”Un verde deschis, undeva , între D și E bemol”

este răspunsul la întrebarea „care este culoarea preferată„, pe care unul  dintre asistenții personali, i-a adresat-o   compozitorului Jean Sibelius.

„Muzica soțului meu este asemenea cuvântului  lui Dumnezeu„, spunea Ainola Sibelius, soția lui, al cărei nume muzicianul îl va da   superbei case, pe care a construit-o  undeva, într-un loc aproape sălbatic, departe de zgomote și  de  agitația vieții urbane, pentru a se  bucura de florile primăverii, de parfumul toamnei, dar și de  zborul gâștelor  pe care le urmărea prin binoclu, zburând  deasupra  lacului înghețat.

 Ainola, pentru că iubita lui l-a inspirat toată viața!

Astă seară, am primit în dar un concert, ca un zbor, de la  scandinavul verde proaspăt,ce întâlnește  iureșul unguresc, turnat mai apoi în năvalnice rotunziri slave, topite  în accente magice de ritual spaniol!

Culori, grație, mișcare, rochii de bal, fuste crețe dezgolind amăgitoare glezne!

 Orchestra Filarmonicii Pitești, sub bagheta vrăjită a  unui dirijor de excepție,timișoreanul Mircea  Holiartoc, concert- maestru: Mădălin  Sandu.

 Iubirea pentru  farmecul inegalabil al naturii  am deslușit-o astă seară, în ”Concert pentru vioară, solistă, Delia Diaconescu,aplaudată  cu multă căldură de  publicul argeșean,   într-o armonioasă  îngemănare  de lirism, acorduri fine, densitate,un  dialog al viorii cu orchestra, cumva, ca un plânset, într-un moment, apoi într-o regăsire a optimismului moderat, care se topește  în realitate.

Realitatea fiecăruia.

 Și a noastră, a tuturor.

Am ascultat apoi celebra  „Rapsodie Ungară nr. 2, do minor„, de  Franz. Listz, cel mai mare pianist al tuturor timpurilor, autor a  20 de de rapsodii,19 ungare și una spaniolă, compozitorul care a folosit pentru prima oară,în muzică, termenul de rapsodie.

Tradiție, virtuozitate, eleganță,pitoresc !

A  urmat

Antonin Dvorak.
 Până la el, focosul  temperament  slav fusese relativ  puțin luat în seamă, doar câțiva  compozitori  transpunându-l în  operele lor:Rimsky- Korsakov, Balakirev, Ceaikovski.

”Dans slav, în mi minor op.72„!
Însuflețitoare forță, ritmicitate, forță și galop, dor, voluptate, accente de vals. Vedeam cu ochii sufletului imensele săli de bal, pe care pluteau rochii foșnitoare, într-o

neobosită sprinteneală! 
Spontaneitate, energie, ca o puternică dorință de libertate!

Cum altfel decât extraordinar putea să fie un final cu flacăra  din„ Dansul focului ”și „Dans spaniol „ de Manuel  de Falla?

Pasiune,  patimă, văpaie!

La vida  breve!

O seară bogată, romantică,frumoasă cum doar serile de joi pot fi, o seară învăluită  în  farmecul muzicii pe care  Orchestra noastră ni-l dăruiește cu  generozitate.

Cadou de sărbători- două superbe bisuri „La vida  breve„, și Dansul slav”,îngemănare a celor mai pure simțăminte.

Să ne trăiești întru mulți ani,Filarmonica Pitești!