în care mi-ați perceput mesajul!
As vrea sa-l completez pe Dl. Paiu : mai mult decat o "recenzie facuta professional" , Doamna Gina traieste cartea , traieste parallel cu Mihai , se introduce in emotiile si starile acestuia ! La cat de efervescenta este prezentata cartea , am avut sentimentul (desi stiu ca nu am dreptate ) ca Doamna Gina este sotia de care s-a instrainat Mihai ! Rascolitoare prezentare !
RăspundețiȘtergereFoarte interesant punctul tău de vedere!
RăspundețiȘtergereDa!mi-a plăcut cum a fost concepută cartea, de multe ori,povestea depășește,cred, realitatea.
Îmi place cum întoarce personajul, lumea ca lume și lumea proprie,pe toate părțile, în niște circumstanțe excepționale- nu i se întâmplă oricui să aibă tăria de a se rupe total de ceea ce a fost, plecând în necunoscut.
Soluția pare să fie rezolvarea în termeni raționali a unui conglomerat de probleme-existențiale,profesionale, de dragoste, familiale,socio/ filozofice, de conștiință.
Inteligența, un fel de neobișnuită forță lăuntrică, care îl ajută să se adapteze în situații limită, dar și multă sensibilitate, transpusă filozofic și în poezie, par să fie, în cazul lui Mihai , acel ceva cu care nu se nasc mulți.
Poate că i-a venit în ajutor și o forță nevăzută!
Un om- un destin!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereÎntr-un fel, cred că toți emigrăm-
RăspundețiȘtergerefugim cu gândul, cu sufletul,emigrăm virtual către ceea ce numim ( și poate că niciodată nu vom întâlni-sufletul/pereche) renunțând chiar la sine,nu-i așa?
Știi ce zic?cred că și emigranții adevărați duc în sânge nostalgii..„
Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...
Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni ..„ Minulescu
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePuncte de vedere.
ȘtergereSe vor mai fi găsind alții, care să spună că nicăieri n-ar curge lapte și mire...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereSuntem, oarecum, în planuri diferite.
RăspundețiȘtergereCe căutăm , de fapt? Ce caută cei care emigrează?
De la Rousseau încoace, lumea caută ceva mai bun. Caută asta , mai ales, tinerii.
În ciuda a ceea ce i se reproșează, societatea apuseană este cea mai liberă , cea mai dreaptă și umană . ( tu spui altceva...)
De ce cred eu asta? pentru că în țările bine consolidate, cum ar fi Maria Britanie, despre care spui, civilizația este cea mai deschisă îmbunătățirii, chiar dacă mereu rămâne loc pentru perfecționare.
Ca să le fie bine tuturor, oamenii ar trebui să colaboreze.
Sunt multe de spus..chiar și libertatea trebuie înțeleasă bine.
Și ordinea, de asemenea.
”libertatea de a vă mișca pumnii este limitată de nasul veninului dumneavoastră”( scrie undeva)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerePoate..altfel,zis,nici nu ne indignăm,pentru că indignarea este atributul celor puternici, nici nu ne mai resemnăm,precum ciobănașul baladei, fiindcă resemnarea este pentru nobili, nici nu prea tăcem- ne-au fost datele vorbele ,și visul,și speranța.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAveai un alt comentariu..nu știu ce l-ai șters- găsisem ceva-
RăspundețiȘtergerehttp://revistaepoca.wordpress.com/in-raspar/george-anca-%E2%80%9Eplanul-lui-dumnezeu-si-gradina-maicii-domnului%E2%80%9C/
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereMă întorc la una dintre „fețele” personajului principal al cărții ”Refugiații” ,pentru că el are o variantă de răspuns pentru ”dilema ” ta. Conștient de importanța libertății, în anul de grație 1985,libertate la care el nu este dispus să mai renunțe niciodată, spune că, totuși „ oamenii trebuie să găsească un echilibru între totala independență și nevoia de a aparține la ceva...n-ar trebui niciodată să ne prefacem a crede în ceva ce știm că nu este adevărat.”
RăspundețiȘtergereÎn fond, nu asta ne dorim toți-acel ceva care strălucește în adâncul tuturor spaimelor și incertitudinilor noastre, posibil diamant mult prea greu de cules?
Gina,nu am nimic potrivnic cu ce gandeste ,simte autorul cartii...nu ma indoiesc de valoarea ei,dupa cum ai prezentat-o cu atat entuziasm!
RăspundețiȘtergereDoar ca tema asta a emigrarii ,ma si doare si nici nu prea o inteleg eu...
doar fireste ca o forma de cautare cand ceva nu mai poti suporta!
Eu nu as putea emigra nicaieri,NU VREAU!!!
Ma mut eventual in alt loc din tara ,mai aproape de copilarie mi-as dori,dar nicicum in strainatate!
Depinde repet, de structura fiecaruia!
Ca să ajungem la un adevăr despre de ce emigrează unii și nu alții, avem,cred, nevoie de prea multe date, de interpretarea lor..cine știe câte forțe se amestecă, se cern, clocotesc..
ȘtergereVezi, tu spui că te-ai muta- nu este asta tot o formă de (e)migrare, tot un refuz de a mai fi undeva?
Suntem enigme, fiecare în ghemul lui de fire,pe care nu știu cine le-a încâlcit.
De ce se vor fi încâlcind ,oare ,firele?
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDa.
RăspundețiȘtergereDespărțirile dor.
Dor adânc,indiferent cine și de ce le produce.
Ruperea de CASĂ , eu așa simt, lasă urme imposibil de acoperit vreodată..
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereCând eram copil, să fi avut vreo patru ani, maica Fănica,mama tatei, o femeie energică, de parcă niciodată nu se oprea din mers , îmi povestea că, demult, când lumea toată era bună și cuminte, Cerul era foarte aproape de Pământ.
RăspundețiȘtergereÎntr-o zi, o femeie, doar ea știind din ce știe ce motive, a aruncat cam sus apa în care spălase rufele .
Și cerul s-a îndepărtat. Mereu mai sus...
mi-am amintit acum povestea bunicii mele...