indeterminata voluptate a mersului

„Nu știu nici ei când au pornit, Dar se tot duc necontenit, Împinsi de-o vecinică chemare.”  Alexandru Macedonski

Sunt veșnic în trecere. 

Cu tot avutul îndesat într-o căruță. De unde vin, încotro se duc, doar ei știu.

Îi vezi  din mersul mașinii. 

Duminică  spre asfințit, de cum  dă iarba, își așază  tabăra  la  doi pași de oraș, lângă calea ferată.

Mulți  puradei, mai mult dezbrăcați, vesele fețe  tuciurii, umbrite  de bogăția  părului creț, ochi sfredelitori, ființe  parcă ireale.

 Așezați  care pe unde pot, bărbații beau  țuică, așteptând  cina,sfârâie  tigăile, clocotește mămăliga. 

Îi vezi  pentru o clipă, iei cu tine magia unei lumi care te înfioară. 

Ceva  ca  liniștea unor porți ferecate.

rondelul țíganilor

În lumina  călduță a dimineții de noiembrie, peronul își  răsfăța dalele proaspăt îmbăiate. 

Puțină lume. Studenți,  doi chinezi, câteva  doamne, o familie   cu un  bebe în  cărucior.

 Înaintea săgeții  de București, scrâșnind  greoi, prea  obosit de apăsarea timpului, își oprește mersul  un  tren  cam ruginit. 

Se deschid ușile.

 O mulțime colorată,  stol  de lăcuste agitate, acoperă  gălăgios  peronul. Fuste largi, mulți  infirmi, fețe schimonosite de nesomn,  copii cu fețe murdare, ochi ageri, mult prea iscoditori, un acordeon, tineri și vârstnici se îndreaptă  către ieșire. 

La marginea orașului, este  târgul săptămânal. 

În biserici,  credincioșii oferă pomană.

 Este Sâmbăta Morților.//

 Țiganii merg fără-ncetare

Nu ştiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Împinşi de-o vecinică chemare.

Cu galbeni ochi pierduţi în zare,-
De când se ştiu s-au pomenit-
Ţiganii merg fără-ncetare:
Nu ştiu nici ei când au pornit.

Mereu ţigani, cu mic, cu mare,
Au tot născut şi-au tot murit -
Şi tot spre visul ne-mplinit,
Răpiţi de-aceeaşi aiurare,
Ţiganii merg fără-ncetare./

Alexandru Macedonski//
îi știi?
alegem poezia? sau înțélegem realitatea? 

o nație

care a pierdut încrederea în sine, între toate  altele, este  cea mai mizerabilă, pentru că a frânt bastonul pe care se putea răzima. Gheorghe Asachi

nu

Dimineața însorită  mângâie cu  fire lungi, de lumină  fluidă,  chiparoșii. Pălesc,  ușoare, petalele de  leandru alb și roșu.
Capitala județului  Ahaia, Patras, al treilea oraș  elen ca mărime,  după Atena și Salonic, ocrotit de Sfântul Andrei.
Grecia, la ea acasă.
Traversăm în grabă  câteva străzi,  trecând prin parcul  împânzit de porumbei gureși, îndreptându-ne către biserica nouă,care  poartă numele celui  martirizat prin răstignire, aici, în orașul Patras,cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. 
Avea 90 de ani.
 Crucea Sfântului Andrei..
 Sfântul Andrei era  fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos.
 Înainte de a fi Apostol al Domnului,  a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.
L-a însoțit pe Mântuitor în Țara Sfântă, fiind martor al faptelor sale, i-a știut patimile, iar  ziua Învierii i-a sporit  dragostea  pentru credință.
30 noiembrie este zi liberă în Grecia,  declarată   ziua tineretului.
  Liniștea monumentalei construcții, în care pot încăpea 5500 de persoane, ne  cheamă la meditațíe. Admirăm  bogăția  picturilor  bizantine și a icoanelor  poleite în aur și argint, ne oprim în fața raclei în care  sunt moaștele sfântului..
 În lentoarea   aurie a zilei,  ne îndreptăm cu greu către  micul magazin de suveniruri,  încercând să  ne ferim de  insistențele a doi țigănuși murdari,   cu mâinile întinse  către  noi.

 Vorbesc  românește
Să te indignezi? n-ai decât..
Vânzătoarea, o zdrahoană, cu păr negru sârmos,  nu pare prea dispusă  să ne onoreze  cerințele.
Țigănușii intră în magazin  dă-mi, cocoană, un ban. Grecoaica sare  din locul ei și, într-o ploaie de sudalme,  chiar dacă nu înțelegi grecește,  după  tonul  și viteza cu care femeia   aruncă vorbele, îți dai seama cât de supărată este,  îi  alungă pe  conaționalii noștri, până  dincolo de parc, unde îi așteaptă  o femeie  cu fustă largă  colorată, în timp ce  noi, cu  privirile  plecate, ne îndreptăm  către  prima cafenea.//
Oricât de banală ar părea această întâmplare, oricât de mult m-am străduit s-o uit, ea  a rămas lipită  undeva. 

Aseară, regele Cioabă    povestea  că rromii  aflați pe străzile Parisului au nevoie de protecție. 

Tu ce spui?