V-am dat teatru,

 vi-l păziţi 

 Ca un lăcaş de muze;

  Cu el curând veţi fi vestiţi 

 Prin veşti departe duse.

Cu el năravuri îndreptaţi,

Daţi ascuţiri la minte, 

 Podoabe limbei noastre daţi 

 Cu româneşti cuvinte!",

Iancu  Văcărescu, 1819 

Ai trecut  vreodată pragul unei școli construite de  inegalabilul  Ministru-Cărturar, Spiru Haret? 

 Modelul  era simplu; două săli mari, luminoase, despărțite de un hol  cât să nu se bulucească prea  tare școlarii și o cancelarie  micuță, căreia nu cred  să-mi fi venit, vreodată, prin minte, să-i trec pragul.

 Învățam după amiază, în sala dinspre ulița tivită  cu duzi sănătoși, ale căror  vârfuri se înălțau  mai sus decât  școala. Când doamna  Ana Tănăsescu, învățătoarea noastră,  s-a îmbolnăvit, a  înlocuit-o domnișoara Silvia: tânără, frumos îmbrăcată, blândă, mereu zâmbitoare. O așteptam cu mare plăcere să se ivească  pe   drumul  dinspre Ungureni.

Domnișoara  Silvia ne-a povestit prima oară despre teatru, despre cum se face el. Eram în clasa a III-a, vecinul meu,  Moș  Nicolae, își cumpărase  o minune  de cutie micuță,  din care  tocmai auzisem  la teatru radiofonic ”Peer Gynt„!

Tânăra  noastră învățătoare ne-a învățat  cum este  să transpui  un basm într-o  piesă.

  Cu pereții proaspăt văruiți și cu podelele  bine lustruite  cu terebentină de  moș Stan, omul de serviciu, la serbarea   sfârșitului  de an, clasa  noastră  a devenit sală de teatru. Părinții  au  adus scânduri, le-au  bătut  bine  în cuie,  să ne țină  pe  noi, artiștii.

 Rude  și săteni   tot veneau...

În  acea zi, gătită ca o  împărăteasă, ( fără partea  cu   vrăjitoarea,  rol pe care  precauta  noastră regizoare  i l-a încredințat Ninei Dinu, recompensându-mă  cu un bonus  de ”Zâna Florilor”)  îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie a  domnișoarei, am debutat în fața unui sat întreg.

A fost  întâia fereastră deschisă  către  o lume  de  vis.

 Când am ajuns la  gimnaziu,  într-o  seară, pe scena  Căminului  Cultural, de la Ungureni, i-am văzut pe  toți profesorii  și învățătorii  din   trei  școli vecine în ”Titanic vals„, de  Tudor Mușatescu.  Regizor era  profesorul nostru  de Limba Română, absolvent  al Facultății de Litere și de  Filozofie, domnul Fulga.

Au trecut anii.

  În clasa a  X-a, s-a întâmplat ca domnul Nasta, profesorul  nostru  de  economie politică, un tip  de la care puțini erau cei  care  se  lăudau că  primesc  câte un  8,  să pregătească  o piesă”Safta și fetele  ei„. Nu-mi amintesc  autorul,  nici  mare lucru din  acțiune.  

Eu și prietena mea, Rodica  Semartian, cu care tocmai  m-am văzut  de Mărțișor, am primit  rolurile  surorilor  mai  mici. 

Spectacolul  a avut loc în Sala Partidului, lume  multă, invitați erau profesorii noștri, premianții tuturor claselor, părinți, ce mai! a fost  un mare  succes.

Într-o  sală de teatru adevărat , am intrat  abia în anul I de facultate, când am văzut ”Tache, Ianche și Cadâr”.

Îmi place  să merg la teatru!  Chiar mult.

Deunăzi, prietena mea, Lumi,  aflându-se în oraș, m-a anunțat că   încă sunt bilete  la o comedie  cu doi actori     talentați, foarte  cunoscuți: Claudiu  Bleonț  și Magda Catone.

Nu-mi dau seama  de ce  pentru noi, provincialii, costul unui  bilet este  dublu față  de  capitală, poate, cumva, pentru că „ obrazul  subțire  cu cheltuială se ține”.

Nu  putem negocia, ne răsfățăm  și noi, că  doar  o dată pe ani sunt zilele mărțișorului. Zău  așa! 

”Un bărbat și mai multe femei”.  

Nu  cunoșteam  nici autorul, aveam să aflu  la intrare în Casa  Sindicatelor: Leonid  Zorin, cu specificarea pe  afiș” „adaptare, așadar  nu  știam nici subiectul piesei.Intuiam că  ne  vom distra,  mai ales  că orice  privitor  de teatru  știe că  ambii actori  sunt dotați cu  mult umor și cu multă inventivitate. 

Nu insist  asupra  conținutului   piesei, care   vrea  să  ofere o variantă de rezolvare a   conflictului  de cuplu: cine este mai tare?El, un bărbat  timid, aflat în  situația de a-și  procura permis de   șofer amator, pe care  nu-l poate obține  decât după ce face dovada  că  nu  figurează  în lista  bolnavilor  psihici și EA,

( ”  Nu mai complica  lucrurile. Dacă trebuie, trebuie!  Du-te și cere adeverința. Dacă stai în banca ta, nu se leagă nimeni de tine.

Adună-te!  Fii bărbat!„, )

femeia, multiplicată  cu mare talent de  Magda  Catone, în  mai multe  ipostaze, una mai năucitoare decât cealaltă: soție, funcționară, doctoriță, colegă de serviciu,  pensionara  din tren, poeta, directoarea, vecina  de apartament.

 O construcție scenică  spumoasă,  o lume  nebună, dar simpatică tocmai prin ineditul ei,  banalități  devenite

 amuzament  savuros,comic  cât vrei,  Magda Catone  se întrece pe sine, Claudiu Bleonț, de asemenea.

Cred  că ar fi  fost  de ajuns.

 Ce vreau eu să spun este  că în prea multe situații, limbajul a devenit mult prea  vulgar, gesturile obscene  s-au amestecat  cu  trivialități lingvistice, repetate insistent. 

Am omis  ceva: la începutul   spectacolului, El a cerut  ca, pe o scară, de la 1 la 10, să  i se permită  „să fie porcos„: a venit repede un răspuns  din prima  linie: 8.

Poate  că  sunt depășită. Poate  că și prietena mea, tot  profesoară, o fi pățit același lucru. 

 Nu pot  să nu  fiu nedumerită, nu pot  să nu-i întreb pe  iubitorii de teatru: care mai este  menirea  lui?

Cumva, testamentul  arghezian

 „ Am luat ocara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure. 

Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. „ să se fi transformat într-atât, încât trivialitatea să ajungă sublimă metaforă?

Ce fel de  cultură se  construiește  sub ochii noștri?