că avem de toate,Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete și feciori cuminți să ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul!”
Folclor
Vacanța mea bucovineană a zburat, necruțător, timpul lucrează după voia lui. Ceva ca o elegie a depărtării sapă în gânduri.
Nu pot să închei capitolul „Țara de sus”, fără să împart cu tine seducția momentului în care,intrând într-o gospodărie din Gura Humorului, am descoperit, fără ca asta să-mi fie intenția, acel fior sacru care intră în definiția noastră de români, concentrată în experiența unei realități atemporale.
A fost, cumva, o revelație.
Peste doar o zi, urma să ne întoarcem acasă. Aveam la dispoziție vreo sută de minute- așa că, deși soarele ardea cu putere-trecuseră doar două ceasuri după prânz,împreună cu o prietenă, am pornit pe ulița mare, dorind să ajungem la „Mănăstirea Humorului„.
Ne-am oprit, aproape fără să vrem, în fața unei porți, dincolo de care, cu ușile deschise, o casă se voia, parcă, vizitată.
Ne-am potolit setea cu apă rece ca gheața din fântână, apoi, cum gazda ne-a făcut semn să intrăm, am trecut pragul.
În cele trei odăi, pe paturi și pe mese, în pridvor și în lăzi se succeda o civilizație. Un sat întreg sau poate mai multe își aduseseră acolo cusături, ștergare,ii și cămăși,sumane, opinci,cuverturi,unelte și năframe.
Nu cred că asta fusese intenția stăpânei casei, lucrurile se așternuseră de la sine, într-un fel de dezordine organizată. Se simțea acolo rotația anotimpurilor, a zilelor, a nopților, ritmul unei vieți în care trecutul și prezentul își amestecaseră parfumul, într-o lume de poveste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.