 | „Nu știu nici ei când au pornit, Dar se tot duc necontenit, Împinsi de-o vecinică chemare.” Alexandru Macedonski |
Sunt veșnic în trecere.
Cu tot avutul îndesat într-o căruță. De unde vin, încotro se duc, doar ei știu.
Îi vezi din mersul mașinii.
Duminică spre asfințit, de cum dă iarba, își așază tabăra la doi pași de oraș, lângă calea ferată.
Mulți puradei, mai mult dezbrăcați, vesele fețe tuciurii, umbrite de bogăția părului creț, ochi sfredelitori, ființe parcă ireale.
Așezați care pe unde pot, bărbații beau țuică, așteptând cina,sfârâie tigăile, clocotește mămăliga.
Îi vezi pentru o clipă, iei cu tine magia unei lumi care te înfioară.
Ceva ca liniștea unor porți ferecate.
Au ei o magie aparte,iar cei care mai sunt inzestrati cu talent si poate cu bun simt sunt deosebiti.
RăspundețiȘtergereAngi, cred că trebuie să poți și să vrei să alegi între :cât de rău este ce nu ne place, că nu se poate să-țí placă, de ceea ce este altfel-acea aspră poezie a depărtării, a mersului mereu...
RăspundețiȘtergere