Leneșă, amiaza își
cerne, în felul ei, povestea: foșnete prin lanuri, speriate urechiușe
de iepure scăpat de sub grija mamei, clete și răzoare, iarbă în smocuri, floarea- soarelui zâmbind pe sub
boruri, tulpini de mușețel, un măr pădureț cu bumbișori ascunși printre frunze.
Soarele arde în raze piezișe, foșnesc amăgitor foile pe jumătate uscate ale porumburilor dinspre Obște. Nu se distinge decât galben-auriul lanurilor. Și înfiorarea abia simțită a firii.
Vin dinspre Lot femei cu seceri pe umăr,basmale înflorate,
trase pe frunte, brațe pârjolite de
soare.Prima sosită prinde
lumânarea puțului, se aude atingerea apei ca gheața, femeile își
potolesc rând pe rând setea, chicotesc, stropi mari le udă părul, fustele, picioarele.
Clipa prinde mers divin!
Sfârșit de vară, al câtor veri laolaltă!//
Câți ani să fie? Nu știu. Și dacă aș ști...
Mătușa
mea se mișcă greu, îmi reproșez că am scos-o din casă la ora
amiezii,( lasă, fata mea, că voiam să văd și eu porumbul..) poate era
mai bine să fi venit de dimineață, nu! vine imediat gândul- ai vrut să
vezi ce-a mai rămas din visul de copil.
Puțu-cu-salcia!
Plecări și sosiri.
Nu știi nici scopul, nu știi nici drumul, nu știi nimic.
Pleci.
Și când peste ani revii, găsești alte lucruri, alt suflet le simte. Rătăcire de-o clipă în auriul amiezii...
Pacat ca nu se gasesesc fotografii vechi.Cati dintre noi putem sa refacem din memorie acele imagini din trecut.Eu da,tarana si praful care ramaneau in urma noastra,o caruta incarcata cu iarba pentru animale si deasupra cateva femei mai in varsta erau protejate de nurori,erau mai obosite,veneam de la Neajlov,acolo erau ,,pamanturile crovenilor,,plecam dimineata si veneam la asfintit.
Maria, imaginile unor locuri dragi, precum acesta există în colțișoare de suflet. Cine să se fi gândit în acei ani că totul este efemer? Că oamenii, aidoma locurilor, sunt supuși uitării? Copil fiind, într-un asfințit, acolo, pe o cleată paralelă, într-o clipă, urmărind cum văcuța rupea pofticioasă troscotul, am avut revelația eternității clipei. Într-un fel am simțit armonia cosmică, cu șoapte, culori, blânde raze de soare. Mă bucur că ai simțit ceva asemănător!
Leneșă, amiaza își
cerne, în felul ei, povestea: foșnete prin lanuri, speriate urechiușe
de iepure scăpat de sub grija mamei, clete și răzoare, iarbă în smocuri, floarea- soarelui zâmbind pe sub
boruri, tulpini de mușețel, un măr pădureț cu bumbișori ascunși printre frunze.
Soarele arde în raze piezișe, foșnesc amăgitor foile pe jumătate uscate ale porumburilor dinspre Obște. Nu se distinge decât galben-auriul lanurilor.
Câți ani să fie?
Puțu-cu-salcia!
Pacat ca nu se gasesesc fotografii vechi.Cati dintre noi putem sa refacem din memorie acele imagini din trecut.Eu da,tarana si praful care ramaneau in urma noastra,o caruta incarcata cu iarba pentru animale si deasupra cateva femei mai in varsta erau protejate de nurori,erau mai obosite,veneam de la Neajlov,acolo erau ,,pamanturile crovenilor,,plecam dimineata si veneam la asfintit.
RăspundețiȘtergereMaria, imaginile unor locuri dragi, precum acesta există în colțișoare de suflet.
RăspundețiȘtergereCine să se fi gândit în acei ani că totul este efemer?
Că oamenii, aidoma locurilor, sunt supuși uitării?
Copil fiind, într-un asfințit, acolo, pe o cleată paralelă, într-o clipă, urmărind cum văcuța rupea pofticioasă troscotul, am avut revelația eternității clipei. Într-un fel am simțit armonia cosmică, cu șoapte, culori, blânde raze de soare.
Mă bucur că ai simțit ceva asemănător!