Nu știu cum faci tu...eu,în perioade aglomerate : examene, probleme de rezolvat, treburi gospodărești, alergătură încolo și încoace și câte altele, când nu prea mai merge treaba, cu de la mine putere, îmi iau o pauză.
Salvarea se numește o carte. Și , eventual, alături, niște mere.
Ca să nu fie pauza prea lungă,( vorba vine) că altfel aș prelungi-o cine știe cât, am ales o carte așa, ceva, care , filozofic vorbind, ar fi o bizară simbioză între mărturisire și haos.
Gulag, Rusia, occident, doi frați, mizeria și o geană de lumină, la mijloc- o ciudată poveste de dragoste.
”Sunt perfect conștient că trebuie să revii pe pagină cam de trei ori la fiecare paragraf”.( pagina 74)
Aceasta e si metoda mea de a ma libera de ganduri. Cartile sunt precum o gura de aer proaspat, o fereastra catre alte lumi si alti oameni, care la sfarsitul lecturii te insotesc mereu.
RăspundețiȘtergere„( că nu este alta mai plăcută zăbavă, decât cetitul cărților!”)
RăspundețiȘtergere